Maria a invins boala si a descoperit icoanele

Maria are 48 de ani, este casatorita, are o fiica de 26 de ani si un nepotel minunat, cum spune ea. In urma cu trei ani, a fost diagnosticata cu neoplasm de col uterin in stadiu avansat si a urmat un tratament cu radioterapie si extirparea chirurgicala a uterului, anexelor si ganglionilor aferenti zonei (limfadenohisterocolpectomie largita cu anexectomie bilaterala), la Institutul Oncologic Bucuresti (Fundeni).

„Nu am avut dureri, sangerari etc., dar pentru ca mi s-a intrerupt menstruatia, am fost la medic sa verific instalarea menopauzei. Atunci mi s-a descoperit o cervicita, iar rezultatul biopsiei a fost neoplasm. Din nefericire, celulele maligne au ajuns si in vezica urinara si, daca nu s-ar fi retras dupa radioterapie, ar fi trebuit extirpata si aceasta. Sa cari o punga cu urina dupa tine tot restul vietii, e cumplit! Radioterapia si operatia au avut succes, cancerul din vezica s-a retras. Tin un regim alimentar strict si iau suplimente alimentare foarte scumpe. Traim din salariul sotului, care este epuizat“.

Descoperita in stadiu avansat
„Am fost crescuta in cultul devotamentului fata de semeni si al onestitatii. Am invatat ca oamenii merita sa fie iubiti si ca oriunde te afli trebuie sa aduci bucurie celor din jur. Cat despre viata sexuala…totul am aflat in timp, prin propria experienta sau de la altii. Mamei i-a fost jena sa discute cu mine, iar tata, cu care probabil ca as fi putut vorbi in virtutea unei relatii deosebite, a murit cand eu abia imi sarbatorisem majoratul.

Dupa o casnicie esuata, dar care mi-a adus un copil minunat, dupa ce imi construisem o cariera de succes, soarta parea ca mi-a ingaduit o clipa de ra­gaz. Fata era la casa ei, aveam un nepot cu fata de spiridus si suflet angelic, un sot care-mi este in primul rand prieten, gasisem un preot duhovnic de exceptie, cu care desluseam tainele medicinei isihaste, incercand sa patrundem mai adanc in sufletul omului, acolo de unde pornesc toate bolile sau fericirile.

Am crezut ca este o menopauza relativ prematura, la 44 de ani, ca de sarcina nu putea fi vorba. Verdictul a fost cancer cervical (de col uterin). Atunci am realizat cat de importante ar fi fost testele Papanicolau, dar prea tarziu. Stadiul bolii era foarte avansat, ceea ce s-a confirmat la operatie – 3b. Ce este acel 3? De la 4 incepe cerul…

Am facut 25 de sedinte de radioterapie – foarte mult. Apoi doua aplicatii interne pe col, totul extrem de dureros, cu efecte secundare violente – greata, varsaturi, ameteli, diaree exploziva“.

Medicii sunt minunati, dar obositi
„La Institutul Oncologic Bucuresti am primit multa intelegere. Medicii sunt oameni minunati, de un inalt profesionalism, dar extrem de obositi. La aproximativ 400.000 de bolnavi de cancer, in Romania avem doar 250 de medici oncologi. Avalansa de cancer de san, uterin, prostata si altele i-a coplesit. La usa fiecarui cabinet sunt cozi in fiecare zi, bolnavii stau ore intregi pentru a beneficia de consultatii. Pentru cei din provincie, tratamentul e o adevarata Golgota. Aparatura este uzata moral si insuficienta. In perioada de radioterapie, aparatul s-a defectat de trei ori (in 25 de zile lucratoare!!) si toti cei programati am amanat sedintele atat de vitale.

La chinurile tratamentului s-au adaugat cele legate de transport. Mergeam din Militari la Fundeni, zilnic, cu metroul. Drumul dura cam doua ore, timp in care trebuia sa caut o toaleta ecologica de cel putin doua ori, si asa am constatat inexistenta lor si rautatea oamenilor. Nu am gasit nici un fel de intelegere, desi le spuneam ca am cancer de col si ca nu este molipsitor. Am trait situatii umilitoare, peste care a trebuit sa trec zambind cu amaraciune.

Dar tot atunci am aflat si cat de mult sunt iubita de prieteni. Pana si cei cativa amici din strainatate au intrat intr-un program de rugaciune pentru mine. Toti m-au ajutat asa cum le-a dictat sufletul: au donat sange, mi-au facut slujbe de Maslu in casele lor, cand se aprindea candela la sfintele icoane, o rugaciune era si pentru mine. In cele trei saptamani de spitalizare am mers din salon in salon si am stat de vorba cu toate bolnavele. Le-am incurajat, am ras, le-am obligat, prin discutii, sa inlature frica de moarte, ne-am rugat impreuna, am facut tot ce a fost posibil sa le dau o speranta. Am facut psihoterapie si sacroterapie. L-am cunoscut pe dl. Cezar Irimia, presedintele Federatiei Asociatiilor Bolnavilor de Cancer din Romania, care si-a vazut sotia stingandu-se de cancer si l-am ajutat la Federatie.
 

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Relatii