Moeciu – Valea Argintilor

Un weekend la munte? Excelent, abia astept! Ca, de altfel, orice alta iesire din oras, fie ea acasa, la mare, undeva la munte sau oriunde in strainatate…

De data asta, a iesit la sorti Moeciu. Si chiar daca am vazut zona de nenumarate ori si stiu drumul aproape ca-n palma, peisajele de aici sunt absolut fascinante si merita drumul, ori de cate ori ai ocazia.

Aer curat, paduri, fosnet de frunze, susur de izvoare si o perdea scanteietoare de stele noaptea…

Nu stiu altii cum sunt, dar eu, una, numai ce ma gandesc la astfel de locuri in care natura e la ea acasa si ma apuca un dor nebun de duca…

Un weekend la munte
Dar gata cu povestile, e timpul sa purcedem la drum! Un rucsacel cu esentialul pentru cateva zeci de ore departe de casa, neaparat sapca si, evident, aparatul de fotografiat.

Ca de fiecare data cand e vorba de un info trip, se pleaca dintr-un punct de intalnire stabilit in prealabil de agentia care a organizat deplasarea, dupa ce grupul de jurnalisti, fotografi si agenti de turism participanti s-a intregit.

De altfel, este locul in care primele impresii, primele strangeri de mana si primele simpatii sunt deja facute.

Dar iata ca semnalul de plecare a fost dat deja, usile microbuzului se inchid, centurile se fixeaza si am inceput sa ne urnim din loc. Destinatia? Satul Simon, situat la 6 km de castelul Bran si aproximativ 190 km de Capitala, pe ruta Bucuresti-Predeal-Paraul Rece-Rasnov-Bran.

Din fericire, am avut parte de drum bun, fara eternele cozi din traficul statiunilor montane, poate si pentru ca erau primele ore ale zilei. Oricum, in ce ne priveste, cheful de distractie inregistra cote maxime.

Petrecere in stil rustic
O stare numai buna pentru ceea ce avea sa urmeze! Valea Argintilor, pensiunea agroturistica de patru margarete la care am fost cazati, este o mandrete de vila decorata in stil rustic, ce se incadreaza perfect in atmosfera pitoreasca a vaii satului Simon, un sat de oieri care, pare-se, isi alinta mioarele cu apelativul "arginti".

De aici si numele pensiunii, ale carei bucate, preparate traditionale indeosebi, iti lasa gura apa doar la simpla pronuntare a unor denumiri cum ar fi, de exemplu, bulz de mamaliga cu sortimente de branzeturi proaspete… Mmm… suna bine, nu?!

Si e si mai bun in farfurie! Ei bine, si dupa o primire fastuoasa si o masa pe cinste, iata-ne, grupuri-grupulete, escaladand dealurile din imprejurimi sau plimbandu-ne agale pe poteci, fotografiind fiecare coltisor de natura ce ne-a facut cu ochiul, in speranta de a ne capta complet atentia.

Si nu stiu cum se face – probabil competitia pentru imagine, intre vai impadurite si dealuri cu verdeata, e acerba -, insa cert e ca, de fiecare data, aparatul foto mi-e neincapator pentru toate peisajele, starile de spirit si momentele zilei pe care as vrea sa le imortalizez.

Timpul zboara, mai ales atunci cand ai parte de toate conditiile pentru a te simti bine, asa ca iata-ne trecuti de prima jumatate a zilei.

Dar nici gand ca distractia sa fie pe sfarsite, din contra! Ne asteptau vreo doua ore de tras cu arcul la tinta, apoi un foc de tabara de toata frumusetea, cu taraf de lautari si chiuituri vesele, o cina imbelsugata intr-o atmosfera rustica si cateva ore bune de dansdin plin.

Evident, experienta ca arcas a meritat si cateva clipe de repaos (cat sa faci un dus si sa-ti recapeti fortele), pe care le-am savurat in camera.

Aici, dupa soarele arzator de afara, te intampina racoarea binevenita a unui spatiu aerisit si incapator, realizat din lemn masiv si accesorizat cu toate dotarile necesare.

Poate ca am mai fi lenevit putin in patul urias, cu cearsafuri moi, dar zarva de jos ne-a amintit cate mai sunt de facut, desi soarele statea sa apuna…

Au urmat, deci, focul de tabara cu dans in curte, printre mii de scantei fierbinti, pe fundalul muzical asigurat de puternica voce a solistului din taraf. Veseli si galagiosi, ne-am indreptat apoi spre masa, iar dupa cina delicioasa, ne-am dezmortit trupurile pe ritmuri de dans. Ore si ore in sir…

Din nou, acasa
Dimineata ne-a gasit usor somnorosi, dar pregatiti pentru o vizita la Cetatea Rasnovului, un loc ale carui privelisti iti taie respiratia.

Iar daca nu privelistea, cu siguranta altitudinea iti va taia putin suflul! Oricum, trecand peste drumul ce te scutura la fiecare pas, daca vrei sa ajungi cu masina pana sus, la intrare, zona merita cu prisosinta!

La intoarcere, microbuzul se cufundase intr-o liniste adanca… Nu atipise nimeni, doar contemplau imaginile ce se perindau pe fereastra si, cu siguranta, rememorau clipele abia trecute, desi toti eram, probabil, foarte obositi.

Nu am contorizat mai mult de 30 de ore de la plecarea din Bucuresti si pana in momentul in care am parasit zona Bran-Rasnov, dar au fost niste ore pline si frumoase, care ne-au rupt de stresul cotidian al citadelei si ne-au incarcat bateriile pentru urmatoarea perioada…

Adica, in ce ma priveste, pentru saptamana care vine, pana la weekendul viitor. Pentru ca nu stiu altii cum sunt, dar eu, una, calatoresc chiar si atunci cand visez. Fie si cu ochii deschisi…

Text: Delia Bratosin

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vacanta