Job sau Cariera?

Ar trebui sa fie usor, la indemana sa ne prezentam ca individualitate distincta printr-o fraza care sa ne defineasca obiectivele profesionale si personale.

Mirabela Grigore; HART Human Resource Consulting;
www.hart.ro; www.consiliereincariera.ro

Dar cati dintre noi gasesc aceasta usurinta in exprimarea unor obiective si scopuri, uneori atat de confuze? Cati dintre noi copiem fraza pentru exprimarea obiectivelor de la alte cv-uri pentru ca "suna bine" si "se apropie de ce vreau eu" si cati isi aloca o perioada de "lucru cu Sine", de identificare a intereselor, a lucrurilor si activitatilor pe care le fac cu placere?

Exprimarea unor obiective nu ar trebui sa provoace batai de cap daca se porneste de la o baza de valori si interese clar stabilite.

Cum facem acest lucru? Prin planificare.
Putini tineri pornesc in cautarile lor de la un plan de cariera fundamentat pe capacitati, interese si valori profesionale si se regasesc dupa 3-5 ani complet demotivati si in imposibilitate sa aduca un plus de valoare in domeniul in care lucreaza. De ce se intampla astfel? Este, oare, inevitabila aceasta situatie sau ea poate fi prevenita si, mai ales, corijata?

Prin planificare se face distinctia intre a aplica pentru o suma de joburi si a identifica acele anunturi de maxim interes pentru parcusul profesional vazut in ansamblu.

Putem planifica in momentul in care ne sunt clare directiile in care dorim sa ne dezvoltam, adica atunci cand avem raspunsuri clare la intrebari precum: ce (activitati) imi place sa fac si mi-ar aduce satisfactie si pe viitor, care sunt domeniile in care pot dezvolta aceste interese, unde pot gasi aceste oportunitati, care sunt lucrurile pe care trebuie sa le fac pentru a-mi facilita, sprijini obiectivele etc.?

Plecand de la aceste raspunsuri, putem canaliza eforturile noastre pe obtinerea acelor pozitii conforme cu directia de dezvoltare enuntata mai devreme in exercitiul nostru si nu pe aplicarea la nenumarate joburi pe situri sau targuri de joburi. Aplicand la intamplare si incontinuu, fara a lua in considerare obiectivele de dezvoltare proprii, care ne definesc ca persoana cu interese si valori proprii, riscam sa pierdem din vedere lucrurile care ne intereseaza cu adevarat si sa cadem prada oportunitatilor de moment.

Bineinteles, oportunitatile noi care pot aparea pe parcus nu trebuie sa fie eliminate din start, ci examinate daca ele converg spre directia in care se doreste dezvoltarea profesionala. O cariera de succes nu este intotdeanuna rezultatul unei planificari minutioase, dar ea se construieste pe bazele acesteia, luand in considerare noile variabile care apar de-a lungul timpului.

Cautam un job atunci cand apare nevoia de angajare, indiferent de etapa de cariera in care ne aflam. In schimb, o persoana cu un plan de cariera are permanent in vedere acele lucruri (cursuri, trainninguri, lucrari de specialitate) sau activitati care ii sunt de folos pentru domeniul vizat (activitati de voluntariat sau implicare in proiectele asociatiilor studentesti – pentru tinerii fara experienta; proiecte part-time sau de colaborare pentru cei aflati intr-un stadiu mai avansat al carierei, dar care sunt interesati si de alte arii de activitate).

Cand acceptam un job pentru care am aplicat precum la celelate 20 de joburi gasite pe internet (fara sa ne intereseze prea mult compania, responsabilitatile si rolul pozitiei), putem doar sa speram ca va fi mult mai bun decat cel anterior, fara a avea un registru clar al aspectelor pe care le vizez la noul loc de munca.

Cand aplicatia pentru o pozitie se face, insa, pe baza intereselor si factorilor motivatori ce deriva din planul de cariera, fiecare schimbare de job va constitui un pas in intampinarea obiectivelor profesionale.

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Cariera