Oamenii frumoşi din formaţia „Trei Parale”

2Untitled-2

Beatrice Iordan este o mămică-artist, autoarea unor creaţii mângâiate de aburul unui talent ieşit din comun: este actor-păpuşar, pictează, construieşte marionete şi ţine ateliere de teatru pentru copii, iar împreună cu soţul ei, Florin, a creat o formaţie de muzică veche, unde cântă la cobză şi la dairea.

Când o întâlneşti, subţire şi cu privirea parcă alungită de gânduri, proaspăta mămică pentru a doua oară arată ca o şcolăriţă ieşită în recreaţie. De fapt, îmi spun, aşa arată viaţa ei, liniştită şi învăluită într-un aer de copil cuminte, căreia unicitatea instrumentului şi muzica pe care o cântă, readusă din lumea Fanarului şi a târ-gurilor de acum două veacuri, îi dau un aer de menestrel misterios şi cumva ciudat.

tobaFormația „Trei Parale”

Drumul ei s-a derulat în limitele normalului, ale unui normal artistic, fiindcă viaţa a învăţat-o de mică cu munca şi a apropiat-o direct de artă, iar asta, spune, este un câştig pentru orice ai alege să faci mai târziu:

„L-am cunoscut pe Florin când aveam 19 ani şi eram amândoi studenţi, ne-am căsătorit din dragoste, apoi eu, îndrăgostită, cum am fost mereu de copii şi de lumea lor, am decis să fac Artă Teatrală şi am urmat şi un master în regie.

Strict familial, eu sunt copil născut crescut la oraş, fără bunici la ţară, însă, ai mei fiind pictori şi restauratori de biserici şi plecând, împreună cu mine şi cu fratele meu Dinu, vară de vară, în altă parte a ţării, am trăit într-un contact strâns cu lumea satului.

Tot din copilărie eram apropiată de muzică – de acasă, unde aveam pian şi am şi studiat câţiva ani, iar mai apoi de la liceul pedagogic, unde am făcut o vreme chitară clasică, astfel că, atunci când Florin, care ştia să cânte la fluier, a avut ideea să pornim o formaţie de muzică veche, am acceptat imediat.

222737_527719853918175_524299295_n

Am studiat serios tehnica muzicii de cobză cu un rapsod bătrân de la Năruja, din Vrancea, şi, prin 2003, am susţinut primul nostru concert într-un anticariat, doar noi doi; Florin cu fluierul, eu cu cobza şi vocea. Formaţiei, care a fost «primul nostru copil», cu mult înainte să se nască fetiţa noastră Maruca şi acum, micuţul Ilieş, i-am spus «Trei Parale» fiindcă ne-am zis că ne vom ocupa de muzicile tradiţionale, pierdute, de ritmurile lumii urbane de acum o sută-două de ani.

De muzica din mahalale şi târguri, cea culeasă de Anton Pann în «Spitalul Amorului», ori cântată de bătrânii evrei, care are un farmec nebun astăzi, dar pe care secolul acesta o consideră aban-donată, părăsită, ajunsă de «trei parale».

Şi ne-a plăcut să demonstrăm că nu este aşa, că ea are capacitatea de a depăşi şi timpul şi lumea amestecată, pestriţă, care a născut-o, fiindcă este acolo o vrajă a întoarcerii în timp, care te scoate din modernitate şi te trimite în vremea unei vieţi mai tihnită şi mai calmă“, povesteşte Beatrice, zâmbind ca unor aduceri aminte şi recunoaşte că formaţia de muzică veche a fost cea care i-a unit mult ca familie.

mandolinaO reţetă de succes

„Faptul că avem aceleaşi preocupări şi lucrăm în acelaşi loc, căutările şi proiectele noastre împreună, faptul că suntem tot  timpul în mişcare, dezvoltând idei şi planuri noi, ne fereşte de rutina care se instalează în multe alte cupluri.

Apoi mai sunt grijile cu cel mai mic membru al familiei, Ilieş, şi este şi fiica noastră Maruca, ce cântă deja foarte bine, are o voce puternică şi expresivă.

Ea a început deja să înveţe să cânte la instrumente, este interesată de fluierele lui Florin şi îi place tare mult cobza mea“.

Muzica veche şi formaţia familiei Iordan, căreia i s-au adăugat pe rând, alţi membri: Dinu, fratele lui Beatrice, Daniel Pop şi Mihai Balabaş, au avut un succes spectaculos, iar cei doi soţi menestreli au pornit să rafineze şi să îmbunătăţească proiectul „Trei Parale“.

Au compus şi lansat şi două albume: „Bazar I şi II“ pe care le-au promovat în concerte şi la festivaluri de muzică veche, prin toată ţara, şi au primit aplauze la scenă deschisă la un concert desfăşurat sub egida Institutului Cultural Român, în Germania.

Poveşti de copilărie

„Culegerile noastre muzicale sunt bine primite fiindcă fac parte dintr-un curent european de reconstituire a unor muzici tradiţionale, pierdute, numit „revivalism“. Alte ţări derulează asemenea încercări muzicologice de multă vreme, tocmai pentru că la ei nu se mai păstrează nimic din aceste muzici, care la noi încă mai există“, explică Beatrice Iordan. Dar căutările lor artistice nu s-au oprit aici.

582271_510704948952999_1045376136_n

Tot împreună cu soţul ei, etnomuzicolog la Muzeul Ţăranului Român, spun poveşti copiilor în cadrul unor ateliere desfăşurate la acest muzeu: poveşti cu umbre, unde cei mici construiesc siluete, poveşti senzoriale, unde descoperă firul  basmului, îl mai departe sau îl modifică ajutaţi de cele cinci simţuri şi apoi poveşti muzicale, gândite ca nişte prezentări so- norizate ale instrumentelor vechi.

“Şezători cu muzică „

Atelierul acesta pe care l-am numit «Şezătoare cu fluiere şi poveşti» este, cred eu, un lucru deosebit şi chiar necesar, pentru că toţi copiii participanţi rămân cu drag de muzica tradiţională, de instrumentele vechi, se uimesc auzindu-le şi văzând cum sunt construite şi cum cântă. Iar în perioada vacanţelor am la Muzeul Ţăranului Român nişte ateliere de bricolaj pentru cei mici şi unele de confecţionat păpuşi din lână şi marionete pentru copiii mai mari. Îmi place grozav să lucrez cu copiii, să intru în lumea lor, în jocul lor, mă inspiră şi mă energizează  cu inocenţa lor.

_DSC0424

Îmi place să mă prefac în copil, aşa cum fac şi ca mamă, şi să văd lumea prin ochii lor micuţi şi rotunzi. Chiar dacă nu par, sunt o fire aventuroasă şi imaginativă şi de fapt cel mai bine creez aşa, copilărindu-mă“. Mă întreb cum să-i spun oare muncii acesteia a ei, complexă şi diferită, altfel decât în limbajul oficial de nomenclator.

Mă gândesc: „responsabil de copilărie“. Da, chiar îmi place cum sună: Beatrice, responsabila de copilărie. Îi spun şi râde rotund, frumos, cu sclipiri de poveşti în priviri: „ Da, e frumos spus. Vedeţi, de multe ori uităm că în fiecare adult se ascunde un copil, doar că uneori ne e dor de el. Atunci, gândurile şi sufletul unora dintre noi se fac ecou pentru gândurile şi sufletul copiilor noştri şi aşa se nasc poveştile. Chiar şi cele cântate.“

Autor: Adrian Cîlţan

Vezi şi Interviu Monica Davidescu: ”Sunt vegheată de Sus”

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati