Mircea Diaconu, scriitorul

Conduce un teatru (Teatrul Nottara), joaca (pe scena si in filme), e politician („intrarea mea in politica este accidentala, au venit in birou niste oameni si mi-au zis ca ar vrea sa reprezint judetul Arges“) si, de un an de zile, bunicul Anei-Maria, „minunea lumii“, asa cum o alinta cand se uita la poza de pe birou.

A sarbatorit anul acesta 40 de ani dedicati actoriei, 40 de ani in care, inevitabil, si-au facut loc si regretele: „criza vietii mele a fost ca lucrurile, activitatile sau tintele pe care mi le-as fi dorit le-am amanat mereu pentru ca au fost alte prioritati, profesionale, familiale, de convenienta sociala.

Dorintele si bucuriile mele s-au amanat toate pentru pensie, astfel incat ar trebui sa am o pensie de doua-trei ori mai lunga decat cea a unui om normal ca sa pot sa satisfac toate amanatele“, care il duc cu gandul la perioada copilariei petrecuta la Vladesti (Arges).

„Imi face mare placere sa ma uit ca prostul la nori, o enorma placere pe care am practicat-o inca de cand eram mic. Aveam o treaba foarte serioasa cu norii, mai ales cand eram cu oile si cu vitele (atunci ai alt timp, e un lucru minunat sa stai cu vaca).

Destramam nori, cu asta ma ocupam, stateam pe spate, ma uitam la nori si formam grupuri, le destramam – fireste ca ele se faceau singure -, dar norii nu sunt o entitate fixa si pusa pe cer de Doamne-Doamne, c-acum ploua, acum nu ploua, e ceva ce se misca tot timpul, iti lasa spatiu imaginatiei si mereu inseamna ceva.

E absolut fenomenal! Acum nu mai am timp, la pensie o sa fac numai lucruri de tipul asta" Tot atunci se va reapuca si de scris: „Mi-am si promis ca de la 60 de ani o sa las totul balta si-o sa ma apuc de scris. Am implinit 60 de ani la sfarsitul lui decembrie si n-am izbutit pentru ca mai e inca ceva de facut. Au fost cel putin doua momente in viata in care am fost la un pas sa ma las de actorie si sa ma apuc de scris, in anii ‘70, o data, si in anii ‘80, in care mi s-a parut mai important sa scriu.

N-am avut taria, din pacate, sa omor actorul si sa-l las sa traiasca pe scriitor. Am scris, in intervalul asta de 40 de ani, de cand sunt actor, pe genunchi. Am scris, prima carte, cel putin, care era de proza scurta, pe tot felul de hartiute – pe unele le mai am si azi -, de la servetele demachiante de la teatru, la programul teatrului. Am scris in tren, in restaurant, asteptand sa mananc, tot timpul scriam. Atunci“.

Fiecare hartiuta de acolo s-a transformat in carti, unele dintre acestea chiar in premiul Uniunii Scriitorilor pentru proza scurta, in 1977, in aceeasi perioada incare Marin Preda lua premiul pentru „Delirul“.

„Cand am scris, intotdeauna am avut o boala, adica m-am imbolnavit, si atunci, in concediul respectiv, am scris ceva, am scris o carte. Si fiecare carte dintre cele patru pe care le-am scris pana acum corespunde unui concediu medical. Astept ultimul concediu medical, care este pensia, sa scriu cu adeva-rat“.

Care sunt atuurile lui Mircea Diaconu, actorul si scriitorul? „Sunt scund si se traieste mai ieftin. Sunt vesel si mi-e mult mai usor cand sunt trist. M-am nascut la tara si rezist oriunde, in orice conditii. Si mai am un mare avantaj: nu ma plictisesc singur niciodata. E o bogatie sa stau cu mine insumi, nu sunt singur niciodata!“

Catalina Ioancea; Foto: arhiva Teatrului Nottara
 

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati