Muntii Latoritei

Muntii LatoriteiAflate intre uriasul Parang si Muntii Lotrului, Cheile si Muntii Latoritei sunt de o frumusete salbatica. De pe inaltimile varfurilor Frato­stea­nu si Puru, abrupturi stancoase de peste 500 m se apleaca spre Latorita, cea odinioara limpede si involburata. Stancile sunt presarate cu hornuri si jgheaburi inguste, ace si pinteni, pe care creste o vegetatie diversa. Sunt locuri minunate, unde poti gasi orice peisaj, de la cascade si lacuri de munte, la chei si pesteri, lacuri de acumulare, drumuri forestiere ce traveseaza muntii in toate directiile, paduri neumblate si poieni smaltuite de flori multicolore.

Accesul spre acest mic paradis se face din drumul national 7A, ce leaga Brezoiul de statiunea Voineasa. Aceasta din urma este un loc potrivit pentru cazare si drumetii pe versantul Nordic al Muntilor Latoritei. Dar pentru cei care vor sa poposeasca mai multa vreme in inima aces­tor munti, la sase kilometri in aval de Voineasa, in localitatea Valea Macesului, se ramifica un drum asfaltat, care ajunge in Ciungetu. In Ciungetu sunt, de asemenea, posibilitati de cazare la cateva pensiuni.

Una dintre ele se afla sus, la 1.250 m altitudine, in coasta muntelui Vanata, si ofera o priveliste fascinanta asupra zonei incon­ju­ra­toare. Din drumul care duce la aceasta pensiune se desprinde un altul, care urca pana la 1.560 m, in locul numit Plaiul Poienii. Aici se afla o cabana ce apartine obstii. Drumul pana aici poate fi parcurs cu multa atentie de orice tip de masina, atata vreme cat nu-ti este mila de ea.

Muntii Latoritei

 

Drumul strategic
La Plaiul Poienii intalnim drumul de culme care strabate Muntii Latoritei, pornind din Valea Macesului, si care ajunge pana in Muntii Paring, la Saua Stefanul (1.915 m altitudine), unde intalne­­s­te soseaua Transalpina, Novaci-Sebes.

Drumul de culme al Latoritei, numit de localnici si ,,drumul strategic“, pentru ca a fost construit in timpul Primului Razboi Mondial (1916), este probabil cel mai frumos drum alpin din Romania. Dupa ce, la plecarea din Valea Macesului, traverseaza zone de pasuni si fanete, intra in zona de padure care margineste abrupturile de la Pietrele Albe, apoi iese si urca in altitudine, pana la aproape 2.000 m, unde se va mentine pana la final.

Cand atar­­­nat deasupra haurilor imense, cand strecurandu-se printre principalele varfuri ale Muntilor Latoritei, Fratosteanu si Puru, drumul dezvaluie perspective fascinante asupra Paringului, Muntilor Lotrului, Lacului Vidra si caldarii glaciare a Latoritei.

Din pacate, sau din fericire, pentru frumusetea locurilor, drumul nu poate fi parcurs decat cu o masina de teren si… cu mult curaj. Si asta pentru ca drumul este si extrem de expus.

Serpuind pe deasupra prapastiilor, pare un fir de sfoara aruncat peste munti. Cu toate ca este foarte dificil de parcurs, mai ales pe vreme rea, cand pot aparea si probleme de orientare, drumul este de o frumusete extraordinara. Poate fi parcurs si pe jos, cu rucsacul in spate, traversarea lui necesitand doua zile, cu innoptare la cort. Drumul este traversat de numeroase poteci turistice, care urca din statiunile Voineasa si Vidra.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vacanta