Jurnalistul care a devenit băcan-gastro-antreprenor!

Pe Marius Tudosiei îl ştie multă lume din mass-media, dar mai cu seamă îl cunosc cei care trec aproape zilnic pragul Băcăniei Vechi.

Marius a fost jurnalist şi director de marketing, dar a îndrăznit să părăsească o funcţie solidă în lumea presei pentru visul de a deveni, după o denumire simandicoasă, băcan-gastro-antreprenor.

A făcut Liceul Sanitar la Botoşani şi la absolvire s-a trezit repartizat în Bucureşti, la Institutul Parhon, unde şi-a dorit să devină cercetător bio-chimist, dar fără ajutor de nicăieri n-a mers, aşa că a dat admitere la Jurnalism şi a intrat în presă.

Aici, ca orice ziarist care se respectă, s-a apucat să îndrepte strâmbătăţile din lume pentru ca, o mulţime de ani mai tîrziu, să plece fără să reuşească însă, alături de Ioana, iubita lui, şi mama micuţului Luca.

Venirea pe lume a lui Luca a fost momentul care l-a împins să devină mult mai grijuliu şi mai responsabil cu ali-mentele pe care le punea pe masă, dar şi să caute un loc al lui, unde să se aşeze. S-a decis atunci să spună „stop!“ şi să sară în aventura unui proiect la care visase vreun an întreg şi cu care îşi dorea să schimbe în bine existenţa multora.

Bucătar pasionat, admirator secret al miresmelor savuroase de bucătărie moldovenască memorate din copilărie, a clădit, apoi, la 35 de ani, o afacere de la zero, pe care a dus-o la ceea ce e astăzi. O afacere pornită cu toţi ai casei, cu bani de la prieteni şi cu ambiţia de a schimba acidifianţii şi coloranţii cu mâncarea proas-pătă şi naturală.

Aşa s-a născut, în 2010, Băcănia Veche, un loc impregnat de arome fabuloase şi de înghiţitul în sec al gurmandului, de gusturi, creaţie, imaginaţie şi culoare, dar şi de momentele în care mâinile lor, ale celor din familie, născocesc clipele de bucurie rafinată ale altor oameni.

Nu există „imposibil”

„Nu pot să spun că mi-a fost uşor să ajung aici. Şi de fapt, extrem de puţine lucruri sunt uşoare pentru cineva care îşi urmează entuziasmul şi care nu deţine organul care să îl ajute să accepte „«nu» şi «nu se poa-te»”, râde Marius. „Am făcut o mulţime de lucruri până acum.

Am lucrat în spital, imediat după liceu, m-am dus apoi la jurnalism, am lucrat în redacţii, apoi m-am aruncat cu toată convingerea în marketing. Apoi, pentru mine au devenit importante: «să fac», «să cred» sau «să simt» şi, de cîţiva ani încoace, am ajuns preocupat, eu şi toţi ai mei, de mâncarea sănătoasă, naturală, fără conservanţi, aditivi şi chimicale.

De aceea ne-am decis ca eu să mă retrag din activităţile în care eram implicat şi să mă ocup de Băcănie, o afacere cu care să facem bine oamenilor, şi să le producem bucurii culinare în fiecare zi. Pentru mine este important să mănânc sănătos şi să-i hrănesc pe băieţelul meu Luca şi pe Ioana, soţia mea, cu lucruri sănătoase.

Să nu înghit praf în aer, să nu înghit noxe, să nu înghit junk. De aceea, gătesc acasă mult şi, aş adăuga, şi bine. E o pasiune a mea, alimentată de toţi beneficiarii din jurul meu.

Am un şorţ de bucătar care îmi place să cred că mă inspiră, am niste oale bune şi un wok în care am senzaţia că stă toată priceperea mea. Şi îmi place asta. Puţini înţeleg că a găti un preparat tradiţional, sănătos şi din ingrediente naturale este o formă de artă.

Eşti tentat să spui: ce mare lucru o farfurie cu mâncare acolo?… Nişte carne, legume, condimente, una-alta, le ţii pe plită atât, la tigaie atât şi gata. La masă cu ele! Însă între rândurile reţetelor vechi se ascunde mult suflet şi muncă destulă.

Trebuie să ştii dinainte ce va ieşi, să ai în minte tot drumul, nu doar paşii pe ca-re îi faci atunci pe loc. Fiecare mişcare pe care o faci trebuie gândită, orice combina-ţie de gusturi, de mirosuri, asortarea, frăgezimea, prospeţimea legumelor, culoarea sosurilor, iuţeala sau dulcele aromelor.

Trebuie să vezi efectiv cu ochii celui ce va mânca ce pregăteşti tu ca să înţelegi cum va fi apreciată mâncarea ta.

Asta cere o doză de responsabilitate, dar e singura cale de a deosebi un băcan-gastronom de un comerciant de produse alimentare”.

Băcănia s-a extins

Deşi şi-a lansat afacerea fără tam-tam, fără presă şi televiziuni, ci doar pe reţelele de socializare, unde vestea a mers din client mulţumit în client mulţumit, Marius a scăpat repede de coşmarul ratării care bântuie orice antreprenor şi acum face profit, graţie jocului pe cartea calităţii cu orice preţ. Furnizori iniţiali i-au fost chiar cei de la care lua el însuşi mâncare pentru familie, iar primii clienţi au fost fanii de pe Facebook şi cunoştinţele lor, iar Marius recunoaşte că acesta a fost cel care i-a făcut cunoscută afacerea şi i-a adus reuşita.

