James Meek, un scriitor pacifist

James Meek, scriitor

Un profesionist (o spun distinctiile primite pentru reportajele sale de razboi, dar si premiile literare), un indragostit de condei („am vrut sa fiu scriitor de cand ma stiu”, marturiseste el), un om cu un simt al realitatii de invidiat (o spunem noi, si vei vedea in continuare de ce). Acesta este scriitorul britanic James Meek, cunoscut in Romania datorita romanului „Un gest de iubire” si al recentului „Incepem coborarea”, ambele aparute la Editura Humanitas Fiction.

Cand ati inceput sa scrieti si cat a cantarit aceasta prima experienta in decizia de a deveni scriitor?

Am vrut sa fiu scriitor de cand ma stiu. Dorinta de a scrie provine din citit. Unul dintre motivele pentru care imi place sa scriu – scrisul ca o forma a artei – este ca mai mult decat oricare alta arta, chiar mai mult decat muzica, acesta cere participarea cititorului in actul creatiei. Eu, scriitorul, pot descrie un om mergand de-a lungul unui drum, prin oras. Dar cititorul este cel care isi construieste propriul om, drum sau oras. Un cititor bun este un artist.

Am inceput sa scriu carti – ar fi mai corect sa spun ca am inceput sa scriu inceputurile cartilor – cand aveam 12 ani. Credeam eu ca daca aveam o masina de scris, deveneam scriitor. Am implorat-o pe mama sa-mi cumpere o astfel de masina, iar ea mi-a zis ca o sa faca asta daca voi sterge geamurile timp de trei luni. Am fost de acord, iar ea mi-a adus masina de scris. Numai ca mi-am incalcat promisiunea. Am curatat geamurile doar o data.

-De ce credeti ca sunteti mai mereu comparat cu scriitorii rusi?

Actiunea celei mai populare carti scrise de mine, Un gest de iubire, se desfasoara in Rusia, iar atunci cand plasezi o actiune in Rusia, oamenii care o apreciaza tind sa te compare cu scriitorii rusi, indiferent de ce-ai scrie. Daca scrii o carte despre Londra victoriana, oamenii vor vorbi despre Charles Dickens, chiar daca ceea ce scrii nu are nici o legatura cu opera lui. Bineinteles ca sunt multi scriitori rusi, fiecare cu propriul stil! Dostoievski nu e Tolstoi care nu e Akhmatova.

Poate spune cineva ca in filosofia literaturii ruse marile intrebari despre dragoste, moarte sau destin vei gasi raspunsuri mai apropiate de esenta decat in literatura engleza? Poate. Dar in comparatie cu cea scotiana, irlandeza, franceza sau americana? Nu sunt atat de sigur. Beckett? Faulkner? Camus?

-Pe site-ul dumneavoastra (www. jamesmeek.net) am gasit o imagine cu o mana care tine un stilou, iar langa aceasta este o ceasca de cafea. Ce obiceiuri scriitoricesti aveti?

Am tot incercat, de-a lungul timpului, sa dobandesc astfel de obiceiuri si nu e deloc usor. Un scriitor se poate convinge mereu ca el lucreaza, cand, de fapt, nu face decat sa viseze. Intr-o lume perfecta, m-as trezi cand soarele rasare, as face cateva ture cu bicicleta, prin parc, apoi Tai Chi, yoga si pilates, apoi un dus rece, as citi cateva pagini de poezie, as pune de-o cafea si as sta sa lucrez trei ore, si toate astea inainte de ora 11. Dar nu stiu sa practic Tai Chi, prefer dusurile fierbinti si uneori incep treaba abia la miezul noptii, cand stau sa scriu pana pe la patru dimineata.

In mare parte, incerc sa lucrez in fiecare zi, chiar si in weekenduri, fie ca este vorba despre scris, facut planuri sau citind ce-am lucrat cu o zi inainte. Intr-o zi de lucru, daca scriu o mie de cuvinte, e bine; de obicei, este mult mai putin. Intai scriu pe ciorne, de mana, apoi le trec pe calculator si mai lucrez pe texte. Daca trebuie sa rescriu ceva cateodata, printez capitolul si refolosesc anumite fraze sau le tai si le lipesc (in sensurile proprii ale cuvintelor) intr-un carnet, si apoi rescriu de mana noul fragment.

