(P) O familie de 24 de carate

Dictată de iubire, de încredere şi de un moment de inspiraţie, îndrăzneala unei familii din Brăila de a porni o afacere cu un model aparte, cea de vânzări directe, s-a dovedit un gest care le-a schimbat viaţa, iar viitorul din faţa lor a început să valoreze mult mai mult.

nuti robu

Nuţi Robu e o luptătoare. S-a războit cu mentalităţile, cu ezitările celor din jur, şi, de multe ori, cu neajunsurile provocate de criza economică, dar n-a
dat înapoi. După ce faci cunoştinţă cu ea, simţi repede energia pe care o emană, te captivează auzind-o cum explică, parcă trăind acolo, pe viu, ce a însemnat lupta ei cu viaţa, greutăţile pe care le-a înfrânt şi cât a costat-o drumul până la reuşita de acum.

A lucrat vreme de mulţi ani ca metrolog la Termocentrala Brăila, slujbă sigură, cu program fix şi salariu foarte bun, dar în care nu se regăsea. Acolo şi-a cunoscut soţul, pe Cornel, s-au îndrăgostit, s-au căsătorit foarte tineri şi au două minuni de băieţi. Ambiţia familiei Robu era însă de a fi nişte modele adevărate pentru Adrian şi Alexandru, copiii lor, astfel că au decis să schimbe confortul şi siguranţa unui job sigur pe o afacere în domeniul vânzărilor directe, descoperind, în 1997, produsele şi afacerea Amway.

„Am întâlnit această oportunitate sau ea ne-a întâlnit pe noi la momentul potrivit: împlinisem 30 de ani şi cam era momentul unui bilanţ, însă acesta nu m-a satisfăcut şi am dorit să caut altceva. Ne-a captivat imediat ideea unei afaceri de familie şi am acceptat-o cu plăcere, deşi nu ştiam prea mult despre ea şi nu bănuiam unde ne va duce. În condiţiile în care tot mai mulţi români alegeau – şi aleg şi acum – să îşi suplimenteze veniturile, vânzările directe păreau a fi o opţiune viabilă.

Primul lucru care m-a atras a fost calitatea extraordinară a produselor, dar apoi m-au fascinat, recunosc, principiile companiei: Speranţă, Recompensă, Libertate şi Familie. Eu visam de multă vreme la şansa de a avea o afacere care să-mi permită să am libertate destulă, să fiu propriul meu şef, să dedic mai mult timp de calitate copiilor şi familiei, dar şi să mă formez întreprinzător.

Personal, cred – şi experienţa pe care o trăim o dovedeşte – că orice om care doreşte ceva în plus trebuie să încerce. Să nu stea pe loc. Stagnarea îţi ucide visurile. Şi aceasta a fost şansa vieţii mele“, povesteşte zâmbind Nuţi Robu.

Sigur că începutul a fost greu, ezitant, cu teamă cu îndoieli şi greşeli, mai ales că, în primii doi ani, Nuţi se ocupa de afacerea ei, doar „part-time“ fiindcă nu îndrăznise să renunţe la locul de muncă. I-au venit în ajutor o echipă de oameni minunaţi: grupul de oameni de afaceri din care face parte, precum şi personalul Amway, i-au acordat sprijin şi încredere ajutând-o să treacă peste obstacolele începutului de drum.

nuti robu 2

Foarte importantă a fost şi descoperirea faptului că afacerea nu e doar un mod comun de comerţ, de vânzare-cumpărare, ci un adevărat model de educaţie, exact ca acela dintr-o familie. A ajutat-o şi faptul că profesia îi crease o reţea de cunoştinţe care i-au înlesnit promovarea ideii de afacere şi a produselor pe care le distribuia şi, pas cu pas, au început şi câştigurile, iar nivelul de trai al familiei s-a îmbunătăţit tot mai mult oferind soţilor Robu şi celor doi copii posibilităţi tot mai apropiate de visele lor.

„Cel mai greu moment l-am trăit atunci când am decis să fac pasul hotărâtor: să renunţ la slujbă şi să mă dedic exclusiv afacerii începute. Mai ales constatând că în cei doi ani afacerea îmi aducea un câştig de cinci ori cât salariul. Iar conştientizarea faptului că mi-am luat viaţa în mâini şi că nu am voie să mai ratez m-a obligat să merg înainte. Aşa am reuşit să nu-mi sacrific familia pe altarul afacerii şi am devenit mamă cu normă întreagă pentru copii.

A fost ca o ardere a corăbiilor care nu mai lăsa posibilitatea întoarcerii, a renunţării. Un fel de ori, ori care mă condamna, vrei nu vrei, la reuşită. Desigur, acolo s-a contabilizat şi ajutorul din partea companiei, care a fost extraordinar. De la găsirea de noi modalităţi de a mă susţine în dezvoltarea afacerii, până la accesul exclusiv la resursele online, apoi de la detaliile despre fiecare produs, la oferte şi promoţii atractive, ori la sesiunile de training în antreprenoriat şi la recompensele venite pe măsura eforturilor: bonusurile de performanţă de până la 21% din volumul afacerii, bonusurile lunare şi anuale de conducere,  stimulentele, precum şi calificarea pentru excursii exclusiviste, căci planul Amway de vânzări şi marketing asigură o dezvoltare
nelimitată a afacerii, iar pe măsură ce aceasta creşte, cresc şi recompensele.

Ne-am pregătit serios, am studiat şi ne-am documentat pentru a putea prezenta la nivel profesionist afacerea şi produsele, atât produsele cosmetice şi de îngrijire personală Amway, preferatele mele şi ale oricărei femei, cât şi cele de îngrijire a locuinţei şi cele destinate nutriţiei. Toate acestea, împreună cu soţul meu, omul care m-a susţinut şi m-a ajutat tot timpul şi a cărui dragoste m-a făcut să sper, să-mi doresc, să nu mă clatin, să nu mă îndoiesc şi să caut tot mereu reuşita.

El încă mai păstrase serviciul, asta până acum doi ani, când a decis să renunţe şi el şi să facem doar afacerea noastră; tot timpul liber, fiecare minut, îi era drămuit şi îl dedica ajutorului meu, de la drumuri şi discuții, la corespondenţă ori la ajutorul cu copiii şi cel din gospodărie. Nu voiam să facem nimic la întâmplare. Şi s-a dovedit că nu greşeam, căci iată, astăzi, suntem foarte aproape de a fi următorul Diamant din România“.

Recunoaşte că gestul ei a fost de un curaj nebun şi că deși lumea îi repeta proverbul cu „vrabia din mână şi cu cioara de pe gard“, a avut succes şi asta s-a datorat, crede ea, modului în care a ales să îşi abordeze clienţii şi partenerii, oameni de toate naţionalităţile, pe care îi consideră a doua familie şi pe care nu îi foloseşte pentru a-şi dezvolta afacerea, ci foloseşte afacerea pentru a dezvolta oamenii. „Pentru că“, adaugă şi Cornel Robu, „nu poţi realiza niciodată singur ce poţi face în parteneriat.

Pentru noi şi ceilalţi parteneri, Amway este o afacere globală, pe care o avem în propriile mâini, o putem gestiona şi care are un potenţial uriaş pentru cei care caută o oportunitate aşa cum eram şi noi!“

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Cariera