Legumele care te ajută să vezi mai bine

Alimentația joacă un rol esențial când vorbim despre sănătatea ochilor.
Iată ce legume trebuie să incluzi în alimentație dacă vrei să ai o vedere de nota 10.

Alimente pentru o vedere mai buna

Obișnuiești să stai prea mult timp în fața calculatorului sau a tabletei? Ai moștenit o sensibilitate oculară de la părinți? Diabetul îți influențează vederea? Alimentația joacă un rol important în toate situațiile în care apar probleme de vedere, de aceea asigură-te că ai tot ce trebuie în farfurie.

Salatele

Dacă vrei să ai parte de o vedere bună, salata cu legume va fi, obligatoriu, una dintre mesele principale zilnice, fie la prânz, fie la cină. Astfel, în funcție de alegerea pe care ai făcut-o, la următoarea masă este recomandat să incluzi o nouă porție de legume, de data aceasta fierte sau pregătite la grătar. Iar când spun salată, ma refer, în primul rând, la cea de spanac și varză roșie, din care să nu lipsească pătrunjelul.

Spanacul este benefic datorită conținutului de fier și de vitamina A, care susține celulele fotosensibile ale retinei, protejează împotriva ochilor uscați și întărește sistemul imunitar. Varza roșie conține o cantitate mare de bioflavonoide și DIM (diindolilmetan – un bioflavonoid care controlează inflamația). Pătrunjelul este benefic chiar dacă este consumat în cantități mici, datorită luterinei și a zeaxantinei, precum și a altor substanțe benefice vederii.

Tomatele

Pot fi adaptate ușor la diferite tipuri de mâncare, iar o porție de 120 g de tomate îți va oferi 3 mg licopen – carotenoidul roșu, care este un antioxidant puternic. Nu e de mirare că dieta mediteraneană este una dintre cele mai sănătoase.

Ardeii

Cei mai importanți sunt cei grași verzi, grași roșii și ardeii iuți roșii. Ardeii grași roșii conțin numeroși nutrienți folositori vederii: beta-caroten, vitamina C, vitamina E și vitamina A. Ardeii verzi sunt o sursă bună de bioflavonoide, unele dintre acestea ajutând la îmbunătățirea circulației sangvine. Ardeii iuți roșii conțin vitamine în proporții similare cu cei verzi, în plus și quercetină, un antioxidant puternic.

Dovleceii

În toate variantele sale, dovleceii pot fi folosiți în multe moduri: ca garnitură, ca parte a antreului, a salatei, supei și chiar a desertului. Conțin carotenoide, precum și antioxidanți.

Ciupercile

În special cele champignon și portobello, conțin lectine, care ajută la controlarea inflamației. În plus, au vitamine B, precum și fier și cupru. Nu trebuie însă să exagerezi, întrucât conțin și seleniu.

Morcovii

Nu aveau cum să lipsească din listă, datorită cantității de vitamina A pe care o conțin. În plus, dacă ficatul este sănătos, organismul poate controla mai bine vitamina A primită de la morcovi, spre deosebire de pilulele cu vitamina A, care nu poate fi întotdeauna asimilată corect de organism.

 

Acest articol a fost realizat pornind de la informațiile prezentate în cartea ”Vedere sănătoasă. Cum să prevenim și să vindecăm bolile de ochi printr-o alimentație corectă”, de dr. Neal Adams, apărută la Ed. Lifestyle Publishing.

Cătălina Chiricheș
Foto: 123rf.com

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate