Maratonul fără sosire

Poate nu ați auzit de ei, poate nu știți ce fac și de ce, ori poate nu le-ați dat prea mare atenție. Două poveşti despre un maraton unicat şi despre încredere, speranţă și curajul de a face ceva pentru alții.

erika garnier

Erika Garnier sfidează zilnic, la doar 26 de ani, un verdict implacabil: acela de a nu putea păşi niciodată. Nu vorbeşte des despre asta, fiindcă nu vrea să-i întristeze pe cei din jurul ei şi nu vrea să fie compătimită, dar a decis să alerge, doar cu puterea braţelor sale, la maratonul Wings for Life, pentru încurajarea celor care trăiesc aceeaşi dramă şi pentru a le arăta că imobilizarea într-un scaun rulant nu înseamnă sfârşitul vieţii.

În urmă cu cinci ani, primeam vestea că nu voi mai putea merge niciodată. Cauza? O formațiune tumorală apărută ca din senin în măduva spinării. Odată cu modul de a mă deplasa – cu un scaun rulant – se schimba toată viața mea. Credeam, atunci, că devenind persoană cu dizabilități, paraplegică (asta însemnând că îmi pot folosi doar jumătatea superioară a corpului) voi fi nevoită să renunț la orice formă de sport și la multe dintre visurile mele.

A trebuit să-nvăț să o iau de la capăt cu multe lucruri care par banale – de la îmbrăcat, la așezatul pe un fotoliu și la modul de a mă deplasa. Dar, în afară de familia mea, i-am avut aproape pe colegii mei de acum, de la Fundația Motivation România. Ei au avut răbdare să mă învețe cum să folosesc un scaun rulant, mi-au oferit unul potrivit și m-au ajutat să descopăr că pot avea o viață independentă, iar faptul că instructorii mei de recuperare activă erau ei înșiși utilizatori de scaune rulante m-a ajutat mult. În fața lor, a sfaturilor izvorâte din experiența personală și a demonstrațiilor pe care le făceau, fiecare „nu pot“ se transforma în „hai să mai încerc o dată“.

Am rămas să fac voluntariat la Motivation de dragul oamenilor pe care i-am cunoscut acolo. Dacă la început doar cuvântul „dizabilitate“ mă îngrozea, în scurt timp am reușit să văd dincolo de etichete și să descopăr abilitățile pe care le au persoanele cu dizabilități și care, pot să spun acum cu siguranță, le definesc în mai mare măsură decât o poate face un diagnostic sau un cod pus pe un certificat de grad de handicap. Am terminat Comunicare și Relații Publice la SNSPA când deja eram într-un scaun rulant și în 2012 am început a doua facultate: Istoria, la Universitatea Valahia din Târgoviște.

Tot în 2012 aveam să mă conving că pot face în continuare sport, cu ocazia unui meci demonstrativ de baschet în scaun rulant la care am participat. Primul dintr-o serie de câteva zeci. Colegii mei și sportivii în scaune rulante pe care i-am cunosct de-a lungul timpului mi-au demonstrat că limitele există doar ca să le depășim și să ne propunem de fiecare dată să devenim mai buni. Am bombănit și m-am plâns de câteva ori că nu mai pot să alerg și să dansez din cauza formațiunii tumorale care se ținea scai de măduva mea. Asta doar până când m-am hotărât să încerc să fac toate astea și din scaunul rulant.

Echipamentul de mobilitate pe care-l folosesc nu m-a lăsat la greu și m-a ajutat să particip la câteva competiții de atletism fără să mă fac de râs. Îmi sunt dragi oamenii și nu cred că trebuie să așteptăm ajutor de la o forță divină, fiindcă, de fapt, totul stă-n puterea noastră. Mi-au demonstrat-o de-a lungul timpului mulți oameni pe care i-am avut aproape.

În aceeași categorie – de oameni care pot schimba ceva în bine – îi pun, în mintea mea, și pe cei care participă la Wings for Life World Marathon. Sunt oameni generoși, care dedică resurse de timp, efort și financiare unei cauze în care cred și care poate nu le aparține în mod direct. E vorba despre cauza oamenilor cu leziuni medulare, oameni care se deplasează diferit, dar care sunt „croiți“ după același tipar ca toți ceilalţi, cu aceleași trăiri, nevoi și visuri. Eu cred că poți trăi frumos și când folosești un scaun rulant.

M-am convins de asta în cei cinci ani de când sunt în această situație. Există obstacole de care ne lovim, dar pe care am încredere că le putem depăși. M-am înscris la Wings for Life, în echipa Motivation Romania, din mai multe motive. Unul dintre ele este că mi se pare firesc să alergăm în primul rând noi, cei interesați direct de cercetare pentru leziunile medulare, în aceeași cursă în care aleargă oameni fără probleme de mobilitate.

Sperăm să atragem cât mai mulți membri în echipa noastră şi că mai mulți oameni cu leziune medulară să se convingă de faptul că și ei pot face asta luând parte activ la cursă, pe viitor.

george balta

La 29 de ani, George Baltă este un campion. Un om care nu se opreşte o clipă din bătălia sa cu destinul, deşi este paralizat de la piept în jos. La 20 de ani, un accident teribil pe terenul de rugby i-a frânt coloana vertebrală şi i-a răsucit viaţa cu 180 de grade, dar nu a reuşit să-i frângă visurile şi puterea de a rămâne un optimist.

Accidentul s-a petrecut la un meci de rugby când, o lovitură în ceafă şi căderea sub trupurile celorlalţi i-au fracturat coloana vertebrală. „Am stat cinci luni în spital, cu operaţii peste operaţii, apoi alte luni de drumuri la recuperare, dar, încet-încet, am reuşit să recapăt aproape total capacitatea de mişcare a braţelor.

A durat un an şi jumătate ca să reuşesc să mă spăl singur pe faţă, să pot să folosesc tacâmurile, apoi să mă îmbrac singur şi să pot tasta la computer. Ai mei, ca să mă poată ajuta, au fost obligaţi să renunţe la serviciu, iar eu am fost nevoit să mă angajez imediat ce am început să mă refac. Apoi, fiindcă banii nu ajungeau, mi-am căutat şi un al doilea loc de muncă, astfel că acum lucrez de la 6 la 14 ca tehnician supervizor la o firmă de telecomunicaţii,  dar şi la o editură“.

Chiar dacă era în scaunul cu rotile, George a terminat Facultatea de Sociologie la Spiru Haret dar, la trei ani după accidentul care l-a lăsat paralizat, el a mai primit o lovitură cumplită: fratele său, Florin, cel care a fost ajutorul lui de nădejde, s-a prăpădit fulgerător, la 26 de ani, în urma unui atac de cord. Însă, nici acum, fostul taloner nu s-a lăsat îngenuncheat de soartă şi nu şi-a pierdut speranţa.

Ştie, spune el, că într-o zi se va ridica din scaunul rulant şi va merge din nou. De aceea a şi ales fără ezitare să alerge maratonul pentru cei care nu pot să o facă, un maraton fără linie de sosire, o bătălie continuă până la victorie, aşa cum este şi viaţa lui. „Wings for Life World Run este un maraton special, unic, destinat strângerii de fonduri pentru găsirea un remediu pentru traumatismele coloanei, iar scopul acesta m-a făcut să mă alătur imediat ideii.

Este un maraton cu totul deosebit pentru că: nu există linie de finish tradițională, nici distanță sau timp prestabilite, linia de sosire te urmărește pe tine şi te întreci în timp real cu alergători din peste 30 de țări. La prima ediție, persoanele cu dizabilități nu au putut lua startul, dar iată, anul acesta totul a fost pus la punct astfel încât și cei aflați într-un scaun rulant să poată alerga cot la cot cu ceilalți.

Cu siguranță nu voi putea ține pasul cu cei care vor alerga pentru această cauză, însă prin participarea şi prezența mea acolo vreau să le arăt că le sunt alături. Nu este nevoie să ai o pregătire de maratonist pentru a participa la Wings for Life World Run, important este să te înscrii și să faci măcar un pas alături de mine şi de ceilalţi alergători în scaune rulante, pentru că fiecare pas al vostru grăbește recuperarea noastră.“

Autor: Adrian Cîlțan

Foto: Sorin Petculescu și arhiva personală a lui George Baltă

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Avantaje.ro