“Muzica e poezia sufletului meu”

La 16 ani, viața pianistei Robertei Amaliții, înseamnă de un deceniu încoace muncă, studiu, repetiții, concerte, concursuri și multe premii. 

Nu s-a mai jucat cu păpuşile, n-a mai ieşit cu prietenii sau colegii la un suc, a renunţat la aproape tot ce face parte dintr-o copilărie şi adolescenţă obişnuite. Premiile obţinute au nevoie de pagini întregi pentru a fi înşirate. Este şi motivul pentru care tânăra pianistă originară din Piatra Neamţ, acum elevă în clasa a X-a la Colegiul Naţional de Arte „Dinu Lipatti“ din Capitală, a devenit noul caz sprijinit de Jurnalul de fapte bune.

“Credeam că voi fi medic”

roberta amalitii

Sunetele picură parcă din degetele Robertei pe clapele pianului. Devine una cu pianul, cu bucata muzicală pe care o are de intepretat. Uneori, e vijelioasă, precum începutul din „Tarantella” de Liszt, compoziţia în care, acum, se regăseşte cel mai mult. Alteori, cu partea temperamentală din ea, alteori romantică, visătoare, ca în acordurile lui Chopin, compozitorul ei preferat.

Pentru Roberta Amaliţii, muzica e „poezia inimii mele” şi nu mai poate concepe viaţa fără provocarea şi emoţia acestei „poezii în sunete”. Mai ţine minte, ca prin vis, unele întâmplări de dinainte de descoperirea muzicii şi a pianului.

„Când îmi imaginam că voi ajunge medic şi-mi doftoriceam păpuşa”, spune ea privind cu ochi plini de viaţă, dincolo de geamul stropit de ploaie, spre orizontul tot mai îndepărtat al unei vârste ce a rămas în urmă. Undeva în copilăria din Piatra Neamţ, lângă părinţii care s-au străduit cum au putut mai bine să o crească pe ea şi pe cei doi fraţi, Albert şi Samuel.

Din corul bisericii, la Lipatti

roberta amalitii 3

Mai ţine minte corul de copii al bisericii, locul unde a fost remarcată de cea care avea să-i influenţeze deciziv destinul, profesoara de pian Geanina Sălăgean.

„Mi s-a părut deosebită de cum am văzut-o, de cum am auzit-o cântând, i-am dat un test de aptitudini muzicale – ritm, auz, voce – şi i-am sfătuit pe părinţi să o dea la şcoală de muzică, la Liceul de Artă Victor Brauner din Piatra Neamţ, unde predam atunci pianul”, povesteşte cea care şi acum îndrumă paşii muzicali ai Robertei, dar, de data aceasta, în cadrul Colegiului „Dinu Lipatti“ din Bucureşti.

Emoţiile au însoţit-o permanent pe Roberta, iar doamna profesoară îşi aminteşte şi păţaniile de la primul concert în faţa publicului, în clasa I. ”Tremura toată de trac, plângea, eu o încurajam în culise, fără efect. Aveam senzaţia că va fi un dezastru şi nu ştiam cum să mai procedez. Brusc, Roberta l-a auzit încurcându-se rău pe copilul ce cânta înainte. < Ia uite ce a greşit! >, a zis şi ca prin minune, tot tracul a dispărut. A cântat extraordinar câştigând chiar Premiul I.“

Profesoara care înseamnă „acasă“, oriunde ar fi școala

roberta amalitii 2

De atunci au trecut aproape 10 ani, a adunat nenumărate participări şi premii la concursuri tot mai importante dedicate micilor artişti. Plus câteva cursuri de măiestrie făcute sub îndrumarea unor renumiţi artişti şi pedagogi străini.

Tocmai de aceea, la începutul acestui an a făcut pasul cel mare, venind la „Dinu Lipatti”, acolo unde şi-a regăsit vechea profesoară de pian, care a însemnat un crâmpei bine-venit de siguranţă, de „acasă”, chiar dacă e nevoită să stea la căminul liceului şi nici nu mai are parte de ciorbele făcute de mămica.

Însă gândul Robertei e acum doar spre înainte. Spre dorita absolvire a Conservatorului, spre, poate, o mare carieră solistică sau, de ce nu, în cadrul unui grup mai restrâns de muzicieni – aşa cum cânta în Piatra Neamţ, alături de două tinere violoniste, în „Trio Allegrezza”. Pentru asta munceşte, munceşte, munceşte.

Ziua începe la 6 dimineaţa, fiindcă de la 7 poate repeta singură, vreme de două ore, la pianul din clasă. La fel şi seara, dar după orele de şcoală, când mai repetă încă 2-3 ceasuri – până când simte că profesoara va fi mulţumită de intepretarea ei.

Ba şi mai mult: până când simte că ea însăşi e mulţumită. Că „poezia“ partiturii a cuprins-o şi poate reda emoţia din ea şi celorlalţi ascultători. Privită în lumina unei zile înnorate, în privirea Robertei ar părea că s-ar aşterne arămiul toamnei. De fapt, în ei zvâcneşte seva unei tinere primăveri, a unei lumini care, într-o zi, suntem siguri, îşi va atinge zenitul strălucind pe „bolta“ artistică internaţională. Ca o poezie şi un curcubeu de sunete aşternute peste un univers alb-negru de zgomote…

Necesităţi materiale

◆ Cheltuieli de cazare și masă în București pe durata anului școlar;
◆ Taxe și costuri de participare la concursuri (deplasare, cazare, taxă de participare la concursuri de muzică etc);
◆ Finanțare pentru participarea la cursuri de măiestrie;
◆ Cheltuieli pentru vestimentații de concurs, recitaluri și înregistrări;
◆ Rechizite școlare și partituri.

„Are o mare disponibilitate în a se lăsa modelată“

„O cunosc pe Roberta încă de la 6 ani şi am remarcat spiritul ei de iniţiativă, dar şi delicateţea exprimării şi comportamentului. Deţine calităţi muzicale remarcabile, are o perseverenţă deosebită în studiul pianului şi o mare disponibilitate pentru a se lăsa îndrumată.

Atracţia ei pentru muzică şi pentru pian mă face să cred că îi va aduce cariera pe care şi-o doreşte şi că munca ei va fi încununată cu recunoaşterea talentului şi efortului ei.“ (Prof. Geanina Sălăgean)

CUM POŢI AJUTA

Jurnal de fapte bune e un proiect derulat de Asociația Pentru Familie, cu sprijinul Caroli și în parteneriat cu Libertatea și Fundația Ringier, prin care 16 de copii fără posibilități materiale, dar cu performanțe în sport, muzică, arte sau învățătură, vor primi timp de un an burse lunare în valoare de 1.000 lei.

„Roberta e o adolescentă sensibilă, de o înaltă ținută morală, unul dintre vârfurile generaţiei sale. Şansa de a avea un profesor dedicat i-a dat susţinerea de care avea nevoie pentru a se dezvolta, iar premiile obținute stau mărturie. Prin bursa pe care i-o oferim în cadrul Jurnalului de Fapte Bune, întindem o mână de ajutor acestei fete atât de merituoase, în al cărei viitor avem deplină încredere“, spune Laura Duşleag, directoarea Asociaţiei pentru Familie.

 

Autor: Gabriel Peneș

Foto: arhiva personală

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate