Nasterea e un act natural, adoptia – unul divin

Oare cate femei singure au curajul sa adopte un copil? De multe ori ele se tem sa re­cur­ga la aceasta solutie, chiar daca isi doresc foarte tare acest lucru. Una dintre cele care au avut curajul sa-si urmeze visul este Ioana.

O persoana singura, care nu a fost casatorita, o femeie modesta, care a trait toata viata intr-o garsoniera, dintr-un salariu de chimist, dar pe care dragostea pentru copii a facut-o sa lupte si sa nu se dea batuta niciodata. A facut-o chiar sa-si vanda garsoniera si sa faca un imprumut la banca, pentru a-si achizitiona un apartament cu doua camere. „Ca sa aiba copilul camera lui!“, spune ea.

Doua destine la rascruce
Acum doi ani, Ioana si-a luat inima in dinti si a batut la usa Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului cu dorinta de a adopta un copil, indiferent de sexul, varsta sau etnia lui. Acolo a gasit oameni saritori, care au sfatuit-o si au ajutat-o imediat. Dupa ce a trecut prin toate etapele procesului de atestare ca persoana apta sa adopte un copil, a venit si momentul la care visase in fiecare zi: intalnirea cu un baietel in varsta de patru ani si jumatate, a carui asistenta maternala urma sa demisioneze. „Copilul era mult prea agitat, prea vioi, nazdravan, iar femeia care il avea in grija de doi ani nu mai dorea sa-l pastreze“, marturiseste Ioana. Ea si micutul Cosmin s-au placut din prima clipa, insa momentul critic a venit cand Ioana trebuia sa ia decizia finala de adoptie, schimband astfel doua destine – pe al ei si pe al copilului care ii rapise inima.

Pentru a o ajuta sa-l cunoasca mai bine pe Cosmin, cei de la Directie i-au dat dosarul in care era cuprinsa toata viata lui. „Dupa ce vedeam dosarul, urma sa le spun daca il vreau sau nu. Insa ceea ce am citit acolo m-a in­­spaimantat. Mama naturala era grav bolnava, avea hepatita B si C, suspecta de leucemie, copilul era suspect de sindrom hiperkinetic, iar la nastere avusese semipareza pe partea dreapta. M-am speriat si am inceput sa plang, nu stiam ce sa fac. In declaratia de la dosar mama biologica spunea ca il abandoneaza din motive de sanatate, ca ar avea leucemie, si din motive financiare. Parintii naturali stateau in comuna Pantelimon. Copilul a fost parasit la doua luni si abia la patru ani si jumatate a devenit adoptabil, pentru ca, in toti acesti ani, mama a spus ca il va lua acasa. Am ramas surprinsa cat de corect era scrisa declara­tia ei; femeia asta a scris-o impecabil… Anul acesta, mama naturala a lui Cosmin s-a stins din viata fara sa-l mai caute, bunicii nu au vrut niciodata sa stie de el, la fel si tatal“.

Speriata si dorind sa stie mai multe despre starea de sa­­na­ta­te a copilului, Ioana l-a dus inca o data la doctor, pentru a-i face toate analizele. Pe de alta parte, ea spune ca rezultatul nu ar fi contat foarte mult, intrucat, in sufletul ei, luase deja decizia de a-l adopta.

Insa verdictul medicului a umplut-o de bucurie: copilul era sanatos. Ioana devenise deja nerabdatoare sa-l ia acasa si a fost norocoasa. Perioada pana la in­­­cre­­­dintarea copilului in vederea adoptiei a fost scurtata deoarece asistenta maternala nu-l mai dorea pe Cosmin. Astfel, acesta a venit in noua lui familie si in noua lui casa mai repede decat se astepta.

„Dupa calculele mele, ar fi trebuit sa il iau pe Cosmin in luna decembrie. Pana atunci, urma sa intru in concediu, sa vand garsoniera, sa caut apartament si sa ma mut in casa noua“, spune Ioana. Copilul a fost plasat la trei asistente maternale pana cand a cunoscut-o pe mama adoptiva si fiecare mutare a reprezentat pentru el o trauma. „Schimba casa, schimba mama, schimba tot, ceea ce este foarte greu pentru un copil. Daca as fi stiut ca asistenta maternala il tine pana la 18 ani, l-as fi dus inapoi, numai sa nu-l mai vad plangand si suferind dupa ea. A stat doi ani la prima asistenta, sase luni la a doua si alti doi ani la a treia“.
 

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Relatii