Micile mari talente de la galeria posibila

Fără categorie

La prima vedere, Cristiana Draghici nu-ti sare in ochi prin nimic. Are doar o profesie cu nume complicat: psihopedagog, in rest este o doamna subtirica si delicata si doar ochii adanci arata rotunzi si plini de povesti. Si "mai are" inca ceva: multi copii. Vreo 20 de micuti care sunt… "visul" ei devenit realitate. Sunt "Copiii Creativi", unul din cele mai sensibile proiecte romanesti.

Prima data cand intri la unul din "atelierele creativitatii", de la "Galeria Posibila" din Bucuresti, ai nitel impresia ca ai gresit, poate, adresa. O usa de "casa boiereasca", cu geamuri, o sala transformata in expozitie de pictura, culori pastelate gandite atent, multe spoturi luminoase si o muzica gingasa, invaluitoare. Dincolo de usa nimeresti mai intotdeauna in plin "show". In loc de o atmosfera linistita, tacuta, ceva intre biblioteca si ora de clasa, dai, de la intrare, de un aer de veselie abia oprita sa nu izbucneasca. Ceva ca o vibratie placuta, un fel de gadilatura, care iti alunga orice retinere. Nu prea stii daca asa trebuie sa arate un "atelier de creativitate" si de fapt sunt putini oameni care ar putea sa stie exact, fiindca este o idee exclusiva a Cristianei si este un "teren" unde originalitatea este la ea acasa. Un paravan de catifea verde, ca o cortina, o canapea larga, multe becuri, muzica venita de undeva din spate, desene si jucarii drept model, trei – patru cuburi mari, colorate, cladite unul peste altul si cateva capete de marionete. Asezate cumva in cerc, direct pe parchet, niste mini-sevalete adevarate, ca si cele ale unor pictori in toata firea, cu panze micute puse pe ele, apoi, risipite de jur imprejur, pahare cu apa, pensule mari si mici, borcanase cu temepera, tuburi de guase si palete pline de culori. Langa fiecare sevalet cate un "viitor Picasso" abia mai mare de-o schioapa, concentrat, serios la inceput apoi, pe masura ce "opera" sa este gata, tot mai dezinvolt si mai fara astampar. Ilinca cea blonduta si vorbareata, Madalina si "mezina" Maria se sfatuiesc serioase despre marimea pensulei care trebuie folosita, Andrei striga ceva din spate, dar nu se intelege mare lucru, un fel de ,,Iuliana, vreau crocodilul meu", sau cam asa ceva, si face asta cu atata convingere in glas ca, fara sa vrei, chiar te uiti in jur sa vezi unde s-a ascuns crocodilul ala. Se rade, se fredoneaza nitel, se vorbeste pe toate tonurile, se schimba replici si se face schimb de culori intre micii artisti.

Deseori cei mai mici "creatori" descopera aici ce pot face cu adevarat din magia culorii. "Astea sunt pensulele mele de azi. Dar nu e nici o problema, fiindca ma duc sa ma spal." E haios, nu?

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3 4

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din