Obiceiuri de nuntă la români

Pentru că a început sezonul nunţilor, ne-am gândit să dedicăm acest articol celor mai frumoase obiceiuri de nuntă la români. Aşă că dacă în acest an eşti mireasă, aruncă o privire asupra acestora şi adoptă-le pe cele care crezi că te reprezintă.

obiceiuri de nunta

 

Obiceiurile de nuntă sunt unele dintre cele mai frumoase obiceiuri de la noi din ţară şi, din fericire, majoritatea celor ce se căsătoresc consimt să le respecte. Iată, aşadar, ce obiceiuri de nuntă definesc individualitatea românilor.

Obiceiuri înainte de nuntă

Înainte de începerea propriu-zisă a nunţii, se obişnuieşte ca cei doi miri să fie pregătiţi de către naşi sau prieteni.

Bărbieritul mirelui simbolizează transformarea feciorului în bărbat şi este realizat de cei mai buni prieteni ai acestuia care, de regulă, au statutul de cavaleri de onoare. După acest moment, mirele însoţit de cavaleri şi de lăutari pleacă spre casa naşilor. De aici, se vor îndrepta împreună spre casa miresei.

Gătitul miresei, care cuprinde îmbrăcatul şi prinderea voalului, este realizat de către naşă şi domnişoarele de onoare. La sosirea mirelui, mireasa trebuie să fie pregătită. Mirele îi va dărui buchetul, iar aceasta va prinde cocarde în piepturile viitorului soţ, naşilor şi părinţilor.

Ceva vechi, ceva nou, ceva împrumutat, ceva albastru – pentru a-i merge bine pe noul drum pe care va porni, mireasa va trebui să poarte aceste patru simboluri. Lucrul vechi pe care-l va purta semnifică trecutul pe care îl va lăsa în urmă pentru a începe o nouă viaţă alături de alesul inimii. Lucrul nou simbolizează tot ceea ce mireasa va obţine prin căsătorie, noroc şi bună înţelegere cu viitorul soţ. Lucrul împrumutat este simbolul apropierii dintre mireasă, familie şi prieteni, care îi vor fi mereu alături la bine şi la rău. Obiectul împrumutat se va restitui la finalul nunţii. Lucrul albastru simbolizează puritatea, fidelitatea, iubirea şi norocul, fundamentele unei căsnicii fericite.

Ruperea turtei miresei are loc la ieşirea din casă. Nuntaşii se prind în horă, în timp ce naşa rupe turta deasupra capului miresei, iar bucăţile le împarte celor prezenţi şi în special fetelor nemăritate.

După acest moment, alaiul de nuntaşi se îndreaptă către biserică şi restaurant. Evident, între timp are loc şi sesiunea foto. Alaiul trebuie să fie condus de domnişoarele şi cavalerii de onoare, care poartă lumânările. Ei sunt urmaţi de perechea formată din naş şi mireasă, a treia pereche fiind cea formată din naşă şi mire. După aceştia, vin socrii mari, apoi socrii mici şi restul nuntaşilor.

Aruncarea cu grâu şi orez la ieşirea din biserică sau de la starea civilă simbolizează fecunditatea şi viaţa îmbelşugată a tinerilor căsătoriţi. În zilele noastre, acest obicei de nuntă nu se mai păstrează chiar în forma originală, grâul şi orezul fiind înlocuite cu confetti.

Obiceiuri în timpul nunţii

Valsul miresei este unul dintre cele mai frumoase obiceiuri de nuntă, care este respectat până şi de cele mai nonconformiste cupluri. Valsul anunţă deschiderea petrecerii şi este dansat doar de miri. Imediat, pe ringul de dans vin şi naşii, urmaţi apoi de nuntaşi.

Furatul miresei este un moment creat pentru divertisment, întrucât culminează cu o răscumpărare a acesteia de către mire. Pentru a o lua înapoi, mirele trebuie să îndeplinească cele mai amuzante sarcini trasate de „hoţi”.

Legarea baticului miresei este un obicei care are loc spre finalul nunţii, realizat de naşă. Aceasta îi îndepărtează voalul de pe cap şi îi leagă un batic. Obiceiul simbolizează transformarea fetei în femeie. Voalul va fi prins, ulterior, de mireasă în părul unei fete nemăritate.

Aruncarea buchetului este unul dintre obiceiurile de nuntă foarte aşteptate de tinerele nemăritate. Mireasa se întoarce cu spatele la tinerele aspirante la statutul de viitoare mireasă şi aruncă buchetul către ele. Se crede că cea care îl va prinde va fi următoarea care se va mărita.

Aruncarea jartierei este un obicei de nuntă aşteptat, de data aceasta, de bărbaţi. Mirele scoate jartiera de pe piciorul miresei şi o aruncă înspre burlacii prezenţi la nuntă. Există credinţa că cel care o va prinde se va căsători curând.

Ce părere ai despre aceste obiceiuri de nuntă? Le vei respecta în totalitate la nunta ta?

Autor: Oana Anghel

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Familie- casa