Oraşul pescăresc Beni Khiar, între tradiţii şi distracţie

avantaje.Tunisia.06.05.2014

Peninsula Cap Bon din Tunisia găzduieşte la malul mării un vechi oraş pescăresc, Beni Khiar, unde poţi observa îngemănarea dintre tradiţional şi modern. În ultimul deceniu, această zonă a fost în continuă dezvoltare, construindu-se case şi vile, magazine, restaurante şi cafenele care să satisfacă cererile şi nevoile turiştilor.

Tradiţionalul Beni Khiar

Mărturie a conservării tradiţiilor din micuţul oraş de pe lângă Nabeul stau bătrânii tunisieni care se ocupă de meşteşugurile moştenite din generaţie în generaţie. Printre acestea, ies în evidenţă, în majoritatea magazinelor cu suveniruri, obiectele de îmbrăcăminte din lână, dar şi păturile ţesute.

Alte mărfuri expuse pe tarabele localnicilor din Beni Khiar sunt covoarele, carpetele şi broderiile colorate. Dacă ai noroc, într-o plimbare pe aleile înguste, vei putea da peste ţesătorii locali care lucrează la război în plină stradă.

Atracţiile oraşului Beni Khiar

Odată ce ai epuizat partea tradiţională a Beni Khiar, din centrul oraşului poţi coborâ spre mare. Dimineaţa devreme, portul pitoresc te întâmpină cu alte tarabe, de data aceasta cu peşte proaspăt. Plaja întinsă şi curată este încă pustie la orele dimineţii, însă spre seară devine neîncăpătoare.

Localnicii vin în fiecare zi aici pentru a se relaxa şi a socializa cu prietenii, eventual pentru a consuma ceva răcoritor la cafeneaua găzduită de o grădină, exact pe plajă.

În plus, dacă ai chef de o aventură pe mare, porneşte într-o croazieră spre Hammamet, într-un vas cu motive ale piraţilor, unde împreună cu ceilalţi pasageri te vei putea bucura de muzică şi dans, mâncare tradiţională şi multă distracţie.

 Early Booking Tunisia 

Hotel Prima Life Karawan 3* – de la 199 Eur/pers, transport cu avionul, transferuri, 7 nopți cazare cu demipensiune, asistență turistică, agenția Kartago Tours (www.kartagotours.ro), +40 264 504 080

Autor: Geanina Ichim

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vacanta