Mai bine un soț imperfect decât să rămâi singură?

Se spune că una din cinci femei ar alege o relaţie nereuşită în schimbul singurătăţii. O căsnicie fără tragere de inimă pare, totuşi, să asigure un oarecare confort psihic şi o notă de trecere în schema socială.

casnicie

foto proaspăt căsătoriți Shutterstock

Magazine pentru mirese, târguri pentru nunţi, publicaţii specializate şi companii care organizează „nunta ideală“, „nunta de vis“, „cel mai fericit eveniment“ şi aşa mai departe. Viitoarele mirese plănuiesc la rândul lor, iar în centrul planurilor este, desigur, rochia. Coafura, machiajul… Adică în tot acest basm feeric, nu prea este vorba despre mire. Desigur, va fi şi el acolo, totul va fi în regulă, pentru că, în fond, de-aceea te şi măriţi cu el, pentru că este, în general, un tip în regulă. Şi pentru că a venit vremea, şi pentru că asta aşteaptă rudele tale şi ale lui, după câţiva ani de când sunteţi împreună.

Înainte de el, au trecut alţi câţiva ani în care ai fost decisă să nu te mai laşi furată de farmecul nimănui, să nu mai cazi pradă pasiunii şi astfel să te fereşti de decepţii. Dar politica aceasta, la rândul ei, te-a costat. La petreceri, în weekendurile în afara oraşului, când toţi prietenii veneau doi câte doi, tu erai cea fără, cea care spera să mai fie cineva tot fără, ca să aibă cu cine schimba o vorbă atunci când lucrurile se încingeau pe ringul de dans sau în dormitoare. Era cu atât mai vizibilă situaţia jenantă de a fi singură atunci când se înmulţea cu doi. Din păcate, la noi cutumele sociale înfierează situaţia unei femei văzută mai mereu singură… fără partener. Sunt cazuri în care eşti chiar omisă dintre invitaţi, cumva toată lumea uită de tine când plănuieşte o ieşire sau o petrecere şi nici nu ştii dacă e cazul să-ţi pară rău că te-au uitat sau să te bucuri că n-a mai fost cazul să-ţi găseşti tu o scuză pe care să n-o creadă nimeni, dar s-o accepte cu uşurare.

Apoi prietenii încep să se căsătorească, se nasc primii copii, Facebookul e copleşit de pozele lor. Discuţiile încep să se învârtească în jurul scutecelor şi biberoanelor, scăunelelor şi scaunelor celui mic. N-ai cu ce să contribui la emulaţia parentală, aşa că rămâi cumva pe dinafară şi n-ai nici un chef să-ţi găseşti un cerc de noi prietene, la fel de singure ca şi tine.

Sigur, n-ai refuzat în tot acest timp câte o invitaţie sau un flirt trecător. Dar n-ai vrut să fii cum spune Huxley: până la treizeci de ani, la vânătoare de lei; după treizeci de ani, la vânătoare de bărbaţi. Unde mai pui că odată cu trecerea timpului creşte spiritul de observaţie şi scade entuziasmul… Nu te mai poţi preface că nu observi anumite lucruri şi nici nu mai poţi pretinde că nu contează. Cel puţin, ai avut demnitatea să nu accepţi întâlniri aranjate de alţii – cel puţin nu aşa, în mod direct, cu scopul expres al bunilor prieteni de a vă căpătui pe amândoi. Dacă a fost aşa, ca din întâmplare… Dar şi atunci a fost stânjenitoare curiozitatea cu greu reţinută a celor care şi-ar fi dorit un succes în operaţiunea „Cuplarea“.

Şi în tot acest timp, oricât ai fi de principială, nu poţi să nu te întrebi: e ceva în neregulă cu mine? Cum pot toţi ceilalţi să-şi găsească perechea şi să ducă ceea ce se consideră a fi o viaţă normală, în cuplu, şi tu nu? Apoi, desigur, nu te poţi opri să bagi de seamă că nu toţi au parte de sufletul pereche, de armonia şi comunicarea perfectă. Mai mult sau mai puţin, oamenii se tolerează între ei, în măsura în care sunt ei toleranţi sau partenerii acceptabili.

Şi aici vine marea întrebare: vrei aşa? Poţi să treci cu vederea anumite defecte, anumite obiceiuri şi să te lipseşti de unele calităţi pe care ar trebui să le aibă partenerul tău ideal? Mai că-ţi vine să faci o listă în care să ierarhizezi după gravitate / importanţă cele două categorii de însuşiri: pe o coloană, cele cu NU, de la „nici într-un caz“ până la „nu-i grav, treacă de la mine“; pe cealaltă coloană, cele cu DA, de la „sine qua non“, până la „n-ar strica, dar nu e musai“.

Unora li se potriveşte singurătatea, altele au nevoie de un partener.

Apoi mai este o mare întrebare: ai putea să te apropii, să mângâi, să faci dragoste cu un om pentru care inima nu-ţi bate cu adevărat? Te-ai considera obligată să simulezi ceea ce nu simţi? Sau ar veni cu timpul ceea ce la început ar lipsi?

Ți s-a întâmplat vreodată să vezi în parc câte un cuplu în vârstă, mergând de mână, sau stând pe o bancă și privind în tăcere o floare sau un copil jucându-se? Sau doi soți octogenari mergând de mână la piață și târguind bine dispuși? Sigur te-ai întrebat, ca toți cei care i-au privit, care este secretul lor. Ce au făcut și, mai ales, ce n-au făcut încât au îmbătrânit atât de frumos împreună?

După ce pasiunea tinereții a trecut – și să nu te miri dacă nici n-a fost vreodată pasiune între ei – și după ce copiii au plecat la casele lor, a rămas prietenia, au rămas respectul și grija și, deloc de neglijat, conversația și umorul.

Există o cheie prin care să-ți verifici sentimentele și oportunitatea unui angajament pe viață: atunci când intră pe ușă, ce faci? Dacă te bucuri sincer și îi ieși în întâmpinare, semnele sunt încurajatoare.

În condiţiile în care aceasta este harta sentimentelor tale, dacă a apărut el şi nu mai ştii unde ai scris lista cu DA şi NU, şi nu-ţi mai aminteşti ce-ai scris în ea, dar simţi că e-n regulă şi eşti relaxată, şi n-ai nevoie să pari altfel decât eşti, şi timpul trece şi nimic nu zdruncină liniştea şi confortul relaţiei, atunci te hotărăşti că el este EL şi gata, asta e, „au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi“. În fond, ce este fericirea? Poate chiar definiția pe care voi doi o veți descoperi împreună.

Va merge această căsătorie? Ce spune Psihoterapeut de cuplu Ingrid Collins:

„Dacă o relaţie se bazează pe grijă, pe atenţie şi este condimentată cu umor nu trebuie confundată cu ceea ce numim o relaţie lipsită de dragoste. Căsătoria răspunde unor nevoi diverse în momente diferite ale vieţii. Când suntem tineri, pasiunea e totul, dar pe măsură ce ne maturizăm, apar alte considerente – sensibilitate, înţelegere, siguranță, compatibilitate, confort. Unii oameni nu găsesc niciodată dragostea într-o relaţie altfel satisfăcătoare, în timp ce alţii optează pentru genul de relaţie pasională, aventuroasă. Ceea ce poate afecta căsnicia este lipsa de onestitate cu privire la adevărata natură a sentimentelor. Sinceritatea este singura cale de a avea un viitor fericit împreună. Deci trebuie mai întâi ca partenerii să decidă dacă le este suficient ceea ce îşi oferă reciproc şi dacă se angajează pe termen lung.“

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Psihologie