(P) Saschiz, satul preferat al Prințului Charles

La câțiva km de Sighișoara, într-un colț de rai, se află un sat săsesc inclus în patrimoniul mondial UNESCO datorită construcțiilor fortificate bine păstrate, dar și frumoaselor obiceiuri transmise din generație în generație. Este vorba de Saschiz, o așezare pitorească pe care Prințul Charles o vizitează cu drag de fiecare dată când ajunge pe meleagurile Transilvaniei.

Sighisoara

Muzeu în aer liber

Aflată sub protecție mondială încă din anul 1999, Saschiz este o comună cu o istorie lungă și frumoasă, de care nu ai cum să nu te îndrăgostești. Așa s-a întâmplat și în cazul Prinţului Charles al Marii Britanii, care a ajutat foarte mult la promovarea acestei așezări.

Pe vremuri, Saschiz era una dintre cele mai bogate așezări săsești din țară, care rivaliza chiar și cu Sighișoara. De-a lungul timpului, comuna a trecut prin foarte multe schimbări, localnicii își desfășurau treburile zilnice în bresle, iar femeile satului erau renumite pentru obiectele din ceramică verde pe care le lucrau cu foarte mare atenție la detalii.

Bijuterii gotice

Astăzi, în ciuda turismului, satul a rămas ancorat în vremurile când sașii stăpâneau aceste ținuturi, iar acest lucru atrage precum un magnet turiștii din toate colțurile Europei, care sunt în căutarea locurilor autentice. Satul este dominat de cetatea Saschiz, ridicată în jurul secolului al XIV și amplasată pe o colină la mică distanță de centrul satului.

Cetatea era înconjurată de ziduri fortificate înalte de mai bine de 9 metri și deținea circa șase turnuri cu rol de a apăra intrarea în sat. De altfel, această cetate fortificată este parte din patrimoniul UNESCO, iar același lucru s-a întâmplat și cu satele săsești și Biserica Evanghelică din secolul XV.

Biserica fortificată ridicată de sași, simbolul locului, este o bijuterie medievală a stilului gotic, care se laudă cu un turn cu ceas asemănător celui din Sighișoara și cu ziduri din cărămită bine păstrate. Interiorul somptuos păstrează o orgă valoroasă adusă din Brașov în anul 1788, dar și cu fresce, picturi și artefacte istorice importante.

de Mădălina Isar

Curse turistice cu autocarul – Sighișoara. Bilete începând de la 1 euro (fără tva) pe sens. În premieră, acum poți achita călătoria și prin SMS la numărul 7470. Detalii pe www.mementobus.com .

 

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Timp Liber