„Mi-am intalnit dragostea vietii, dar cu ce pret!”

dragoste, relatie
PROBLEMA

Iulia are 49 de ani, lucreaza ca asistent social si are un baiat de 24 de ani, dar si-a surprins toata familia, chiar si pe ea insasi, cand a recunoscut ca e indragostita de alt barbat decat sotul ei, dupa 25 de ani de casnicie.

IULIA: Privind in urma, cred ca cea mai importanta decizie din viata mea am luat-o intr-o noapte, cand – in loc sa-l sun pe Mircea – sotul meu, asa cum poate era normal, l-am sunat pe Radu, un prieten mai vechi!

CARMEN: Ce s-a intamplat in acea noapte si cum ai luat decizia sa-l suni pe acest prieten?

IULIA: Ma tot gandeam la vorbele doctorilor din spital care imi spusesera ca tata urma sa moara curand, avea o forma avansata de cancer. Durerea si tristetea ma copleseau si am simtit nevoia sa vorbesc cu cineva.

CARMEN: De ce ai ales sa cauti sprijin de la acest prieten? De cat timp va cunoasteti?

IULIA: Eu si Radu eram prieteni de mai multi ani, doar prieteni. Aveam acelasi simt al umorului, si mai stiu ca puteam sa stam de vorba ore in sir fara sa ne dam seama cum trece timpul. Cam asta era relatia noastra. Dar cand mi-am dat seama ca formez numarul lui, am stiut ca relatia mea cu Mircea si casnicia sunt ca si terminate. Si in acele cateva secunde pana a raspuns Radu, a trebuit sa recunosc ca el e persoana care ma face sa ma simt cu adevarat in siguranta, si cu care vreau sa fiu toata viata.

CARMEN: – Ce simti acum pentru casnicia ta, pentru sotul tau?

IULIA: Aveam 21 de ani cand l-am cunoscut. Era un om tare bun si ne-am casatorit la scurt timp. La un an s-a nascut Cristi, fiul nostru, de care ne-am bucurat impreuna, pana la un moment dat, cand Mircea a inceput sa fie tot mai ocupat cu cariera lui de inginer, iar eu ma ocupam de serviciu si de casa. Cand Cristi a implinit 23 de ani a plecat de acasa in alt oras, si atunci am ramas doar noi, dar relatia noastra tot nu a devenit mai apropiata. In acea perioada l-am cunoscut pe Radu, la o petrecere de Craciun. Am ras impreuna si am vorbit ore intregi. El era divortat si avea 2 copii, adulti. Dupa un timp, in care nu am mai vorbit, ne-am intalnit intamplator si am iesit la o cafea. Era foarte placut sa pot vorbi cu el, sa ma simt inteleasa. Problema a inceput sa apara atunci cand m-am simtit prima data vinovata fata de sotul meu.

CARMEN Inteleg ca nici tu nici sotul nu ati facut vreun efort pentru a salva relatia. Radu ti-a oferit ceva ce iti lipsea. Cum ai numi aceasta nevoie?

IULIA: Cu el eram pur si simplu fericita. In aceste scurte intalniri, am descoperit ca ne placeau acelasi lucruri. Am stiut ca el e sufletul meu pereche, dar odata cu asta crestea sentimentul meu de culpabilitate fata de sot.

CARMEN: Cum a primit familia ta vestea divortului?

IULIA: Am decis sa pun capat onorabil casniciei mele si i-am spus sotului ca vreau sa divortam. Imediat m-am mutat la o prietena, iar acolo primeam te lefoane de la Mircea aproape zilnic, intrebandu-ma cand ma intorc acasa fiindca el ma asteapta. Am avut timp sa realizez ca cei 25 de ani petrecuti impreuna nu sunt deloc o garantie a fericirii, si am inteles ca nu voi mai putea trai alaturi de el.

La scurt timp, m-am mutat cu Radu, iar relatia cu el a devenit minunata, mai profunda. Dar „la pachet“ cu fericirea a venit si vinovatia, pentru ca fiul meu a aflat de la tatal lui toata povestea, si a fost furios pe mine. As fi vrut sa afle de la mine, dar sotul meu nu a avut rabdare. Mama a fost un sprijin pentru mine in toata perioada aceea, la fel si prietenii mei, dar in sufletul meu continuam sa ma simt vinovata, si evitam contactul cu ei, de teama de a nu fi judecata prea aspru.

Oricum, nu as fi avut cum sa explic cat de fericita sunt cu Radu si cat de rau imi pare de Mircea, pentru ca nu am vrut sa il fac sa sufere. Cu baiatul a fost si mai greu. Dupa opt luni grele, a acceptat sa stam de vorba impreuna cu Radu. Pentru mine a fost un pas urias. Asa cum spuneam, timpul vindeca, si, dupa alte 10 luni, lucrurile stau si mai bine.

Eu si Radu ne vom casatori, Mircea a cunoscut si el pe cineva. Dupa toata durerea, vinovatia si celelalte sentimente din ultimii doi ani, nici o celula din corpul meu nu regreta ce am facut si deciziile luate! Din toata experienta, am inteles ca nu conteaza cat de ilogic poate parea ceva si ca e important sa ascultam de glasul inimii.

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Psihologie