Mastile frumusetii

Iata ca a venit primavara si tenul nostru trebuie sa arate proaspat, mai ales ca anotimpul rece a lasat urme pe pielea noastra.

Intotdeauna, inainte de a aplica o masca trebuie ca tenul, fata si gatul, sa fie bine curatate, altfel este posibil ca rezultatul sa nu fie cel asteptat.

Masca se va aplica pe frunte, nas, obraji, barbie, evitand zona ochilor si a buzelor deoarece acestea sunt mai sensibile. Peste pleoape se vor pune felii de castravete sau pliculete de ceai folosite (galbenele, albastrele, tei, musetel).

Cat timp masca este pe piele incearca sa nu razi, sa nu vorbesti, stai culcata, la o lumina slaba pentru ca cu cat fata este mai relaxata, cu atat masca isi face efectul mai repede si mai bine. Dupa 30 de minute, masca se indeparteaza cu un demachiant sau cu apa calduta si se aplica comprese calde cu infuzie de musetel. Apoi poti aplica o crema hidratanta.

Pentru a evita uscarea excesiva a tenului, masca pentru fata nu trebuie folosita foarte des, ideal o data pe saptamana. Unii specialisti recomanda aplicarea mastii dimineata, pentru ca stralucirea si luminozitatea tenului sa dureze pe tot parcursul zilei, sau seara, pana-n ora 21.

Cum iti alegi o masca faciala? Este destul de simplu daca stii ce tip de ten ai. Daca nu esti sigura, cere parerea unui specialist dermatolog care, in urma unei dermo-expertize iti spune exact ce trebuie sa folosesti.

Iar daca dupa aplicarea unei masti specifice tenului tau recunosti senzatia de prospetime, hidratare sau purificare inseamna ca ai gasit-o pe cea potrivita.

Cand stresul de zi cu zi ti se citeste pe fata, mastile au grija de refacerea tenului tau. Cele cu vitamina E si minerale sunt ideale tenului mixt si gras, iar pentru tenul uscat, masca de ingrijire cu miere de albine face minuni.

Daca folosesti o masca rehidratanta cu apa termala si alge calmante vei avea in final senzatia unei bai calmante, cu efect de prospetime si relaxare.

Masca pentru tenul gras, cu efect de sauna si curatare intensa a porilor se aplica in strat abundent pe fata umeda, se maseaza 30 de secunde si se indeparteaza cu apa rece. Pentru zona T-ului (tenul gras sau mixt) trebuie sa alegi o masca film. Se indeparteaza prin desprindere de sus in jos, curata porii si indeparteaza punctele negre.
Asadar, te intinzi, te relaxezi. Rezultatul: un ten frumos, radiant!

Iata cateva masti pe care le puteti prepara acasa:
Masti pentru ten mixt
Se ia un morcov, care se trece prin razatoarea mica, se adauga o lingura de smantana dulce, apoi se aplica pe fata, gat si decolteu. Se lasa sa actioneze 15-20 de minute si se indeparteaza cu apa calduta.

Se taie un morcov, se pune in storcator, iar in sucul obtinut se adauga lapte praf pana se obtine o masca bine de intins. Se aplica pe fata, gat si decolteu, iar dupa 15-20 de minute se indeparteaza cu apa calduta.

Masti pentru ten uscat
Da prin razatoare doi castraveti si amesteca-i cu doua linguri de ulei de masline. Lasa masca sa actioneze timp de 20 de minute si apoi o poti indeparta cu apa calduta.
Spala-te in fiecare seara cu ceai de musetel, dupa care aplica o crema corespunzatoare acestui tip de ten.

Masti pentru ten gras
Se freaca bine un galbenus de ou proaspat cu o lingura de miere, o lingura de zmeura zdrobita si lingura de amidon si se intinde pe fata, gat si decolteu. Dupa 30 de minute se spala cu apa calduta.

Da prin razatoare doi cartofi si stoarce-i. In sucul de cartofi pune cateva picaturi de lamaie. Amidonul din cartofi reduce surplusul de grasime de pe fata. Spala-ti fata cu apa minerala si nu iti da cu niciun fel de crema.

Se amesteca bine un galbenus de ou proaspat cu doua lingurite de morcov ras fin, o lingurita de amidon si una de miere si se intinde pe fata, gat si decolteu. Dupa 20-30 de minute se indeparteaza si se clateste.

Text: Raluca Iorga, Foto: bancadeimagini.ro

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Frumusete