Kate Winslet: o actrita de Oscar

De la adolescente care fac lucruri iesite din comun („Heavenly Creatures“), la ti­­nere care accepta sa li se stearga o parte din amintiri („Stralucirea eterna a min­­tii nepri­hanite“), de la cameriste („Marchizul de Sade“), la femei nemultumite de viata pe care o duc („Copii mici“), personajele interpretate de Kate Winslet au parte de povesti iesite din comun. Capacitatea actritei britanice de a se transpune in pielea unor figuri atat de diferite i-a cucerit nu doar pe regizori si producatori, ci si pe spectatorii din intreaga lume care au pariat ca Oscarul pentru cea mai buna interpretare feminina, din acest an, ii va reveni ei. Si au castigat!

2008, anul norocos. Kate Winslet a reusit, in mai putin de un an, performanta de a juca in doua filme care i-au adus cele mai importante premii din cariera sa.

Rolurile April („Nonconformistii“) si Hanna Schmitz („Cititorul“) au fost recompensate cu doua premii BAFTA si un Oscar pe care si l-a dorit de mult timp. „As minti daca as spune ca nu am facut o varianta a discursului inainte de a avea opt ani, cand ma holbam in oglinda de la baie, iar statueta era o sticla de sampon. Acum cu siguranta nu este o sticla de sampon. Sunt foarte norocoasa ca am ajuns de acolo aici“, avea sa declare actrita in momentul decernarii premiului.

De „acolo“, de la opt ani, si pana „aici“ au trecut 25 de ani de cariera in cinematografie, cifra echivalenta cu 27 de filme, 37 de premii si 58 de no­­mi­nalizari (dintre care nu mai putin de sase au fost la Premiile Oscar). In ceea ce priveste viata personala, actrita se afla la cea de-a doua casatorie, cu regizorul Sam Mendes, alaturi de care se ocupa de cei doi copii: Mia, fetita ei din prima casatorie, si Joe, fiul lor. „Sunt o mama excelenta“, spunea Kate Winslet intr-un interviu, recunoscand ca nu poate sta departe de copiii ei mai mult de doua saptamani.

Atentie! Motor! Actiune! Kate Winslet s-a nascut intr-o familie de actori, de la parinti si unchi, pana la bunicii care au infiintat teatrul din Reading, localitatea natala a actritei, si a inceput sa-si exerseze talentul de la varsta de 11 ani. A fost inscrisa la cursuri de teatru, iar la 17 ani a jucat in primul ei film, „Heavenly Creatures“, unde a interpretat rolul unei tinere in stare sa faca orice, chiar si o crima, pentru o prietenie.

In 1995 a fost distribuita in „Ratiune si simtire“, alaturi de actrita Emma Thompson, si a primit primul premiu important din cariera ei, Premiul BAFTA (echivalentul britanic al Premiilor Oscar) pentru cea mai buna actrita intr-un rol secundar, plus o nominalizare la Oscar. Cu rolul din Titanic, devenea, la 22 de ani, cea mai tanara actrita nominalizata, pentru a doua oara, la Oscar. Seria nominalizarilor avea sa continue cu rolurile din „Iris“ (unde, alaturi de Judy Dench, interpreteaza rolul scriitoarei Iris Murdoch), „Mici copii“ si „Stralucirea eterna a mintii neprihanite“. In acesta din urma, Kate face pereche cu Jim Carrey si joaca rolul unei tinere care decide sa i se stearga din memorie amintirile legate de fostul iubit.
 

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati