O casa construita cu propriile maini

Fără categorie

Ceea ce veti citi poate fi o poveste. O poveste despre o femeie obisnuita, care a decis sa isi schimbe destinul si sa cladeasca o casa cu propriile ei maini. Pentru ea si pentru copiii ei este o a doua sansa a vietii. Adica totul.

Ca sa ajungi in Mizies, trebuie sa mai mergi ceva de la Beius incolo, spre munte. Drum drept, ca tras cu rigla, ce se pierde in adancul zarii, asfaltat intai, apoi pietruit cat de cat, imediat ce treci de hotarele satului. Sosea ingusta, de nu poti intoarce masina pe ea, strajuita de pomi, care se umplu de fructe vara.

Daca crezi ca te-ai ratacit si intrebi, te indruma orice localnic. "Mereti la ?Habitati’? Aaa, la Geta lu’ Ioane. La a lu’ Heredea? Cum nu? Ni, acolo-i, la poarta ceea noua, la dreapta, une-i tina mai mica…"

La "nana" Geta, casa se vede nou-nouta si, desi nu e foarte mare, e randuita ca o gospodarie de oameni asezati. De fapt, ea, casa, ar fi putut sa fie personajul principal aici. Cladita, muncita, migalita cu dragoste, de maini femeiesti si ingrijita fara istov, asa cum te-ai ocupa de un copil. E ridicata cu un etaj si pod, are stive de lemne pentru iarna, poarta din scandura geluita si acoperis din tigla roscatica, asa ca in filmele americane. In casa, copiii, Ana Maria cea mica si cei doi baieti mai maricei gata sa plece la scoala, imbracati simplu, dar curat si ingrijit, semn de mana de femeie harnica. Copiii te inconjoara galagios, cu voci mici si subtirele ca niste turturi de gheata. "Ati vazut casa noastra noua? Este ca ii faina? Mama o ridicat-o! Dar si noi am lucrat la ea." "Si voi?" "Si noi, si tati, si vecinele de din vale – tati!" "Da, dar or fost si voluntarii de la Habitat." "De unde?" "Pai din Irlanda, din America si or fost si tocmai hat, din Australia. De la aia, de la canguri", glumeste Cristi. Si da-i ras, pe vreo trei tonuri, si gafaiala, si zdupait de alergatura in sus, pe scari. Ani rade si ea, cu gura pana la urechi, desi, la nici doi ani ai ei, nu intelege mare lucru, decat ca e "ceva de bucurie". "Pai, cum ati stiut voi lucra la casa?" "Ei, parca o stiut careva din noi! Am prins ase, din mers. Am dat jos casa veche…" "Lasa ca oricum cadea pe noi ea sangura…" "Voi? Da’ cati ani aveti voi?" "Io mi-s de 13, iara el, Viorelu, ii de 11. Da-i normal, ca noi ni-s la doi ani unu de altu’. Iara Ani, sora-mea, micuta, o sa faca abia doi in vara, ca mami era sarcinata cu ea cand ne-or ridicat casa." "Zau? Ce spui domnule? Si?" "Si dup-aceea cu betonul, cu grinzile, cu coperisu’. Cu podeaua numa’ o fo’ mai greu, ca tat dadeam cu ciocanul peste branca." "Peste ce?" "Peste dejete adica. Branca-i mana, no!" "Si Viorel? Dadea si el cu ciocanul? Ca el e mai micut." "Pai da, ca doara-i flacau! Ce-i fata, sa lucre la tesut?!" "Dar si io stiu lucra cu tate cele." "Stii?" "Sigur, cu furcuta, cu mistria si cu canciocul de zidarie. Lucru greu, ce credeti?" "Da’ scrieti si de mami, nu? De premiul cela al ei si de cum or plans ea si tatuta cand or intrat pentru prima oara in casa noua?" "Mami! Hai, mami, spune matale cum o fo’ tat, cu casa si cu Habitatu si cu claca de ajutor…" "Pai ce sa va zic? Intrebati dumneavoastra, ca io mi-s femeie simpla, nu pre stiu grai ase, domneste, ca pintru ziar". Si povestea se leaga incet-incet, din vorbele timide ale femeii.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din