Mai tanara si mai frumoasa, in 6 zile

Mai tanara si mai frumoasa, in 6 zile
Exercitiile fizice
ne mentin tonusul muscular si tineretea corpului, iar specialistii sustin ca pot face acelasi lucru si in cazul fetei. Carole Maggio, cunoscuta drept „guru al exercitiilor faciale“, autoarea cartii „The Ultimate Facercise“, spune ca tehnicile ei simple pot ridica muschii fetei, defini obrajii, estompa liniile si ridurile, tonifica pielea gatului si linia barbiei… Adica o fata mai tanara, exersand!

Antrenand muschii fetei si obligandu-i sa faca fata presiunii degetelor, de exemplu, poti sa-i faci mai puternici, asemanator felului in care iti antrenezi muschii bratelor ridicand greutati. Planul expus in carte – opt minute de antrenament zilnic, a cate 13 exercitii faciale – pare sa-si arate efectele in exact 6 zile. De ce sa nu le incerci si tu?…

 

Lifting pentru buze

BENEFICII

Ajuta la ridicarea colturilor gurii, care, dupa cum stii, se lasa cu vremea.

CUM SA FACI

Priveste-te in oglinda. Cu gura inchisa, trage de colturile gurii in sus, fara sa zambesti, intinzand buzele usor inainte. Nu strange din dinti. Plaseaza degetele aratatoare la colturile gurii si trage putin drept, in lateral. Priveste-ti colturile gurii ridicand si coborand in timp ce le ridici si cobori in zambete si incruntari usoare, pana cand ai o senzatie de arsura la colturi. Tapoteaza rapid cu degetele zona de deasupra si dedesubtul colturilor gurii, de 40 de ori, pentru a intensifica senzatia de arsura. Pentru a declanta arderea acidului lactic, apropie buzele si sufla, intr-o miscare de vibratie.

Tonifierea gatului

 

BENEFICII

Intareste pielea de pe gat, ii da fermitate, evitand formarea ridurilor de pe gat si a pielii lasate.

CUM SA FACI

Prinde cu palmele partea anterioara a barbiei si gatului, ca si cum te-ai sugruma. Impinge barbia inainte si inapoi cu miscari lente, de 20 de ori. Lasa capul usor pe spate si revino, de alte 20 de ori.

Scapa de pungi


BENEFICII

Ajuta la fermitatea pleoapelor inferioare, estompand cearcanele, pungile si inflamatiile.

CUM SA FACI

Asaza aratatoarele pe coltul ochilor, unde poti sa simti marginea genelor inferioare. Strange puternic din ochi pana simti muschii pleoapei pulsand sub degete. Priveste apoi in tavan si impinge capul inainte, trage umerii inapoi. Mentine 40 de secunde.

Ridica barbia


BENEFICII

Tonifiaza barbia, gatul si conturul fetei, prevenind formarea barbiei duble.

CUM SA FACI

Stai dreapta, in picioare, cu abdomenul tras spre spate. Pune o palma pe gat si cealalta pe peretele din fata ta. Impinge barbia inainte si in sus, scoate limba usor afara si in sus, catre nas. Pastrand expresia, impinge-te brusc de la perete, ca si cum ai fi in balansoar – de 30 de ori. Apoi intoarce capul spre dreapta si priveste peste umar, apoi balanseaza-te din nou de 30 de ori. Repeta pe partea opusa.

Netezeste fruntea


BENEFICII

Ridica pleoapele superioare si estompeaza ridurile dintre sprancene si de pe frunte.

CUM SA FACI

Cu degetele asezate pe centrul fruntii, ridica cu ele pielea de pe frunte, ridicand sprancenele in sus si in lateral. Mentine presiunea, privind in sus, timp de 30 de secunde.

Efecte rapide

Pe langa exercitii, mai poti face cateva gesturi bune pentru tenul tau:

Dormi suficient. O noapte de somn bun este un punct esential in strategia anti-ageing, intrucat celulele pielii se regenereaza in timpul somnului. Incearca sa dormi 7-8 ore pe noapte.

Incearca o periere uscata. Aceasta accelereaza viteza de indepartare a celulelor tegumentare moarte si de aparitie a unora noi, dand culoare si stralucire pielii. Maseaza pielea cu o perie uscata, moale si miscari circulare, de doua ori pe saptamana.

Bea opt pahare de apa pe zi. Hidratarea organismului inseamna hidratarea si regenerarea tenului.

Aplica o solutie de protectie solara. Soarele nu e benefic pielii, asa ca e bine s-o protejezi in timpul zilei. Poarta ochelari de soare ca sa amani aparitia ridurilor de la coltul ochilor.

Mihaela Doina Radulescu; foto: © shutterstock

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Frumusete