Pachetul salarial motivant

Citeam zilele trecute un articol ce dezbatea informatiile contradictorii furnizate de cateva companii de market research. Mai exact, era vorba despre nivelul salarial pentru diferite pozitii de management.

Iar intre cifre era chiar o diferenta izbitoare. Ca simplu cititor, care nu are nici o legatura cu domeniul in care activez, as fi ramas cu o mare nedumerire (ca sa nu spun stare de perplexitate). Insa, ca si consultant HR, cu o experienta de cativa ani, pot spune ca mi-a fost de mare folos (si inspiratie) articolul despre care vorbesc.

Si asta pentru ca mi-a confirmat inca o data uimirea pe care deseori managerii HR sau managerii de departamente o au atunci cand li se precizeaza de catre candidati pachetul salarial dorit. De fapt, ce se intampla acum in politica salariala a companiilor din Romania? Si mai ales, de ce sunt diferente atat de mari intre pachetele salariale?

Intrand putin in detalii, voi incerca sa dau o explicatie si, eventual, cateva coordonate pentru cei care vor sa faca o schimbare in cariera lor.

De multe ori, printre clientii cu care am colaborat am intalnit politici salariale destul de diferite, indiferent de tipul de companie, asa cum sunt si criteriile ce descriu candidatul potrivit.

Un prim caz ar fi acela al companiilor care prefera candidati de pe o pozitie imediat inferioara ierarhic celei pentru care recruteaza. Iar argumentul acestora este unul cat se poate de valid: un astfel de candidat va fi mult mai motivat de o oportunitate de avansare.

Insa, pe de alta parte, se ia in considerare si faptul ca venind de pe o pozitie inferioara, este foarte posibil ca pachetul salarial solicitat sa nu fie unul consistent (motivatia avansarii sa fie mai puternica decat cea financiara). In realitate, insa, lucrurile nu stau decat rareori astfel.

Atunci cand candidatul stie ca va avansa in functie (cunoscand si piata intr-o anumita masura) are tendinta de a solicita un pachet salarial mare, uneori chiar dublu fata de cel actual. Cu atat mai mult se intampla acest lucru atunci cand cunoaste si compania angajatoare (si este una de renume).

In cel de-al doilea caz, concluziile sunt asemanatoare, desi se porneste de la cu totul alte premise. Si anume, sunt companiile care vor ca respectivul candidat potrivit sa vina cu o experienta de "x" ani pe pozitia care se recruteaza.

Si cum vorbim de pozitii de middle si top management, de cele mai multe ori acesti candidati vor trebui vanati. Simtindu-se "piese" importante, sau pentru simplul fapt ca nu sunt foarte motivati sa faca o schimbare in cariera, daca nu sunt "cuceriti" de renumele companiei angajatoare, atunci vor miza pe motivatia financiara. Si iata cum se ajunge, asa cum spuneam, la aceeasi concluzie: pachetul salarial solicitat poate depasi cu 70-80 sau chiar peste 100% pe cel actual.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Cariera