Moda toamnei în 2013

Urmăreşte principalele tendinţe ale sezonului pentru a face cele mai inspirate achiziţii vestimentare. Garderoba ta aşteaptă o nouă sesiune de cumpărături trendy!

 

Recomandările noastre:

1. Trenci versatil. O piesă importantă şi utilă în zilele ploioase este trenciul. Realizat dintr-un material metalizat si accesorizat minimalist, acesta poate să devină o ţinută în sine. Optează pentru o lungime midi care se asortează tuturor ţinutelor!

2. Accente Strălucitoare. Chiar dacă zilele de toamnă sunt mai sobre, asta nu înseamnă că la fel trebuie să fii şi tu. O paletă cromatică luminoasă, cu irizaţii metalice sau aplicaţii preţioase, transformă o ţinută simplă într-una interesantă şi te aduce în centrul atenţiei.

3. Suprapuneri delicate. Combină tipurile de texturi pe care le foloseşti într-o ţinută. Tricotul foarte fin se poate alătura unui voal de mătase şi, de ce nu, unei piese din blană (ecologică sau naturală). Paleta cromatică trebuie echilibrată cu ajutorul accesoriilor în tonuri neutre.

4. Accesorii supradimensionate. Investeşte în câteva bijuterii fantezie, de dimensiuni mari, cu pietre sau structură complicată, şi vei obţine un număr infinit de ţinute cool. Cele mai simple topuri sau rochiile de birou nu vor mai arăta niciodată la fel.

 5. Flori de toamnă. De inspiraţie folclorică sau puternic stilizat, printul floral îşi găseşte locul în colecţiile toamnei. Alege un model cu trandafiri sau bujori bucovineni şi poartă-l cu multă mândrie.

Foto: Dan Borzan, Stilist: Ana Andrei, Model: Daria, Make-up Artist: Iulia Filip, Hair Stilist: Alin Iordan

Vezi şi 9 coliere pentru ocazii speciale   

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Moda