Kilogramele în plus pot fi un efect al bulimiei

Felul în care luăm masa poate spune multe lucruri despre noi. Filosoful B. Russell, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, ilustrează într-un mod pitoresc acest lucru. Astfel, pentru unii, luatul mesei este o treabă plicticoasă – oricât de bună ar fi mâncarea, ea nu le stârneşte nici un interes. Pentru alţii, “suferinzii”, mesele sunt luate dintr-un simţ al datoriei, având în vedere ca un minimum de mâncare este necesar pentru a supravieţui.

kilograme-plus

foto femeie supraponderală via Shutterstock

Epicureicii pornesc cu mult elan, dar după o vreme constată că nimic nu a fost gătit aşa cum trebuie. Gurmanzii se reped cu multă lăcomie, mănâncă prea mult şi devin corpolenţi. Există însă şi o altă categorie, aceia care au poftă de viaţă şi poftă de mâncare. Aceştia mănâncă normal, cu plăcere, până-şi potolesc foamea, iar apoi se opresc. Nu este vulgar să te bucuri de hrană şi să o savurezi, aşa cum nu este vulgar să te bucuri de propria viaţă, să o trăieşti “cu poftă”.

Aş completa această pitorească imagine a lui Russell, a celor prezenţi la “banchetul vieţii” cu un tip anume de a lua masa, mai puţin întâlnit, aşa numitul “mâncat compulsiv”, alternat cu privarea de hrană. Mă refer la bulimie, tulburare de comportament alimentar caracterizată de mese frecvente (la aproximativ doua ore), excesiv de bogate şi sentimentul lipsei de control asupra hranei. Altfel spus, persoana care suferă de bulimie mănâncă prea mult, nu se poate opri din mâncat şi nu poate controla ce şi cât manâncă. Urmează apoi voma auto-provocată, ca un fel de compensare, generată adesea de sentimentele de vinovăție şi încercarea de a-şi controla greutatea. O complicație cu efecte estetice, trăită dureros mai ales de către femei, ar fi afectarea danturii de către vomitismentele repetate, acidul gastric atacând puternic dinții pacienților bulimici. 

Spre deosebire de femeile care suferă de anorexie (despre care am scris într-un articol anterior) cele care suferă de bulimie au o greutate relativ normală. Totuşi, studiile arată că cel puţin 40% dintre pacientele anorexice suferă şi din cauza bulimiei. Uneori anorexia se poate transforma în bulimie, ceea ce invers se întamplă foarte rar.

Cum explicam bulimia?

Ar fi mai potrivit să vorbim despre bulimie că despre un model de comportament înrădăcinat biologic, favorizat cultural, decât ca de un simplu obicei. Evidentă este lipsa controlului impulsului, dificultatea de a se opune acestuia, de a amâna, de a se abţine. Adesea această lipsă poate duce si la relaţii sexuale impulsive, autodistructive si abuz de droguri.

Cauzele bulimiei sunt adesea asociate cu un anumit mediu familial, probleme parentale, sexuale sau abuz fizic si stimă de sine scăzută. Multe paciente bulimice au trăit abuzuri psihologice în ceea ce priveşte intimitatea lor, anumite limite fireşti fiind încălcate. Atat parinţii, cât şi pacientele au probleme de separare. Dorinţa de a fi legată de mamă şi separată de ea, în acelaşi timp, este adesea prezentă. Simbolic, la nivel inconştient, hrana ar fi mama – ingerarea hranei s-ar traduce prin a o lua pe mama înăuntrul corpului, iar eliminarea hranei ar însemna îndepărtarea acesteia. Avem de-a face cu cele două extreme ale ambivalenţei afective în ceea ce priveşte relaţia cu mama, extreme care produc multă suferinţă, conflicte interioare, frămâmtări, întrebări şi tensiune psihică. Părinţii le consideră pe fete extensii ale lor, ca si când nu ar avea o viaţă proprie, independentă de dorinţele şi controlul lor.

Ca şi în cazul anorexiei, familia este un tot unitar, în care fiecare membru reprezintă o parte a întregului şi nu o persoana în sine. Puternice relaţii de dependenţă există între toţi membrii familiei. Fiecare vrea să creadă că este o persoană cu totul bună, părţile sale negative fiind negate şi atribuite copilei bulimice. Astfel, ea devine purtătorul întregii lăcomii şi impulsivităţi a familiei, “oaia neagră” a acesteia. Dacă la nivel simbolic hrana este privită inconştient ca o calitate negativă a unui membru al familiei, ingererea este făcută doar pentru a fi regurgitată, iar expulzia răutăţii sub forma vomei o poate face să se simtă bine, ușurată.

Alte studii arată ca accesele de supraalimentare pot fi o reacţie la frică inconştientă de separare de cei dragi, de a fi abandonată. Teama că echilibrul familiei va fi pus în pericol o poate determina pe pacienta bulimică să evite psihoterapia intensivă, astfel opunându-se vindecării. La această evitare poate contribui teama că terapia ar scoate la lumină presupuse calităţi îngrozitoare despre sine, pe care aceasta consideră că nu le-ar putea accepta.

Aşa cum scriam şi în alte articole, trebuie precizat că nu exista cauze unice care să ducă la o tulburare sau alta si nici metode şablon de tratament psihoterapeutic. Acestea se pot afla doar în cadrul terapiei și depind de individualitatea fiecărei persoane aflate în suferință și impas. 

Tulburările de comportament alimentar pot apărea la orice vârstă (deşi sunt cel mai des întâlnite la adolescenți) sunt de cele mai multe ori nediagonsticate şi au cele mai mari rate de mortalitate dintre toate afecţiunile psihice. De asemenea, sunt una dintre cele mai comune boli cronice ale femeilor tinere. Nici bărbaţii nu sunt însă la “adăpost”, reprezentând între 10 şi 15% dintre persoanele afectate de tulburari ale comportamentului alimentar.

Important este faptul că bulimia poate pune viaţa în pericol prin alterarea balanţei electrolitice care poate precipita oprirea cordului. Așadar, această psihopatologie se constituie adesea într-o urgență psihiatrică care trebuie tratată rapid.

alina-tuica

 

Autor: Psihoterapeut Alina Tuica

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Psihologie