„Literatura a fost viata mea secreta” – Interviu cu Daniela Zeca

Daniela Zeca

„Demonii vantului“ poate fi citit ca o continuare a „Istoriei romantate a unui safari”?

Cei care au iubit desertul, in Istoria romantata a unui safarfi, soarele fara odihna, misterul femeilor sub val, vor redescoperi aceste taine, insa Demonii vantului e un roman care aduce in plus povesti noi si o neasteptata intoarcere in timp, de la Golful Persic al secolului XXI la istoria secreta a unui Bucuresti de la 1900, veti vedea…

„Doua carti despre initieri esuate“, spuneati despre cele doua romane ale dumneavoastra. O abatere de la regula povestilor clasice, dar atat de valabila celor din prezent. In scrierile dumneavoastra cat de mult a intervenit jurnalistul Daniela Zeca, cel cu ochiul format sa descopere povesti si oameni frumosi?

Nu am cautat inadins oameni frumosi ori povesti fericite. De altfel, veti descoperi cu incantare, sper, ca in acest nou roman – fara sa se intample aparent nici o drama – nimeni nu e pana la capat implinit in destinul propriu, dar, cu toate astea, vibratiile povestii sunt solare, puternice si, de ce nu, optimiste. Sub sclipirea fictiunii sta insa o documentare asidua, cautari riguroase, insistente si tatonari pe care le-am deprins strict din numerosii ani de jurnalism pe care i-am parcurs.

Altfel spus, am facut calatorii lungi in Emiratele Arabe si in Subcarpatii Romaniei, „inarmata” ca un jurnalist, ca sa imi dau voie imediat ce m-am intors, sa ma port ca o prozatoare.

La prima noastra intalnire, de anul trecut, mi-ati povestit, emotionata, despre intalnirea cu doica Zaouf. Au mai existat astfel de intalniri care au precedat scrierea celui de-al optulea roman?

Cred ca tot anul trecut, la prima noastra intalnire, am apucat sa va spun despre convingerea mea ca orice carte reusita e, pana la urma, divulgarea unei intalniri providentiale. Daca in Istoria romantata… era vorba despre doica Zaouf, octogenara sunnita din Magreb, acum a fost un bijutier persan, un maestru al nestematelor, calauza mea pe tot acest drum initiatic, care a devenit, in roman, Saiyed.

Pentru ca se tot vorbeste despre tandemul Orient-Occident, din experientele traite, ce ati simtit ca se ascunde la granita dintre „cele doua lumi”?

Splendoarea diferentei, care va fascina multa vreme si despre care se va scrie mult de aici inainte. Certitudinea ca nu suntem la fel si ca putem locui in acelasi timp istoric, rezonand separat si distinct.

Zece ani ati ucenicit ca scriitoare, iesind in prim-plan ca om de televiziune. Cand s-a produs declicul si ce anume v-a determinat sa acordati o atentie sporita scrisului?

Jurnalismul de televiziune este profesia pe care am visat-o de cand aveam 13 ani si consider ca am mare noroc sa fac ceea ce am vrut totdeauna sa fac. Literatura insa, e viata mea secreta (sau a fost, pentru ca acum se afla sub ochii tuturor) si fiindca am gandit ca nu se pot impaca bine impreuna de la inceput, mi-am stabilit prioritati si etape, riscand enorm o tacere de un deceniu.

Probabil ca as mai fi tacut in literatura inca vreun an sau doi daca in 2007, cu prilejul unui colocviu international de media, desfasurat la Tunis, nu m-as fi indragostit in mod fatal de Africa, de Sahara, de o lume stranie si tulburatoare, dar pe care am avut senzatia, chiar din primul moment, ca o recunosc din alta viata.

Dorinta de anul acesta, de a publica o a opta carte, s-a implinit. V-ati gandit la provocarea anului urmator?

De fiecare data cand scriu, chiar si atunci cand a fost vorba despre cartile de teorie media, ma gandesc la cartea urmatoare. Romanul care urmeaza nu va mai veni atat de repede, nu la anul, ci probabil in 2012, deocamdata sunt ca un orb in labirintul lui si mai am de umblat pana sa gasesc calea.

Daniela Zeca, Demonii vantului, editura Polirom

 

 

Pot salva bijuteriile lumea?

De fapt, in mod real, bijuteriile exact numai asta pot sa faca: sa ne salveze pe noi, cu lume cu tot. Purtam toata vina ca le privim ca pe avutii si nu ca pe daruri, ca pe blazoane sociale si nu ca pe oglinzi. Dincolo de orice metafora, acest mare orfevrier persan pe care am avut sansa sa il intalnesc, Ghalandari, cel caruia i-am dedicat povestea si care a devenit Saiyed, personajul, m-a invatat tocmai acest adevar subtil: ca exista o mistica ascunsa a giuvaierelor, pe care, daca nu o deprindem, gresim de fiecare data.

 

 

 

 

Interviu realizat de Catalina Ioancea

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati