Mască pentru ten gras, cu ingrediente din cămară

Făină, lapte şi ulei de măsline – doar de aceste trei ingrediente ai nevoie pentru a obţine un ten luminos şi sănătos. Cu siguranţă, le ai şi tu în bucătărie.

Masca pentru ten gras

După cum ştii, excesul de sebum favorizează apariţia unor probleme cutanate neplăcute, precum pori dilataţi, puncte negre sau coşuri. Aplicată regulat, masca pe care ţi-o propunem în continuare înlătură excesul de sebum, eliminând acneea.

Cum obţii masca pentru ten gras

Într-un bol, amestecă două linguri de făină cu două linguri de lapte până obţii un preparat nici foarte lichid, nici foarte dens. Adaugă apoi o linguriţă de ulei de măsline şi continuă să amesteci.

Înainte de aplicarea măştii, acoperă-ţi faţa cu un prosop călduţ pentru a deschide porii în mod natural. Aplică apoi masca pentru ten gras şi păstreaz-o pe faţă timp de 15-25 de minute. După scurgerea timpului, îndepărteaz-o cu apă călduţă efectuând totodată mişcări circulare uşoare.

Cum acţionează masca pentru ten gras

Masca pentru ten gras cu ingrediente din cămară este obţinută după reţeta bunicii şi favorizează tratarea acneei în mod natural, fără să agreseze şi fără să usuce pielea. Se aplică pe tipul de piele grasă sau sensibilă, care are nevoie de o bună hidratare. Această mască acţionează mai blând decât masca pe bază de argilă, cu toate acestea are proprietăţi similare acesteia din urmă.

Ce proprietăţi are fiecare ingredient în parte

Ingredientul care înlocuieşte argila este, în cazul nostru, făina. Amidonul pe care îl conţine are proprietăţi emoliente şi luptă împotriva infecţiilor locale. În acest fel, făina usucă aceste coşuri fără să irite pielea, absorbind totodată excesul de sebum care favorizează erupţiile cutanate.

Cât despre uleiul de măsline, ştii bine că acesta este ingredient de bază într-o mulţime de produse cosmetice. El este benefic în special în cazul pielii sensibile şi deshidratate. Acesta nu doar că hidratează pielea, dar îi conferă supleţe şi fermitate. Totodată, regenerează celulele şi previne apariţia ridurilor.

Asupra proprietăţilor laptelui nici nu mai are rost să insistăm, căci îţi aminteşti fără doar şi poate de băile în lapte ale Cleopatrei. Proteinele şi glucidele pe care le conţine acest ingredient întreţin ţesuturile, luptă împotriva infecţiilor şi furnizează energie celulelor. Vitamina A, care se găseşte din abundenţă în lapte, favorizează şi ea sănătatea pielii.

Tu ce măşti de faţă foloseşti? Apelezi, cel mai adesea, la cele din comerţ sau preferi să ţi le prepari acasă?

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Frumusete