O mamă cu adevărat eroină. Află-i povestea!

Din seria „eroine anonime“, Avantaje și HHC România prezintă povestea unei femei care a ieșit din iadul violenței domestice și își crește singură cei șapte copii, în cel mai decent mod posibil.

violenta-domestica

foto violență domestică via Shutterstock

De câte ori auzim despre poveștile femeilor care trăiesc în relații abuzive, în pofida bătăilor și umilințelor și a pericolului constant în care se află ele și copiii lor, tindem să le judecăm. Sigur, de pe marginea confortabilă a canapelei e simplu să dai sfaturi. Mai mult, ești sigură că tu nu ai fi ajuns într-o asemenea conjunctură.

Evadarea e însă un lucru complicat. Nu neapărat gestul primar de a păși dincolo de spațiul în care viața ta se transformă pe zi ce trece într-un calvar este atât de greu, dar mai ales înfrângerea dependenței emoționale față de abuzator. Lucrurile, de obicei, se transformă treptat, pentru că abuzatorul e adesea o ființă duală, care poate fi capabilă de incredibile gesturi de tandrețe, urmate de agresiuni greu de imaginat.

Inițiatorii acestor închisori psihologice vor dori să-și reafirme din nou capacitatea de a te umili și domina, motiv pentru care desprinderea din asemenea relații e foarte dificilă, spre imposibilă. Mai mult, infernul știut tinde să ne sperie mai puțin decât necunoscutul. Statisticile spun că o femeie e bătută în România la fiecare 30 de secunde.

Ajunsă la limita insuportabilului, a hotărât să evadeze

Câteva sute ajung subiect de știre, din păcate, atunci când e prea târziu, iar abuzatorul a devenit deja criminal. Tocmai de aceea, povestea unei femei care a avut curajul să evadeze dintr-o asemenea relație este un miracol. Când însă o face alături de 7 copii, atunci vorbim despre un curaj eroic.

Ana a plănuit mult această fugă și nu a avut alt plan decât acela de a ajunge cât mai departe, acolo unde să se simtă în siguranță, alături de copii. 14 ani a fost legată de un om abuziv, un om care treptat s-a transformat într-un monstru. Devenea tot mai violent, iar ea se simțea închisă ca într-o temniță. De la gândul că „el nu e așa, doar băutura îl face violent“ a ajuns la convingerea că lucrurile nu se vor termina decât printr-o tragedie. A tot sperat că minunile din viața lor, copiii, îl vor schimba. A venit însă și ziua în care a înțeles că nu e loc spre mai bine. Copiii pierdeau din această lumină odată cu mama lor, iar episoadele de violență se îndeptau și asupra lor.

Atunci a început să se gândească la evadare. Trăia la țară, nu putea lucra si nu avea nici un ban. Asta ar fi făcut-o prizoniera perfectă dacă nu ar fi găsit puterea omului care, odată ajuns la limita imposibilului, a hotărât să se opună. Și-a dat seama că nu e o victimă decât dacă se vede pe ea însăşi așa şi că e singura ce poate să schimbe soarta ei și a celor 7 copii. Cel mai mare avea 13 ani și cel mai mic un an. Știa că trebuie să trăiască, că trebuie să rupă lanțurile neputinței, că undeva există o ieșire și că, dacă o caută, vor scăpa. Ana recunoaște acum că asta e firea ei, se gândește mult, se hotărăște greu, dar atunci când o face e de nestrămutat.

Asa că, atunci când a simțit un moment prielnic, și-a luat copiii și o brumă de lucruri și s-a urcat în primul autobuz care a fost dispus să o ia. Nu știa unde voia să ajungă, dar trebuia să ajungă departe și să devină imposibil de găsit. Undeva unde putea să devină altcineva, unde putea să fie în siguranță şi să reînceapă totul. Au ajuns în București acum 9 ani. Prima lor locuință a fost o magazie umedă, friguroasă, unde cu greu cineva și-ar fi imaginat că pot trăi oameni. Dar copiii, cei care erau suficient de mari cât să-și aducă aminte, istorisesc râzând condițiile precare în care au locuit.

