Semne de avertisment trimise de corp pe chip

face

Invata sa intelegi limbajul secret al fetei si depisteaza eventualele probleme de sanatate inainte ca ele sa se transforme in boala.

Ochi

1 Un cerc albicios in jurul irisului/chisturi de grasime pe pleoapa

AR PUTEA FI… Niveluri ridicate de colesterol – acea substanta daunatoare produsa de ficat prin absorbtia de alimente grase. Dupa cum stii, colesterolul poate bloca arterele si constitui cauza unor boli de inima, in special daca esti supraponderala, ai diabet sau esti fumatoare.
CE TREBUIE SA FACI

  • Fa-ti un test de masurare a nivelului de colesterol. Daca acesta e prea mare, urmeaza un tratament (cu statine), recomandat de medic.
  • Redu la minimum consumul de grasimi saturate (carne si branza grasa, unt si fast food).

2 Rarirea sprancenelor si a parului sau marirea marului lui Adam

AR PUTEA FI… Hipotiroidie (reducerea functiei glandei tiroide). Alte simptome includ crestere in greutate, oboseala si senzatie de frig.

CE TREBUIE SA FACI

  • Fa-ti un test de sange, pentru masurarea activitatii tiroidiene. Daca rezultatul dovedeste o hipofunctie a tiroidei, medicul de familie sau specialistul iti va prescrie un tratament cu tiroxina.
  • Netratata, disfunctia tiroidiana poate duce, in timp, la alte afectiuni grave.

3 Gene care cresc in directii nefiresti

AR PUTEA FI… Blefarita septica, o infectie grava a pleoapelor. Mai rar, poate fi efectul unei infectii numita tracoma, care, lasata netratata, poate duce la orbire.

CE TREBUIE SA FACI

  • Genele care iti irita ochiul trebuie smulse, dar cresc la loc – exista alternativa indepartarii lor definitiv, prin electroliza.
  • Daca banuiesti ca ai fi putut contracta virusul tracomei (daca ai calatorit recent intr-un tinut caduros si cu mult praf), mergi la medic – poate fi usor tratata.

Gura

4 Buze uscate si crapate

AR PUTEA FI… Semnul unei lipse acute de vitamina B12 – des intalnita in cazul persoanelor care tin un regim vegetarian sau in perioadele de dupa sarcina si lactatie – in special, daca ai si stari de oboseala sau letargice.

CE TREBUIE SA FACI

  • Mananca alimente bogate in vitamina B12: sardele, oua, carne si branza; ia suplimente.
  • Daca ai un deficit grav din aceasta vitamina, medicul iti poate recomanda suplimente de vitamina B12 in forma injectabila.

5 Dinti inalti sau gingii retractabile

AR PUTEA FI… O boala a gingiilor – atunci cand gingiile devin rosii, inflamate si sangereaza. Lasata netratata, aceasta afectiune periodontala poate progresa in timp, ducand la retragerea totala a gingiilor si pierderea dintilor.

CE TREBUIE SA FACI

  • Programeaza-te regulat la dentist .
  • Spala-te pe dinti dupa fiecare masa, cu produse destinate afectiunilor gingivale si curata-ti dintii cu ata dentara.
  • Trateaza-ti gingiile cu solutie sau gel speciale.

Piele

6 Ten palid

AR PUTEA FI... Anemie prin deficit de fier.

Organismul are nevoie de fier pentru a fabrica hemoglobina, o substanta din sange care transporta oxigenul in organism. Nivelurile scazute de fier pot fi motivul palorii pielii si mai pot sa dea senzatia de oboseala si de lipsa de aer, precum si predispozitie la infectii.

CE TREBUIE SA FACI

  • Mergi la medic pentru un test de sange (hemograma). Daca esti anemica, ia suplimente cu fier.
  • Mananca alimente bogate in fier (scoici, legume cu frunze verzi) si fructe proaspete, deoarece vitamina C ajuta absorbtia fierului in organism.

7 Piele uscata, care se descuameaza

AR PUTEA FI… Un regim alimentar prea bogat in alimente rafinate si sarac in legume si fructe. S-ar putea si ca uscaciunea, descuamarile si mancarimile sa fie manifestarile unei eczeme.

CE TREBUIE SA FACI

  • Bea doi litri de apa pe zi.
  • Mananca mai multe legume si fructe proaspete, precum si peste oceanic (sardele si macrou).
  • Eczema poate aparea ca reactie alergica la detergent sau ca efect al unei infectii fungice. Pentru eczema, cere medicului sa iti recomande o crema antiinflamatoare.

8 Zone de piele rosietica si iritata pe nas, obraji si Barbie

AR PUTEA FI… Rozaceea, o afectiune a pielii care inroseste obrajii si nasul. Alte simptome sunt mancarimile, petele si evidentierea vaselor de sange de la suprafata pielii.

CE TREBUIE SA FACI

  • Medicul dermatolog ar putea sa-ti recomande un antibiotic pentru tratamentul cazurilor acute.
  • Evita factorii declansatori cum sunt codimentele, alimentele afumate sau m e, alcoolul, cofeina si conditiile atmosferice extreme, inclusiv sauna.
  • Foloseste numai produse dermato-cosmetice indicate in astfel de afectiuni ale pielii.

9 Par facial sau acnee

AR PUTEA FI... Sindromul ovarului polichistic (SOPC), care este o afectiune relativ frecventa. Este cauzat de un dezechilibru hormonal – organismul femeilor produce exces de testosteron, care duce la cresterea parului facial si de estrogen, care provoaca menstruatii neregulate si duce la infertilitate. De asemenea, poate fi cauza cresterii in greutate.

CE TREBUIE SA FACI

  • Cere medicului sa iti recomande un test sangvin de determinare a nivelurilor hormonale.
  • Medicul iti poate recomanda un tratament contraceptiv oral, care sa iti rezolve problema acneei si a pilozitatii. Pentru problema infertilitatii, exista mai multe variante de tratament, atat medicamentos, cat si chirurgical.

10 Negi sau pete maronii

 AR PUTEA FI… Melanoame (alunite, negi); verifica orice schimbare intervenita in marimea sau culoarea acestora, eventuale sangerari. Cloasma este denumirea unei zone brune de piele (pete maronii) care poate aparea in perioada de sarcina, de tratament contraceptiv oral sau la menopauza. Devine mai vizibila cand e expusa la soare.

CE TREBUIE SA FACI

  • Pentru alunitele si negii suspecti, programeaza-te la medicul dermatolog.
  • Foloseste creme de fata cu factor de protectie solara sau, si mai bine, poarta palarie, umbreluta vara. Expunerea solara este periculoasa daca ai multe alunite.

Autor: Mihaela Doina Radulescu.

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din