Ovidiu Lipan Tandarica – artistul tobelor

Cariera ii acopera patru cincimi din viata. A cantat singur sau cu cele mai importante formatii pop-rock de la noi, dar si cu unele faimoase, din lumea larga: Eruption si Scorpions. Este vorba de Ovidiu Lipan Tandarica.

Trebuia sa-l intalnesc la Opera, pe scena. Ajunsa acolo, l-am cautat cu privirea, dar nu l-am vazut. Un barbat care semana cu el statea ghemuit si monta ceva, un element de decor. Nu putea fi el. Ei bine, chiar el era! Urma sa cante acolo seara si isi asambla singur tobele. Apoi le-a lustruit si le-a probat. Abia dupa aceea a fost liber pentru interviu.

Muzicianul indragit de cele mai in varsta dintre noi, din perioada Phoenix, avea ani buni de cariera inainte de a se alatura prestigioasei formatii. Asta, pentru ca a batut tobele de cand se stie, iar prima formatie si-a intemeiat-o la… noua ani! "Bunicul meu era percutionist la Filarmonica, iar eu am invatat sa merg tinandu-ma de tobe. Era evident ca trebuia sa dau in ele! Si asa, cu timpul, am capatat o dragoste absoluta pentru instrumentul asta, pentru ritm. Mi s-a pus in leagan acest dar divin, nu numai de a bate la tobe, ci de a le face sa cante, de a crea ritmuri, de a crea muzica", spune Ovidiu Lipan-Tandarica.
"Pe la noua ani, aveam deja o formatie (Crystal), apoi au urmat Dragonii, Rosu si Negru, iar la 15, am luat premiul intai la Festivalul de muzica pop-rock, unde am fost o surpriza: pana la 7 seara, eram un nimeni, un pusti slabanog, iar la ora 9, dupa un solo de 30 de minute, eram cineva! Atunci s-a cantat pentru prima data in Romania la doua tobe mari si nimeni nu stia de unde vin. Eram desirat si parca tras de ate – de-aici, porecla de ‘Tandarica’. Poate si unde i-am facut tandari!"

Anul urmator a primit din nou premiul I, ceea ce l-a lansat in lumea muzicii, deschizandu-i calea spre inregistrari de discuri, concerte si spectacole TV. Tot atunci a parasit Iasiul si s-a stabilit in Capitala. Il intreb cum de nu s-a pierdut cu firea, in vartejul lumii muzicale, departe de casa si de parinti, la numai 17 ani. Cred ca nici nu i-a trecut prin cap ca ar fi putut risca ceva. "Am fost predestinat sa fac lucrul asta. Incercam sa fac ce am de facut. Nu m-am pierdut, desi au fost multe momente in care puteam sa fac altceva, dar nu am incetat sa cant", spune el.

Genul de muzica pe care il practica in ultimii ani isi are originea in experienta exilului. "Cei 13 ani de exil absolut au creat acel DOR nebun dupa ‘acasa’. Insa pentru a ajunge un artist complex mai e nevoie de ceva: sa incepi sa te cunosti, sa te deschizi, sa comunici ancestral, sa ai un filon care sa te tina drept, cu picioarele pe pamant", marturiseste el. "Reintoarcerea din Germania m-a stabilizat psihic, pentru ca am avut mare nevoie de Romania. Pentru mine, Romania e cea mai frumoasa tara din Univers! Cred ca dorul si dragostea pentru pamantul romanesc au dat drumul unui foc si au inceput sa ma incarce cu o energie intensa. Nu e meritul meu, ma simt parca dirijat sa creez aceasta muzica romaneasca." Nu agreeaza catalogarea sa in genul etno, alaturi de formatii care canta sacadat melodii din folclor. "Daca incepi sa plagiezi piese si sa le pui pe ritm disco si sa te misti intr-un fel sau altul nu are nici o legatura cu etno. De altfel, ‘etno’ este un curent generalizat, un termen mai potrivit ar fi ‘balcano’. As spune chiar ca nici muzica populara nu are vreo legatura cu etno. Etno e o muzica veche, arhaica, o muzica a radacinilor, din care a pornit folclorul. Acolo e ‘reactorul’, e cea mai mare forta. Pe cand sclipiciurile catalogate drept ‘etno’ sunt artificiale, nu au nici esenta si nu transmit absolut nimic.’

In orice caz, orientarea sa catre acest curent nu tine de moda lansata de Goran Bregovici. "El e un deschizator de drumuri, are o muzica mai teatrala si mai simpla in aranjamente, pe cand muzica mea, daca o pui in paralel, e o muzica romaneasca cu influente aromane, evreiesti (klezmar – muzica evreiasca moldoveneasca), slave, tiganesti (pe care le-am trait si simtit de copil) si de fanfara. Ma refer la fanfara din satele romanesti, care canta lucrari folclorice. Daca ai menirea asta si poti sa le imbini pe toate, faci o muzica ce ajunge la suflet, care transmite foarte mult. In trei minute, cat dureaza o piesa, traiesti si lacrima, si bucuria, si melancolia, eventual si mioriticul. Piesele mele le vizualizezi. Sunt tablouri. In ‘Visul tobosarului’ e vorba, de fapt, despre ‘Icoana’, ‘Nunta’, ‘Nasterea’ etc. – toate, teme cantate sau pictate de toti artistii."

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati