Mestesugul popular – traditie reinviata

Viorica Stiube

Unii imi spun sa-mi scriu viata intr-o carte. As putea, fiindca mi-e plina de amintiri, dar si de tristeti si dezamagiri. Asa cum este a fiecaruia… Totusi, intotdeauna mi-am gasit refugiul in carti.

In general sunt o fire vesela, stiu sa ma bucur de fiecare clipa sau macar incerc. Am crescut intr-o familie modesta, cu un tata muncitor, mama casnica si avand sapte frati, intr-o casuta mica la poalele padurii, in Dobresti, un sat de pe Valea Vasigului. Desi nu traiam pe roze, am fost un copil fericit si, chiar daca munceam din greu sa-mi ajut mama, pot spune ca mi-am trait copilaria. Stiam de mica traditiile din zona, portul popular, cantecele, povestile, dar adevaratul gust pentru folclor l-am capatat in clasele de gimnaziu.

 

M-am indragostit de tesaturile fine si de tehnicile stravechi: cu ghemutu’, cu alesatura ori de maramele lucrate cu bot. Toata viata mi-a placut sa ma implic in lucruri fine, de migala, dar am avut si ambitie mare. Am umblat prin patru comune cand a fost vorba sa invat tesutul cu ghemutul, iar cand am pus urzeala toate vecinele radeau ca, vezi Doamne, ma intorc la epoca de piatra. Dar mie nu-mi pasa, fiindca n-am bagat in seama nimic. Acum sunt singura din familie care se ocupa cu mestesuguri batranesti si care scoate bani buni din ce-i iese din mana si ma mandresc ca stiu cat este de valoros tot ce e vechi in arta romanului.

Am inceput sa lucrez in 1985, la varsta de 17 ani, intr-o cooperativa unde am invatat si boderie manual-mecanica. Munceam si invatam. Urmam treapta a doua la seral, la Liceul de Matematica-Fizica „Emanuil Gojdu“ din Oradea, locuiam la o colega si faceam inca alte diferite cursuri. Dupa revolutie, m-am implicat in numeroase activitati, sub forma de voluntariat si, desi serviciul insemna o munca grea si ocupa o buna parte a zilei, am continuat sa creez; in anul 2002 participam pentru prima data la Targul mesterilor populari de la Muzeul Tarii Crisurilor, unde am avut un succes nesperat.

ieViorica Stiube  

Am inceput sa lucrez mult si am devenit din ce in ce mai cunoscuta si mai cautata: piese din panza tesuta cu modele traditionale, costume bihorene, ii brodate si camasi barbatesti, stergare si marame brodate cu mana si cate altele. In familia mea insa, traditia nu era tocmai pretuita, iar aceasta noua schimbare a produs un dezacord total si multe ironii legate de viitorul meu, mai cu seama ca am decis atunci si sa ma inscriu la facultate. Au fost ani cu bucurii si cu dezamagiri, fiindca e greu cand trebuie sa intretii o familie de una singura, dar asa-i frumoasa viata, cu sare si piper, altfel nu ai sti ca traiesti.

Tot ce am dorit sa realizez am reusit si de orice lucru ma bucur alaturi de fiica mea. Ea este eleva in clasa a zecea la Liceul „Aurel Lazar“, ma si ajuta uneori si se bucura alaturi de mine; ea este acea persoana care ma incurajeaza in tot ceea ce fac. Am multe planuri de viitor. Vreau sa deschid un atelier mare de tesut si, impreuna cu alti colaboratori, o scoala de mesteri populari cu profil de broderie manuala, tesaturi si alte mestesuguri. Desi nimic nu e usor, pana la urma incercarea moarte n-are, nu-i asa?

Si as vrea sa-i vad si pe altii incercand sa faca ceva bun pentru valorile traditionale, fiindca este usor sa iti doresti si sa vorbesti despre ce s-ar putea realiza, insa e greu sa si pui in practica ceea ce ai dori.

Text: Adrian Ciltan
Foto: arhiva pesonala
 

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Cariera