Ba chiar acum, a deschis Băcănia Veche numărul doi, un loc cu un design special unicat, unde descoperi gusturi adevărate, de la biscuiţii cu ghimbir şi tartele cu mere, sau de la borcanele cu murături, gemuri şi siropuri făcute la rece, până la zacusca de casă, şi vinul „puterea ursului“, la pâinea cu ierburi şi cozonacul „à la Păstorel“ ori la plăcintele aburinde, toate gătite chiar sub ochii tăi.

Băcănia Veche este gîndită după modelul tavernelor greceşti: curte umbroasă, pardosită cu lemn, camere înalte, rafturi de lemn alb şi glaswand-uri antebelice cu geam din cristal.

Se simte că este o afacere mică, la care a pus umărul toată familia, fără rigoarea unei corporaţii cu şedinţe, consilii de administraţie şi strategii pe zeci de ani şi unde toate cele sunt alese doar pe gustate şi de la producători verificaţi personal, gătite şi prezentate după gustul drag adevăratului cunoscător: butoaie din lut cu uleiuri fine, piramide de zacuşti titirite cu dichis, ori coşuri de nuiele unde aromesc pâinea şi cozonacii scoşi din cuptor, acoperiţi cu şervete de in.

Verific fiecare produs

„Nu am aici nimic care să aibă adaosuri chimice, totul e natural şi asta mi-a adus o mulţime de clienţi fideli care, la rândul lor, aduc alţi clienţi, aşa că nu-mi permit să fac rabat la calitate. Este o lege pentru furnizorii care-mi aduc produsele, pe toate le gust personal, le verific fără să mă iau doar după certificatele bio şi ştiu totul despre producţie, recoltă, terenul din zonă, despre istoria produselor şi procesarea lor, iar la cei mai mulţi am fost personal să văd cum produc, înainte să accept să-mi devină furnizori.

Îţi pot spune cum este făcut fiecare produs în parte, ce conţine, ce calităţi are, cum se curăţă, de pildă, cum se prepară, la ce temperaturi sau ce varietăţi există, cum şi ce-l deosebeşte de o imitaţie ceva mai ieftină (nu mult), dar plină de acidifianţi şi coloranţi, de unde l-am adus şi ce poţi face cu el“, explică Marius, în vreme ce frământă de zor aluatul pentru pâinea cu ulei de măsline.

Botoşenean prin naştere şi bucureştean prin adopţie, Marius recunoaşte că de acasă de la el a adus dragul de bucătărea-lă şi de gastronomie adevărată, dar şi de-prinderea gospodărească a lucrului migălos şi bine făcut. De gătit, spune, l-au învă-ţat bunica, mama şi cele două surori, aşa cum l-au învăţat şi să tricoteze ori să coasă goblenuri, şi acum a făcut din arta culinară o plăcere.

Master Chef

Pentru el gătitul e un show total şi privindu-l te ia puţin ameţeala de la viteza şi exactitatea mişcărilor. Nimic în plus, nimic în minus. Ţac asta, ţac aia, iau de aici, pun ulei, cernem făina, împăturim, iar ţac-ţac-ţac, fix opt minute, stropim din nou, adaug din asta, presar din cealaltă, trei degete de chimen stelat, întind, iar pac-pac de aici, pac de dincolo, gata, la dospit, la cuptor şi poftă bună! Un pic timid în adîncul său, Marius se recunoaşte drept un visător fără leac, un iubitor de frumos şi bun.

Ştie pe dinafară câteva sute bune de reţete, dar pasiunea lui secretă sunt „reţetele chestii“, aromele fine şi rare adunate în platouri şi combinaţiile de gusturi despre care spune că ai lui de acasă, moldoveni neaoşi, tradi-ţonalişti, cu sarmale şi piftii la „reţetar“, nu le concep.

Preţioase rămân, însă, amintirile savuroase ale mâncărurilor din copilărie, tradiţii gastronomice şi gustative pe care azi aproape nu le mai găseşti nici la ţară, darămite în oraşul mare, grăbit şi mercantil.

Aromele de fum de lemne ale cârnaţilor de Crăciun şi carnea la borcan pusă peste iarnă, varza acrită cu moare şi îngălbenită cu boabe de porumb şi cu frunze de vişin ori pîinea la ţest şi mămăliga aburindă tăiată cu aţa felii groase, presărată cu brânză de capră şi înecată apoi în smântâ-nă, după care îţi lingeai degetele… La el în familie, spune, mâncarea şi masa împreună erau un dat şi erau importante şi acolo s-a născut iubirea pentru alimentele naturale, ca la ţară.

Educaţie alimentară

De fapt, spectacolul gătitului său ascunde o muncă serioasă. Tehnică adică, dar teh-nica asta îl relaxează cu adevărat. Aşa de mult, că visează să-şi deschidă cândva o tavernă unde el să fie doar Maestrul Chef şi să gătească după placul inimii, fără complicaţiile comerciale unde îţi spargi capul între munţi de cifre. Lui, explică jumătate în glumă, jumătate serios, managementul efectiv al Băcăniei îi dă dureri de cap.

Pasiunea e prea mare, este prea legat de ceea ce face ca să ţină seama strict de aspectele financiare, aşa că a avut o mulţime de pierderi şi a făcut cheltuieli inutile, dar una peste alta, afacerea e un succes incontestabil. Acum se gândeşte la un alt proiect care să facă e-ducaţie pro-alimentaţie sănătoasă şi vrea să-i înveţe pe oameni despre gusturi, aro-me şi despre tradiţie şi emoţiile culinare ale mâncărurilor adevărate, de acasă.

Autor: Adrian Cîlţan
 

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate