(P) Top 3 cele mai frumoase plaje din Skiathos

Cea mai verde insulă din arhipelagul Sporadelor nu depășește 50 de km pătrați și totuși se laudă cu mai bine de 69 de plaje idilice pe care te poți relaxa în voie în vacanța de vară. Dacă nu ai mai fost niciodată în Skiathos, iată câteva dintre cele mai celebre plaje ale insulei, pe care te poți relaxa la soare cât e ziua de lungă.

Skiatos

Koukounaries, plaja flancată de un parc național

Pitorească, cu nisip auriu fin, sărutată de marea în nuanțe de smarald și păzită îndeaproape de o imensă pădure de pini declarată arie națională, Koukounaries este cea mai vestită plajă din Skiathos, și una dintre cele mai frumoase din Grecia, aflată în partea de sud-vest a insulei.

Premiată cu Steagul Albastru pentru curățenie și facilitățile oferite, Kokounaries dispune de șezlonguri și umbreluțe pe care le poți închiria, hoteluri moderne, taverne și restaurante unde poți servi masa, dar și buticuri cochete de unde-ți poți achiziționa cate un suvenir.

Lalaria, cea mai spectaculoasă plajă

În partea de nord-est a insulei, ascunsă de stânci fantastice cu forme ciudate create de-a lungul a mii de ani, de vânt și de apa sărată a mării, se află cea mai spectaculoasă fâșie de nisip din Skiathos. Pe plaja Lalaria vei putea ajunge doar pe mare, alegând una dintre croazierele care te conduc până aici.

Peisajul este unul divin compus din mici pietricele de diferite mărimi, forme și culori (de unde și numele de lalaria) scăldate de ape translucide într-un albastru care uneori prinde reflexii cobalt.

Banana, două plaje pentru orice tip de turist

Numită inițial Krassa, fâșia de nisip aflată nu departe de Koukounaries, a fost supranumită Banana, datorită turiștilor care practicau acum mulți ani, nudismul  în această zonă. Astăzi locul este împărțit în două plaje: Banana Mică unde nudiștii continuă să facă plajă, și Banana Mare unde pasionații de sporturi nautice, părinții veniți în vacanță cu cei mici sau tinerii se pot distra și relaxa în voie.

de Mădălina Isar

Sejur Skiathos “Platesti 1, merg 2!” 

Vila Angela- de la 112 euro/persoana, 6 nopti de cazare fara masa, transport cu autocarul, asistenta turistica. Detalii pe www.christiantour.ro,  sau la telefon 021.270.00.99.

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Timp Liber