(P) Sibiu, orașul de văzut într-o escapadă de weekend!

Vizitează oraşul Sibiu şi lasă-te pradă farmecului medieval care însoţeşte fiecare străduţă, clădire şi zonă fortificată din această regiune, care aminteşte de trecutul tumultuos pe care l-au înfruntat localnicii şi pe care au reuşit cu brio să-l transforme într-un prezent glorios.

Sibiu

În plus, datorită faptului că oraşul din sudul Transilvaniei a fost ales capitală europeană în anul 2007, împreună cu Luxemburg, vei putea remarca aici influenţe cosmopolite şi o ofertă tot mai bogată de evenimente, dar şi de localuri în care să-ţi poţi petrece timpul.

Palatul Brukenthal, monument-emblemă al oraşului

Una dintre cele mai interesante obiective turistice din oraşul Sibiu este Palatul Brukenthal, de pe o latură a Pieţei Mari, ridicat în zece ani, între 1778 şi 1788 de către baronul Samuel von Brukenthal. Acesta găzduieşte din anul 1817 muzeul cu acelaşi nume, care a început prin expunerea celor mai importante colecţii de artă ale baronului. Muzeul este faimos şi pentru cele două tablouri ale pictorului flamand Peter Paul Rubens pe care le găzduieşte, şi anume „Sf. Ignațiu de Loyola” și „Sf. Franciscus Xaverius”.

În plus, astăzi poţi vizita în cadrul Muzeului Brukenthal mai multe secţiuni: Artă Românească, Artă Europeană şi Artă Contemporană. Precum şi muzee de sine stătătoare, dar tot parte a complexului: Muzeul de Istorie Naturală, ce include la rândul său Muzeul de vânătoare August von Spiess, Muzeul de Istorie a Farmeciai, dar şi Muzeul de Istorie Casa Altemberger şi Biblioteca Brukenthal.

Turnul Sfatului, gazdă pentru numeroase instituţii

Unul dintre monumentele de seamă ale oraşului Sibiu este reprezentat de Turnul Sfatului, al cărui gang face trecerea dintre Piaţa Mare şi Piaţa Mică, construit tocmai în secolul al XIII-lea. Clădirea cu şapte etaje şi deschideri în forme de metereze a fost întrebuinţată de-a lungul anului în diverse moduri, de la foişor de foc la depozit pentru grâne, închisoare sau muzeu de ştiinţe naturale. Astăzi, construcţia este un loc minunat pentru expoziţii de artă, dar şi ca punct de belvedere, care îţi va oferi de la o înălţime considerabilă cele mai frumoase privelişti asupra Sibiului şi a împrejurimilor.

de Geanina Ichim

Curse turistice cu autocarul in Sibiu. Bilete incepand de la 1 euro (fara tva) pe sens. In premiera, acum poti achita calatoria si prin SMS la nr. 7470. Detalii pe www.mementobus.com.

 

 

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Timp Liber