Pamukkale, terasele de bumbac ale Turciei

Probabil cel mai frumos loc din Turcia, “piscinele înghețate” sunt adevărate minuni ale naturii, de văzut măcar o dată în viață. Turcii cred cu tărie că Pamukkale ar putea face parte din topul celor opt minuni ale lumii moderne. Zona are un potențial turistic uluitor, considerată adesea “tărâm al zeilor”.

pamukkale

În vizită la Castelul de Bumbac al Cleopatrei

În Kusadasi este imposibil să nu fii cucerit de ceva anume. Fie că vorbim despre plajele cu nisip fin scăldate de cele mai cristaline ape, ori de forfota care se iscă la apusul soarelui în piața centrală. Un sejur la malul mării trebuie neapărat să fie “condimentat” cu o vizită la Pamukkale, Castelul de Bumbac al Cleopatrei.

Numit în acest fel datorită formelor ireale, asemănătoare unor trepte terasate de un alb strălucitor, locul a luat naștere în urma mișcării plăcilor tectonice. Firicelele de apă ale izvoarelor termale și-au făcut loc printre crăpături, lăsând în urmă dâre de calcar, care, în ani, s-au depus pe formațiuni. Astfel, zona a căpătat un aspect de mici cascade, formând treptat adevărate trepte ce se ridică până la cer.

Imagini ireale

Locul pare desprins din povești, nins sau cu sclipiri argintii… Peisajele ireale atrag în fiecare vară mii de turiști dornici de experiențe noi, fascinați de apele albastre de cleștar, care își schimbă culoarea de la albastru intens la galben strălucitor. Spectacolul de culori este amețitor, iar apele azurii care ating uneori până la 35 de grade sunt recunoscute pentru proprietățile lor curative.

Terasele se întind pe o suprafață de aproximativ 2500 de metri pătrați, din care fac parte și micile lacuri cu izvoare termale, aflate în imediata apropiere a orașului Denizli, renumit pentru producția de bumbac.

de Mădălina Isar

 

Circuit Pamukkale

Tarife – de la 235 euro/persoană, 5 nopți de cazare cu mic dejun la hotel de 3* și 2*, transport cu autocarul, transferuri, ghid turistic. Detalii pe www.besttourism.ro , call center 031/226332.

 

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Timp Liber