O familie pentru comunitate: Și-au transformat locuința în bibliotecă

Familia Doinei şi a lui Mike Andrieş-Straton, o profesoară româncă şi un fost poliţist englez, scrie la Şerbeşti, Vrancea, o poveste unică în România: şi-au transformat casa, pe propria cheltuială, într-un centru cultural gratuit.

Doina Straton Andries

După ce-o cunoşti pe Doina Andrieş, profesoară la Liceul „Simion Mehedinţi“ din Vidra, şi pe soţul ei Mike Straton, ex-inspector-detectiv la Yard, în East London, după ce descoperi înţelegerea lor pentru nevoile spirituale ale comunităţii şi pasiunea pentru cultură care i-a îndemnat să creeze, pe munca şi cheltuiala lor, un mic centru cultural în propria casă, nu e deloc exagerat să spui că aici, între dealurile de la intra–rea în Vidra, „Poarta Vrancei“, asişti la o premieră în România. Povestea celor doi soţi se toarce simplu, cu vorbe născute chiar din trăirile lor: Mike a venit în România imediat după Revoluţie, să aducă ajutoare, iar într-una dintre misiunile umanitare a cunoscut-o pe Doina, nepoata scriitorului Simion Ghinea, şi s-a îndrăgostit iremediabil.

”La țară, oamenii nu prea cumpără cărți copiilor”

Au rămas împreună şi au plecat apoi, vreme de trei ani, la Londra, unde Doina a lucrat ca voluntar la un proiect de combatere a delincvenţei juvenile, dar s-au întors în satul ei natal, la câţiva paşi de casa părintească, s-au căsătorit şi au acum doi copii mari, pe Daniel Jon şi Honor-Maria, (Dani şi Oana). „Există în mine o legătură profundă cu meleagurile natale, pe care, cred, i-am insuflat-o şi soţului meu, căci a acceptat să locuim aici în Vrancea, deşi mi-a spus la început: „dacă nu găsim apă, nu stăm“. Apă am găsit după 11 luni, apoi pentru un telefon fix am aşteptat nouă ani şi… au fost multe alte „încercări“, dar le-am trecut cu vederea pentru că venisem să locuim în mijlocul naturii, iar eu nu îmi doream decât să pictez şi să-mi cresc copiii“, îşi aminteşte Doina Straton-Andrieş.

Biblioteca din casa Doinei

Proiectul pe care Doina l-a dus la bun sfârşit, sprijinită necondiţionat de Mike şi unde s-au implicat şi cei doi copii ai lor, a fost ideea profesoarei şi a pornit ca un misionariat cultural, într-o casă veche, aproape să cadă, pe care au cumpă–rat-o şi au restaurat-o. Au început apoi să strângă cărţi: donate, cerute, cum–părate de peste tot, pe care le împru–mutau apoi copiilor de prin satele din jur, sau citeau din ele la „şezătorile li–terare“ organizate în curtea casei lor. Ideii, devenită realitate, i-au spus „Bibli–oteca de Weekend“ pentru că are program doar la sfârşit de săptămână şi au dezvoltat-o în timp, oferindu-i o altă formulă. „Biblioteca s-a născut pentru că eu căutam o cale de a respecta pro–misiunea făcută lui «Bădiţa», Simion Ghinea, frate dinspre mamă cu tatăl meu, un scriitor şi publicist patriot care a suferit 17 ani în închisorile comuniste. Experienţa economică, culturală şi informaţională dobândită în Marea Britanie şi-a pus amprenta pe acest proiect, iar la acestea s-a adăugat calificarea mea în management, care îmi oferă multă flexibilitate. Am sesizat imediat lipsa unui punct cultural în comunitatea în care trăiesc şi unde, la vremea respectivă, nu exista nici măcar transport în comun, dar, dacă la început am pornit doar cu spaţiul de împrumut al cărţilor, ulterior am adăugat unul etnografic, iar mai târziu, când am obţinut unele lucruri personale ale lui Simion Ghinea, am amenajat şi spaţiul comemorativ. Şi aşa s-a născut o entitate care îndeplineşte trei funcţii: bibliotecă, muzeu al satului şi casă memorială“, adaugă Doina, desenând cu un gest drumul către încăperile micului său centru sătesc de cultură şi continuă:

„Volumele le împrumutăm pe încredere.“

„Aşa cum am gândit-o, biblioteca oferă: spaţiu neutru, acces la informaţie, posibilitatea de a cunoaşte trecutul unei comunităţi, păstrează identitatea culturală a satului şi militează pentru un program de weekend al tuturor instituţiilor culturale şi de interes turistic. Mi s-a părut normal ca programul acesteia să fie de weekend, căci corespunde cu programul de odihnă şi recreere al copiilor şi al celor ce vin să caute resurse culturale, dar şi cu timpul pe care îl pot dedica eu voluntar. Faptul că acest proiect este finanţat din bugetul familiei mele a făcut să-l pun în practică imediat şi să nu pierd vremea cu raportări, explicaţii şi aprobări şi am folosit doar resursele pe care le-am avut la îndemână: clădirea, grădina, obiectele personale şi pe cele donate de consăteni, rude, prieteni sau cunoscuţi, cărora le mulţumesc din suflet. Aşa cum le mulţumesc şi celor care mi-au înţeles demersul şi mi-au fost alături, aşa cum este buna mea prietenă Anamaria Cătănoiu, preşedinte al Asociaţiei Potpourri sau Teodora Fîntînaru, director al Bibliotecii Judeţene Vrancea. Datorită lor, cititorii mici şi mari din Şerbeşti au de ales din cele 4800 cărţi din toate domeniile şi pentru toate categoriile de vârstă, iar costumele populare din muzeu, piese autentice, cusute cu migală, sunt etalate de elevi la diferite evenimente şcolare sau comunitare. Datorită întregii mele familii şi cercului nostru de prieteni am putut organiza şi alte activităţi, aşa cum a fost iniţiativa de a organiza „Nunta de Aur a Satului“, mai spune inimoasa profesoară, adăugând că cea mai activă perioadă a bibliotecii e în vacanţa de vară, când zeci de copii profită de cadrul de socializare şi recreere al acestui proiect de voluntariat derulat cu mare dragoste, totul fiind pus la dispoziţie comunităţii, gratis.

Doina si sotul sau, Mike Straton

Poate că ceea ce au reuşit cei doi soţi, ar crede unii, este puţin, ori poate că este mult, nu ştiu. Ceea ce ştiu este însă, că ar trebui să auzim mai des despre iniţiative asemenea celor ale Doinei şi a lui Mike din Şerbești, benevole şi dezinteresate, în cât mai multe comunităţi rurale din ţară. Însă, deocamdată, Biblioteca de Weekend rămâne o excepţie frumoasă. O excepţie care nu vrea să se oprească aici, căci în casa familiei Andrieş-Straton, se înmulţesc planurile de evoluţie a acestei oaze de cultură absolut gratuite. De la proiectul unor locuri de joacă şi recreere pentru cei mici, la cel al sălii de lectură, al unor şezători şi seri culturale şi al unor cenacluri artistice în aer liber. Apoi la cele ale cluburilor de pictură, muzică, dans, teatru sau şah, coordonate tot de Doina, ori la cel al clubului de engleză unde cei doi devin profesori pentru cei 20-30 de copii înscrişi şi unde Mike cheltuieşte cu instruirea interactivă a micilor învăţăcei, o bună parte din pensia sa de la poliţia londoneză.

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate