Malala, școlărița care a câștigat Premiul Nobel pentru Pace

Aurora Martin povestește despre Malala, cea de-a 46-a femeie care primește această recunoaștere. În loc să tacă, să îndure și să piară în anonimat sub teroarea talibanilor, ea a ales să ia atitudine, să își apere dreptul la educație și să-și riște viața, dând celorlalte fete șansa la o viață mai bună.

malala

În 2013, pe când avea 16 ani, Malala Yousafzai era cea mai tânără nominalizată vreodată la acest premiu pentru care media de vârstă a laureaților e de 62 de ani. Faptul că nu l-a obținut i-a bucurat pe talibani, care au spus că „acest premiu ar trebui acordat musulmanilor adevăraţi, care se zbat pentru islam.“ Iată, însă, că în 2014, Comitetul Nobel decide să îi acorde Malalei Premiul Nobel pentru Pace, chiar dacă ea a susținut că nu a făcut destul ca să îl merite. A fost suficient să fie împuşcată? Să devină un simbol al cauzei pe care o promovează?

Malala s-a născut în Pakistan, una dintre primele zece țări din lume în care condiția femeii e critică: numai 25% au un loc de muncă și doar 46% dintre femei știu să citească; este pe penultimul loc în lume în privința ratei de școlarizare a fetelor. Această inegalitate a fost și mai dureros resimțită după venirea talibanilor, care au distrus peste 400 de școli și au început să interzică tot mai multe drepturi fetelor și femeilor. În 2012, au emis o lege prin care nu le mai permitea accesul la educație. În aceste condiții, Malalei nu îi rămâneau decât două opțiuni: să tacă, să îndure și să piară în anonimat sub teroarea talibanilor sau să ia atitudine, să își apere dreptul la educație și să-și riște viața. A ales singura cale care i-ar fi dat o șansă ei și celorlalte fete ca ea să își construiască o identitate.

În 2009, un jurnalist de la BBC l-a întrebat pe tatăl Malalei, director de școală, dacă vreunul dintre elevii săi ar putea să scrie despre cum este să traiești și să mergi la școală sub jurisdicția talibană. Cum părinții copiilor au refuzat considerând că e prea periculos, Ziauddin a întrebat-o pe fiica sa dacă ar fi de acord. În ciuda riscului enorm, Malala a acceptat. Avea 11 ani când, sub pseudonimul Gul Makai, a început să scrie, pe un blog găzduit de BBC Urdu, despre viaţa pakistanezilor din Valea Swat, dar și despre ambiția de a deveni medic și despre hotărârea de a nu se lăsa intimidată sau încolțită de frică.

După ce tatăl ei i-a dezvăluit identitatea, Malala a devenit o țintă ușoară pentru talibani. Aflase că au ameninţat-o, dar nu credea că vor ataca un copil, ea se temea mai mult pentru siguranţa tatălui ei. În 9 octombrie 2012, miliția talibană a oprit autobuzul care se întorcea de la școală, a întrebat cine e Malala și, când privirile speriate s-au întors către ea, a tras, rănind și alte două fete. Au vrut astfel să dea o lecţie oricui avea curajul să ceară educaţie și libertate pentru fete şi femei. Glonțul i-a străpuns capul și gâtul, dar nu a ucis-o.

De la spitalul local, unde nu ar fi putut fi salvată, cu sprijinul primului ministru pakistanez, care a pus la dispoziție un elicopter, a fost transferată la spitalul Queen Elizabeth din Birmingham, unde a suferit o reconstrucție de craniu. Când s-a trezit din comă și a înțeles unde se află, a întrebat îngrijorată de unde vor lua părinții bani să plătească spitalizarea. Nu avea de unde să știe că în lume, milioane de oameni se mobilizaseră. Așa se face că un glonț a rănit-o, dar, în loc să o ucidă, a transformat-o într-un simbol, motivând-o să fie o și mai ferventă apărătoare a dreptului la educație al celor peste 32 de milioane de fete din întreaga lume, cărora le este interzis accesul la o școală.

Gordon Brown, aflat în funcția de trimis special la ONU pe probleme de educație globală, a declarat 10 noiembrie ca zi de susținere a Malalei și a fetelor care nu pot urma o școală și a mers la Președintele Pakistanului, pentru a-i înmâna o petiție, în care îi cerea să coopereze cu ONU și să asigure accesul la învățătură pentru toți cei 5 milioane de copii care nu merg la școală. După însănătoșire, chiar dacă a rămas cu probleme de auz şi o uşoară pareză a feţei, ea însăși s-a întors la școală, în Birmingham, continuând să susțină cauza pe diferite căi. A înființat o fundație și a deschis un fond care îi poartă numele, destinat educării fetelor din Pakistan.

Unul dintre donatori, Angelina Jolie, a participat cu 200.000 de dolari care i-au permis Malalei să anunțe construirea unei noi școli pentru 40 de fete din ținutul său. Fundația îi permite să ofere sprijin material acestor fetițe care erau nevoite să muncească în loc să meargă la școală. În scurt timp, a reușit să sprijine și dezvoltarea unei școli într-o tabără de refugiați sirieni din Iordania și a altei școli în Kenya.

Discursul emoționant al „celei mai curajoase fete din lume“, cum a numit-o Gordon Brown, a făcut audiența să se ridice în picioare și să o aplaude îndelung. În mod simbolic, în timpul discursului de la tribuna ONU, Malala a purtat șalul care i-a aparținut lui Benazir Bhutto, singura femeie prim-ministru în Pakistan, asasinată în 2007, la scurtă vreme după întoarcerea din exil. În cadrul unui interviu acordat BBC, Malala a declarat că se va întoarce în Pakistan, unde va continua să lupte pentru cauza ei.

„În viitor, voi fi politician. Vreau să schimb viitorul ţării mele şi vreau să obţin obligativitatea învăţământului.“ În aprilie 2013, fotografia Malalei Yousafzai a apărut pe coperta ediţiei dedicate de revista Time celor mai influenţi 100 de oameni din lume. Oricum îşi va termina Malala cartea autobiografică, povestea ei de-abia acum începe – aşa au motivat jurnaliştii decizia de a o include în top. Istoria Malalei nu poate fi redusă la drama prin care a trecut. Ea nu doar a supravieţuit, ci şi-a transformat povestea într-un instrument de promovare a acestei cauze.

Metamorfoza ei, de la o fată de 11 ani ambiţioasă, dar timidă, la ambasador pentru drepturile fetițelor și femeilor e surprinsă în cartea autobiografică pe care a scris-o pentru a creşte gradul de conştientizare asupra acestui fenomen social: „Eu sunt Malala: fata care a promovat dreptul la educaţie şi a fost împuşcată de talibani“. Lansarea a avut loc atunci când se împlinea un an de la ziua în care a fost împușcată. Și, dacă nu e lipsit de importanță faptul că mama Malalei este analfabetă, cu siguranță este foarte important că un bărbat, tatăl Malalei, și-a susținut fiica până la sacrificiul total în promovarea educării fetelor.

Într-un discurs TED 2014, declara cu mândrie și umor ceea ce oricărui tată ar trebui să-i facă plăcere să spună: „Istoria unei femei este istoria injusției, a inegalității, a violenței și exploatării.(…) Multă lume mă întreabă ce e atât de special în felul în care am crescut-o pe Malala, de a devenit atat de puternică, de curajoasă. Le spun: nu mă întrebați ce am făcut; întrebați-mă ce nu am făcut: nu i-am tăiat aripile, atât! (…) Dacă în multe societăți tații sunt, de obicei recunoscuți după meritele fiilor lor, eu sunt unul dintre acei puțini tați recunoscuți pentru meritele fiicei și sunt mândru de asta. Înainte, ea era fata mea, dar acum eu sunt tatăl ei.“

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate