(P) Zakynthos, dincolo de Navagio

Chiar dacă nu ai fost niciodată în Zakynthos, cu siguranță știi că simbolul acestei insule este Navagio, o plajă cu nisip mai fin decât mătasea pe care se află o epavă ruginită de vânt și vreme, care a eșuat acum mulți ani, în golful Contrabandiștilor. Dincolo, de aceasta, în Zakynthos stau ascunse o mulțime de alte minuni, pe care te invităm să le descoperi.

Zakynthos

Satul Keri, o oază de liniște

La 21 de km sud-vest de Zante town, se află una dintre cele mai cochete așezări de pe întreaga insulă. Keri este un sat garnisit cu flori de hârtie în nuanțe de roz și mov, cu leandri albi și pini pitici, de un parfum îmbătător. Satul nu este mare încât să te rătăcești, cu toate astea te vei pierde în detalii, admirându-l la fiecare pas.

Căsuțele din piatră, vechi poate de câteva generații, îi dau un aer de … nicăieri acestei așezări, iar oamenii, deși tradiționaliști, sunt deschiși la nou și prietenoși din cale afară. Aici poți gusta în tihnă o plăcintă de brânză în timp ce asculți poveștile de viață ale sătenilor, iar în zare admiri bărcuțele pescarilor care se leagănă pe apele azurii.

Tradiții unice în Volimes

Volimes nu este un sat, este o poezie, asta vei auzi de la turiștii care au vizitat această așezare plină de farmec din Zakynthos. Aici, fiecare sătean știe rostul de zi cu zi, chiar dacă în sat ajung mii de turiști în tot anul. În ciuda lor, nimic nu pare să deranjeze liniștea și pacea satului care încă trăiește cu câteva secole în urmă.

Localnicii nu au abandonat străvechile obiceiuri moștenite de la străbuni, iar preparatele tradiționale sunt gătite încă după rețete vechi, neschimbate. Multe dintre clădirile cu arhitectură veche servesc astăzi ca localuri sau cafenele, păstrându-și stilul autentic. Oprește-te la o terasă și lasă-te uimit de numeroasele datini ale sătenilor.

de Mădălina Isar

Sejur individual Zakynthos 

Hotel Esperia 3*- de la 89 euro/persoană, 7 nopți de cazare cu mic dejun, transport individual, asistență turistică. Detalii pe www.christiantour.ro,  sau la telefon 021.270.00.99.

 

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Timp Liber