Ana a reușit atunci, cu toată disperarea ei de mamă care nu știa unde va locui și ce le va da copiilor să mănânce, să păstreze o aparență de normalitate și să le ofere incredibilul sentiment de acasă. Era primul cămin unde cei opt s-au simțit în siguranță și au devenit o familie adevărată. Copiii mai mari au avut grijă de cei mici și astfel, de mama lor. Acum, când își aminteşte cu amărăciune acele momente, Anei i se pare ireală toată povestea. Spune că acum 9 ani a renăscut, a devenit alt om. Când a scăpat de acolo, aproape că nu mai știa nici să vorbească, era ca un animal hăituit.

HHC România se implică în susținerea familiilor nevoiașe

Frica a urmărit-o multă vreme. Teroarea că îi vor fi luați copiii, că lumea va râde de ea, că el o va găsi, că nu va putea supraviețui. Și-a găsit o slujbă după două săptămâni. Ea spune că din noroc. Mai degrabă însă din tenacitatea și seriozitatea Lucrează de mai bine de 8 ani la un binecunoscut lanț de magazine, unde e casieră. Nu a povestit nimănui de la serviciu problemele ei și câți copii are. Credea că oamenii o vor judeca. Dar, după 6 ani a fost nevoită să le spună, atunci când numărul ședințelor cu părinții și a îndatoririlor de mamă singură nu mai puteau fi ascunse.

Dacă îi vezi acum cât de luminoși sunt, nu-ți poți măcar imagina prin ce au trecut. Ana i-a invățat să fie serioși și să nu se plângă, să învețe. Ea nu a acceptat niciodată să stea cu mâna întinsă, dar a acceptat grija și dragostea celor din jur, sprijinul sufletesc pe care l-a primit de la oamenii frumoși pe care viața i-a scos în cale.

Casa lor e mică și, dacă o întrebi prin ce magie reușesc să doarmă 8 oameni în două camere, o să îți spună că omului bun îi face Dumnezeu loc. Micul apartament închiriat e simplu, dar foarte ordonat și curat. Nu știu cum reușește să se descurce cu banii, dar nu se plânge. Copiii au făcut cursuri de violoncel și pian, tenis, limbi străine. Nu diplomele sau medaliile contează, ci speranța că ceea ce învață îi va ajuta să devină liberi. Să-i vezi strânși în jurul Anei, sorbindu-i vorbele, e o încântare și nimic din figura ei senină nu trădează disperarea pe care pot doar să mi-o imaginez, atunci când nu știa ce le va aduce ziua de mâine.

Întrebată dacă s-a gândit vreodată să își abandoneze copiii, răspunde cu un NU brutal, care se suprapune peste întrebare, ca și cum nu ar vrea să lase nici un spațiu posibil acestui gând să existe. Dar numai ea știe ce momente grele a trăit și cum a reușit să-și păstreze familia unită.

Și tu poți ajuta!

De la începuturile activității lor în România, în urmă cu 16 ani, Hope and Homes for Children a salvat aproape 30.000 de copii din situații extrem de diverse, dar la fel de dramatice. Dar oricâte astfel de cazuri ai vedea, nu poți să nu fii impresionat de o poveste ca cea a Anei și să nu te gândești ce miracol este familia și cum dragostea acestei mame a reușit să compenseze toate lipsurile. Trăim într-o Românie în care un copil este abandonat la fiecare șase ore, iar trauma abandonului desfigurează zeci de mii de suflete. Este însă, aceeași Românie în care o găsim pe Ana, cu povestea ei care te face să regreți toate momentele în care te-ai simțit îndeptățit să crezi că nu ai cale de evadare. Povestea Anei se repetă în fiecare zi, în sute de case din România. Din păcate, puține femei au curajul să își ia copiii și să înceapă o viață nouă, așa cum a făcut ea. Dacă vrei și tu să ajuți ca astfel de povești să aibă final fericit, vino la Hope Concert, unul dintre cele mai spectaculoase evenimente caritabile ale primăverii. În 18 martie, artiști ca Marin Cazacu, Andrei Licareț, Ansamblul Violoncellissimo, Mircea Tiberian sau Nadia Trohin, vor susține un concert în beneficiul copiilor institutionalizați sau aflați în pericol de abandon. Bilete pe www.bilete.ro.

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate