Metoda Step by Step – o soluţie mai bună pentru copil?

Metoda este una lăudată de anumiţi părinţi şi criticată de alţii.

În timp ce unii părinţi se plâng că nu există o anumită disciplină, aşa cum se întâmplă la clasele tradiţionale, alţii susţin că această formă de învăţământ le dezvoltă micuţilor creativitatea şi aptitudinile.

Aşa cum se întâmplă şi la metoda tradiţională, rolul cheie îi revine învăţătoarei, care trebuie să-i coordoneze pe cei mici cu tact şi răbdare.

De aceea, înainte de a înscrie copilul la o anumită clasă Step by Step, dacă doriţi această opţiune, interesaţi-vă la alte mămici dacă au fost mulţumite de evoluţia copilului lor, la clasa respectivă.

Iată câteva repere despre ceea ce reprezintă această metodă:

Această alternativă educaţională a fost adusă în România, acum 20 de ani, de Fundaţia Soros România şi preluată în 1998 de organizaţia neguvernamentală Centrul Step by Step pentru Educaţie şi Dezvoltare Profesională (CEDP).

Metoda funcţionează în România pe baza unui parteneriat dintre CEDP şi Ministerul Educaţiei, potrivit căruia Ministerul asigură spaţiul de învăţământ şi salariile personalului didactic, iar CEDP formează cadrele didactice.

Programa şcolară pentru clasele I-IV este la fel cu cea din învăţământul tradiţional, diferenţa fiind doar în metoda de predare.

În alternativa educaţională Step by Step, copiii sunt încurajaţi să facă alegeri, să îşi asume responsabilitatea pentru deciziile lor, să îşi exprime ideile în mod creativ, să se ajute reciproc, să îşi dezvolte abilităţile de gândire critică şi să gândească liber.

Principiile Step by Step

1. Educaţia este individualizată.

Studiile au arătat că fiecare persoană are un ritm diferit de dezvoltare, iar pentru fiecare om au existat şi perioade critice individualizate.

De aceea, performanţa unui copil trebuie comparată doar cu abilităţile lui anterioare, nu cu un standard extern.

2. Este încurajată colaborarea, nu competiţia.

Până la 12 – 14 ani, funcţiile de cunoaştere şi procesele emoţionale ale copiilor nu sunt complet dezvoltate.

În acest sens, motivarea pozitivă şi a colaborării din partea învăţătorilor îi va ajuta la maturizarea acestor funcţii.

Fiecare copil are o mapă cu lucrări care cuprinde lucrări datate şi comentate, iar învăţătorul notează într-un caiet de evaluare, o dată la câteva zile, progresele obţinute de copii.

3. Învăţărea are loc pe Centre de activitate.

Centrele de activitate sunt zone delimitate ale clasei, dotate cu material didactic specific unei activităţi.

În fiecare centru, un numar mic de copii se confruntă, individual sau în grup, cu sarcini adecvate nivelului lor de dezvoltare.

O clasă conţine obligatoriu: un Centru de citire, un Centru de scriere, un Centru de ştiinţă, un Centru de matematică, un Centru de artă şi un Centru de construcţii.

În acest tip de organizare, educatorul nu mai stă faţă în faţă cu copilul, ci umăr la umăr în poziţie egală, de colaborare.

Cum să comunici mai bine cu copilul tău

 

 

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Relatii in familie