Kataif turcesc cu nuci și fistic

Kataif cum numai la renumitele cofetării turcești mai găsești. Vezi cum poți face acest deliciu cu nuci!

thinkstock-kataif

* 4-6 porții * timp de preparare 50 de minute

INGREDIENTE

300 g unt

500 g tăieței subțiri, proaspeți (de preferat sunt cei speciali pentru kataif – se pot găsi in magazinele cu produse turcești)

150 g nuci

150 g fistic

Pentru sirop:

700 g zahăr

1 litru apă

½ lămâie stoarsă

MOD DE PREPARARE

1. Cel mai bine este să începi cu siropul, pentru că acesta ar trebui să se și răcească până este prăjitura gata. Așadar, pui apa cu zahărul la fiert și o lași pe foc până se topește zahărul complet, apoi până ce siropul începe să se îngroașe. După ce oprești focul, toarnă și sucul jumătății de lămâi, amestecând încontinuu.

2. Într-o tavă mare, așază tăiețeii uniform. Topește untul, apoi repartizează-l în mod egal peste tăieței, pe tot. Atenție, untul topit nu va acoperi în întregime toți tăiețeii!

3. Scoate din tavă jumătate din cantitatea de tăieței – de deasupra – apoi presară nucile și fisticul uniform. Acoperă-le cu tăiețeii dați la o parte și presează-i cu palmele. Pune tava la cuptor, la 200 de grade Celsius și las-o la copt până ce tăiețeii de deasupra se rumenesc frumos.

4. Imediat după ce scoți tava din cuptor, poți începe să torni pe deasupra siropul răcit, cu ajutorul unui polonic. Lasă apoi tăiețeii să absoarbă tot siropul, apoi poți începe să tai felii. Sepoate mânca fie cald, fie după ce s-a răcit. E delicios!

Poftă bună!

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Culinar