Marocul – un pamant numit dorinta

Ca orice alta excursie, oriunde in lume, o singura vizita facuta in Maroc nu e suficienta pentru a te delecta cu tot ce iti rezerva aceasta tara. Ga­sesti aici nu doar un strop din desertul Sahara, ci si inaltimile ame­­titoare ale Muntilor Atlas si tarmul scaldat de apele reci ale Atlanticului.

Sahara! E de ajuns sa pronunti numele acestui desert si o sumedenie de imagini exotice ti se perinda prin fata ochilor: intinderi nesfarsite de nisip fin, oaze incantatoare si doar cerul ca… acoperis. Daca, odata ajunsa in Maroc, vrei sa te rupi de lume pentru un timp, atunci Sahara este locul ideal pentru un asemenea „refugiu“.

Sau te poti aventura spre culmile Atlasului, cel mai mare lant muntos din Nordul Africii, brazdat de numeroase rauri, presarat cu vai roditoare si cascade superbe. Muntele ofera multiple posibilitati de recreere, cum ar fi ciclism montan, drumetii si, evident, peisaje pitoresti, pentru fotografie.

Optiunile pentru un sejur marocan nu se opresc aici, pentru ca Atlanticul are, si el, oferta lui, fie ca esti interesata de o baie nocturna in ocean, de un bronz aramiu (probabil, pe litoralul din Agadir), sau poate de pescuit (de preferat, in Skhirat, o comunitate pescareasca cu asezari pitoresti), ori, cine stie, poate chiar de surf. Essaouria, un fel de Mecca turistica, e cel mai cunoscut punct de surf marocan printre cunoscatori.

Putin mai la sud se afla Anchor Point, Mysteries, Dog Steps, Source si Killer Point, cateva locuri perfecte pentru acest sport, frecventate candva de cel mai mare chitarist rock al tuturor timpurilor, Jimmy Hendrix.

Rabat, capitala unei natiuni moderne, care subliniaza infinita diversitate a Marocului. Oamenii sunt simpli, usor timizi parca si rezervati fata de straini. Orasul, amplasat intr-un peisaj de culoarea chihlimbarului, cu copaci teposi, alei inflorite si edificii antice, combina elegant si discret istoria veche si cultura moderna. Un loc care priveste marea drept in ochi, vizat de-a lungul timpului de numerosi invadatori aflati in cautarea unui punct de retragere strategic.

Medina, cu tarabele sale intesate-ochi de marfuri, la care negustorii se targuiesc cu placere pana la de zece ori pretul de start al produsului.

Fez (Orasul Sfant) este o bijuterie a civilizatiei hispano-maure. Misterios, plin de umbre, parca desprinse din trecut, orasul se lasa descoperit pas cu pas, incet, pe indelete, pentru a fi apreciat la justa lui valoare. Doar asa, calatorul ii poate intelege si admira trecutul si splendoarea.

Parfum de epoca
Casablanca, unul dintre cele mai mari porturi artificiale din lume, este si capitala economica a Marocului, inclusiv cel mai mare oras al tarii. Bulevarde largi, delimitate de imobile ultramoderne, constructii Art Deco si in stilul hispano-maur, numeroase gradini publice – o incantare pentru privire, totul denota un echilibru subtil intre traditie si modernitate. Orasul nou, construit dupa planurile arhitectului francez Henri Prost, isi are centrul chiar pe locul unde, inainte, se afla piata orasului antic Anfa.
 

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vacanta