Muzeul National de Arta, din nou in inima bucurestenilor

Fără categorie

In aceasta rubrica am descris, de obicei, eforturile unor persoane care au reusit sa depaseasca un impas. De data aceasta, voi povesti despre felul in care o institutie – Muzeul National de Arta – a revenit la viata dupa 11 ani.

Muzeul de Arta, depozitar al unor capodopere de arta universala si romaneasca, a fost partial distrus in decembrie 1989. Ani de zile nu s-a mai stiut nimic despre el. Bucurestenii au banuit, vazand cladirea inconjurata de schele, ca santierul se va incheia candva si muzeul va fi redeschis. Apoi au cam uitat de el. Parea ca muzeul a cazut intr-un triunghi al Bermudelor de unde nu va reusi sa iasa la suprafata. Daca Galeriile de Arta au putut fi redeschise in 2000 (adica dupa 11 ani!), meritul le apartine, in mica parte, Prietenilor Muzeului.

In 1995, exact la mijlocul perioadei de eclipsa a Muzeului de Arta, sosea la Bucuresti, insotindu-si sotul, numit consul al SUA, Sarah Einik. Fiica a unor evrei emigrati din Romania, ea isi petrecuse tineretea in Israel, iar apoi, casatorindu-se cu un diplomat american, l-a urmat prin lume. Ajunsa la Bucuresti intr-un moment in care, pentru tot Occidentul, Romania insemna copii bolnavi de SIDA si copiii strazii, Sarah, desi se dedicase operelor de caritate de-a lungul anilor, si-a spus ca, avand copii, nu poate face fata stresului emotional presupus de apropierea de acesti micuti oropsiti. Fiind ea insasi artist plastic (picteaza, creeaza obiecte), s-a gandit sa se dedice sprijinirii artei si artistilor din Romania.

Ca vicepresedinte al IWA Romania (International Women Association, asociatia de caritate a sotiilor de ambasador), organizase deja vizite in atelierele unor pictori. De aici n-a mai fost de facut decat un pas pentru a le convinge pe doamnele din IWA ca muzeele romanesti ar merita sa fie mai bine puse in valoare. Ele s-au gandit sa se dedice Muzeului Taranului Roman sau Muzeului Satului, ca fiind cele mai reprezentative pentru specificul national. Cum Muzeul Taranului era la inceputuri, doamnele l-au contactat pe directorul Horia Bernea, l-au ajutat sa organizeze o expozitie, au scris cartonasele explicative ale exponatelor si… atat.

Directorul Muzeului de Arta cere ajutor
Pe la sfarsitul anului 1997, inceputul lui 1998, directorul Muzeului de Arta, Roxana Theodorescu, facand cunostinta cu Sarah Einik a intrebat-o: "De ce vreti sa ajutati Muzeul Taranului Roman si nu Muzeul de Arta?". Sarah si-a dat seama ca, intr-adevar, Muzeul National avea mai mare nevoie de sprijin si, neluand in seama avertismentele prietenilor romani, care-i spuneau: "Nu te baga! O sa te compromiti! S-au furat toate lucrarile valoroase de la Muzeul de Arta! Nu mai este nimic acolo!", a facut eforturi uriase pentru acest muzeu. Primul lucru pe care l-a facut a fost ca, la sugestia lui Viorel Marginean, pe atunci Ministru al Culturii, sa-si convinga sotul ca Ambasada SUA sa restituie Muzeului de Arta cladirea Muzeului Zambaccian, in care functiona Fundatia Fulbright. Apoi a organizat un grup de sotii de ambasadori si de femei de afaceri romance ca sa puna bazele Fundatiei Prietenii Muzeului Roman de Arta.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din