Medicul care scrie istorie

Chirurgul pediatru Radu Spătaru este autorul primei separări de siamezi reuşite vreodată în România.

radu spataru

Medicina nu mai este de multă vreme un „one-man show“, iar în spatele intervenţiei care a intrat în istoria premierelor medicale româneşti ca prima separare reuşită de siamezi, stă o întreagă echipă a Clinicii de Chirurgie Pediatrică de la Spitalul „Marie Curie“, coordonată de doctorul Radu Spătaru.

Patru chirurgi, anesteziști, neonatologi, cardiologi, hepatologi, rezidenţi, asistente. În ultimii 30 de ani, au mai existat cinci cazuri de siamezi născuți în România, dar toate tentativele de separare au eşuat. Singurele siameze românce separate până acum cu succes au fost Lina şi Gherghina, care s-au născut în 1982, lipite de la ombilic la stern, şi au fost operate în Elveţia, cazul lor fiind a treia separare reuşită în lume.

În România, prima intervenţie de acest fel a fost la Iaşi, în 2005, urmată de alte cazuri de siameze născute la Piteşti şi chiar la Braşov, la care s-a încercat separarea, însă niciunul dintre copii nu a supravieţuit. Acum însă, cele două siameze, Elena-Maia şi Sarah-Maria din Braşov, au fost norocoase fiindcă tipul malformației lor nu a fost unul care să pună medicul la grea încercare, faţă de alte cazuri, când gemenii împărţeau creierul, inima, sau trei ori patru organe, ceea ce făcea operaţia de separare dificilă ori imposibilă.

Am obținut cu greu ocazia de a vorbi cu autorul performanţei medicale şi nu pentru că doctorul Spătaru ar fi cumva inabordabil, ci fiindcă abia îşi găseşte timp în acel du-te vino de medici și pacienți, copii care plâng chinuiți de durere, de părinți îngrijorați, telefoane, operaţii, consultaţii, vizite…

– De ce chirurg şi de ce pediatru, domnule doctor?

– Mi-aș fi dorit să fiu profesor de matematică, dar m-am îndrăgostit de medicină, de chirurgie, iar peste ani, spre sfârșitul facultății, am înțeles că relația dintre pacientul-copil și medic este una specială, că în medicină bucuria dată de vindecarea copiilor nu poate fi egalată de nimic altceva. Și așa am ales chirurgia pediatrică.

“La Marie Curie operăm și copii în vârstă de o oră, de trei ore, de o zi, de două zile… “

– Aveţi mulţi pacienţi, asta se vede şi afară pe hol, multe urgenţe, operaţi cazuri grave: malformaţii, cazuri la limită, salvaţi copii care ar fi altfel condamnați. Pentru ce afecţiuni vin cel mai des copiii?

– Este un spital cu o adresabilitate enormă şi avem o gamă variată de urgențe chirurgicale ale nou-născutului şi sugarului: atrezii digestive, anomalii de perete abdominal, megacolon congenital, hernii diafragmatice, dar și foarte multe traumatisme şi ocluzii.

– Sunt mai multe, aceste cazuri, în ultimii ani?

– Nu cred că neapărat a crescut incidența anomaliilor congenitale, cum au fost şi cele două cazuri de siamezi sau a cancerului, ci mai degrabă sunt depistate mult mai precoce, de multe ori înainte de naștere. Dar sunt mult mai rare anumite afecţiuni: stenoza esofagiană postcaustică şi chistul hidatic. În secundariatul meu nu exista lună fără să îl ajut pe profesorul Pesamosca la câte un chist hidatic pulmonar sau hepatic sau la o operaţie de înlocuire a esofagului distrus de soda caustică.

radu spataru 2

– Cât de dificilă a fost, pe o scară de la 1 la 10, salvarea Elenei şi Mariei, cele două micuţe siameze?

– E greu să spun exact, dar vreau să accentuez faptul că succesul unei astfel de intervenții se datorează întregii echipe medicale. Elena și Maria au fost însă dublu norocoase. Întâi fiindcă mama fetiţelor s-a luptat pentru ele: a venit la consult încă din luna a şaptea cu un RMN fetal unde se vedea perfect zona de legatură şi am avut vreme să pregătim minuţios totul, să creăm echipa, să stabilim fiecare pas. Şi apoi, pentru că gemenele au împărțit doar o punte osoasă comună în josul sternului, o zonă abdominală din jurul ombilicului şi o porțiune hepatică, din fericire puțin vascularizată, am putut face separarea fără probleme.

– Cum se vede sistemul sanitar românesc de aici, din prima linie? 

– Sistemul sanitar românesc este o oglindă a societății care din păcate este poluată masiv cu neaveniți. Iar unul din efectele nefaste este alungarea valorilor tinere. Se spune că cine nu are bătrâni să și-i cumpere. Eu aş spune, în egală măsură: cine nu are tineri, să și-i cumpere!

“Nu am vrut să plec din România căci pentru mine nu contează cât ai, ci ceea ce faci cu ce ai”

– Mă bate gândul unei întrebări care se pune din ce în ce mai rar: de ce ați rămas în România când probabil ați fi putut plecă să operați afară și cu câștiguri mult mai mari și cu o recunoaștere pe măsură?

– Fiindcă, şi vă spun absolut sincer, am trăit un privilegiu imens: mi-am făcut ucenicia lângă marele profesor Pesamosca. Şi el mi-a arătat că se pot face lucruri minunate aici, acasă. Vedeți, adevărata recunoaștere, cea care îți umple viața, este cea pe care ți-o dă pacientul. Lumina din ochii părinților cărora le-ai salvat copilul este pentru mine cea mai mare răsplată.

– Şi câteva întrebări-blitz, fiindcă trebuie să intraţi în sală, de acord?

– (Cu ochii la ceas): Vai de mine! Da, haideţi!

– Calităţile indispensabile unui bun chirurg?

– Educaţie medicală solidă, instruire permanentă, tenacitate, dăruire, manualitate.

– Dar ale unui mare chirurg?

– Pentru asta este nevoie de har. Iar cu aşa ceva te naşti sau nu.

– Ce v-a împins mai departe în momentele dificile?

– Dragostea de meserie şi credinţa că nu sunt importante problemele, ci soluţiile.

– Unde vă găsiţi echilibrul vieţii?

– Probabil că munca asiduă, de dimineaţa până în miez de noapte este sursa echilibrului vieţii mele. Şi în egală măsura, familia mea.

– Despre familie, în două vorbe.

– Sunt căsătorit, soţia mea, Dana, un om extraordinar şi un sprijin statornic, este medic nefrolog. Avem două fete, cea mare, Maria, studiază medicina, iar cea mică, Ileana, este înca liceeană şi ele sunt cel mai bun lucru din viaţa mea.

– Mai studiaţi?

– Nu poţi să te numeşti medic dacă nu studiezi continuu.

– O credinţă, un ideal?

– Iubirea este motorul tuturor lucrurilor bune în viaţă!

Adrian Cîlțan

Foto: Dan Borzan, arhiva personală a doctorului Radu Spătaru

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Cariera