Mi-am gasit mama adevarata, dar am pierdut-o dupa un an

Fără categorie

dar am pierdut-o dupa un an

Adoptia inseamna sansa de a avea un camin si caldura unor parinti. Ce se intampla cand parintii adoptivi se duc, iar cei naturali, pe care abia i-ai intalnit, mor si ei?

Pentru Marcela Birladeanu (34 de ani), familia a fost mereu comoara cea mai de pret. Dar ani de zile a crezut ca n-o sa mai aiba o familie…
La 16 ani, i-a murit mama. La scurt timp, a aflat ca fusese infiata si astfel ideea de familie s-a destramat in sufletul adolescentei. Ramas vaduv, tatal adoptiv a dat in patima betiei, iar Marcela s-a trezit singura. A avut norocul sa cunoasca un barbat deosebit, de care s-a indragostit si cu care s-a casatorit. In urma cu aproape 13 ani a aparut si minunea numita Alexandru. Totusi, gandul la mama ei adevarata nu-i dadea pace Marcelei. Culmea e ca gasise o hartie cu datele mamei biologice, dar nu indraznise s-o caute.

"O matusa m-a sfatuit sa n-o caut, din respect fata de parintii adoptivi, iar toti ceilalti au fost de parere ca nu merita s-o cunosc, daca a putut renunta la mine."
Peste mult timp, cand avea 31 de ani, Marcela lucra la un notariat, unde s-a prezentat un barbat. Din buletinul lui a aflat ca are acelasi nume de familie cu mama ei naturala si ca provine din acelasi sat. L-a asteptat la iesire si l-a intrebat daca o cunoaste pe o femeie care are acelasi nume cu el si e din satul lui. Bineinteles ca o cunostea. Era verisoara lui. Cand Marcela i-a povestit ca e fiica acelei femei, omului i-a venit greu sa creada, el nestiind nimic, insa i-a dat numarul de telefon, din Bucuresti. Dar Marcela n-a avut puterea s-o sune…

Cum au ajuns totusi sa se intalneasca? Pentru ca acel om, reintors acasa, a povestit surorii mamei Marcelei ca, la Iasi, a cunoscut o tanara care zicea ca e fiica Maricicai. Iar sora, care stia de existenta acestei fiice misterioase, a luat legatura cu sora ei, a sunat-o si pe Marcela si a stabilit o intalnire intre mama si fiica.

"Era in 10 mai 1998. Trecuse ora fixata si ea nu venise. Fiul meu era dezamagit: "Nu mai vine bunica". Tocmai atunci s-a auzit soneria. Dar nu era mama. Era acea matusa care o chemase. Mi-a spus ca mama e jos si ca nu indrazneste sa urce, de teama ca n-o s-o primesc. Cum sa n-o primesc?! Cand a intrat in casa, ne-am uitat una la alta, sa vedem daca semanam. Semanam foarte tare. Eu eram atat de emotionata, asteptasem de atatia ani momentul asta, incat nu mai simteam nimic. Eram inerta. Apoi ea l-a luat pe Alexandru in brate si a inceput sa planga de credeam ca n-o sa se mai opreasca. Plangeam cu totii", isi aminteste Marcela. "Mi-a spus ca a crezut ca moare fara sa ma vada."

De atunci, mama – care lucra la CFR si avea gratuitate pe tren – venea cam o data pe luna sa-i vada. Si-a serbat ziua de nastere cu ei, la Iasi. Alexandru era deosebit de incantat ca mai are o bunica – si inca la Bucuresti! Iar ea, care regreta ca nu si-a putut creste fiica, voia sa-si creasca nepotul. Dar n-a fost sa fie; dupa un an si jumatate de la reintalnirea lor, mama a murit, asfixiata cu monoxid de carbon de la soba.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din