Problema cu scrisul primei variante direct in calculator e ca nu stii niciodata cat de cursiv e totul. Si mie-mi place sa stiu. Imi place sa vad toate variantele, cu taieri si adaugiri. Este ceva hipnotic de perfect cand scrii pe calculator, care-ti distrage atentia de la faptul ca ceea ce tocmai ai scris este un gunoi.

Ati fost corespondent de razboi… Ce calitati sunt necesare pentru o astfel de profesie?

Bunicul meu a fost corespondent de razboi. Eu am fost un corespondent care, ocazional, a mers la razboi. Nu e acelasi lucru. Un reporter bun trebuie sa aiba o singura calitate: abilitatea de a trece de la stadiul de a nu sti ceva la acela de a sti lucrul respectiv, fara sa uite cum era cand nu stia.

In ce masura v-a schimbat aceasta experienta?

Se crede ca exista doua stari – razboi si pace – si ca trecerea de la una la alta si inapoi e ca si cum ai trece granita dintre doua tari. Ideea asta nu corespunde deloc realitatii. Situatiile de razboi au parte de momente de pace si liniste, iar cele de pace sunt caracterizate de moarte, eroism, lasitate, tortura, sacrifiide sine. Doar ca sunt mai putin explozii. Sunt jurnalisti care s-au confruntat cu probleme mentale, ca urmare a expunerii la razboi, dar, din cate stiu, eu nu sunt unul dintre ei.

Este un joc care poate fi practicat, acela de a poza in reporterul care a fost traumatizat de evenimentele la care a asistat si pe care nici un civil nu le-a vazut vreodata, dar refuz sa-l joc. Mi se pare lipsit de demnitate sa te mandresti ca ai vazut cativa copii morti, cand exista controlori de trafic, chirurgi sau veterani de razboi care au vazut lucruri mult mai rele decat majoritatea corespondentilor de razboi sau soldatilor.

Care au fost cele mai dificile momente?

A fost un moment in Grozny cand rusii au atacat orasul si m-am trezit intr-un vechi adapost de bombe unde era improvizat un spital. Era plin de oameni bolnavi, raniti, era un loc intunecat, care mirosea urat. Auzeam proiectilele cazand deasupra si ma gandeam ca nu vreau sa raman blocat acolo. Intr-un moment de pauza, cand bombardamentul s-a oprit, am plecat imediat. Dificil a fost sa vezi cat de usor puteai sa-i lasi in urma pe acei oameni bolnavi si raniti.

Cu ce v-a surprins Afganistanul?

Cateodata, te simteai ca intr-o pictura de Breughel, cu tarani stand in spatele carului cu boi, la arat. Alteori, e ca si cum ai fi in Vechiul Testament. Niciodata n-am fost intr-un loc (vorbesc despre nordul tarii, unde am fost in 2001) care sa para dintr-o alta dimensiune spatiala si temporala. Dar fascinatia mea pentru Afganistan exista dinainte de a ajunge acolo. Totul parea atat de salbatic si arata atat de frumos, si eram fascinat de felul in care intotdeauna parea sa se prabuseasca in fisurile dintre imperii, fara sa faca vreodata parte din vreunul din ele.

Este dragostea in vremea razboiului obligatorie intr-un roman despre razboi?

Incerc sa evit cliseele, deci sper sa nu fie. Dar tema eterna a unei persoane va fi intotdeauna cliseul unei alteia, cred. Dragostea creste si in timpul si in afara razboiului, dar razboiul mareste si intensifica sentimentele, ridicand mizele pentru indragostiti. Daca scriitorul o descrie cum trebuie, poate, sper, sa se ridice deasupra banalului.

Incepem coborarea, James Meek, Editura Humanitas Fiction
James Meek
Incepem coborarea

Editura Humanitas Fiction

Cat de importante sunt premiile literare?

Este intotdeauna frumos sa castigi un premiu. Il face pe editor fericit. Si poate ajuta la vanzarea cartilor.

Avem o rubrica in revista, „Avantajele vietii”. Care ar fi avantajele vietii dumneavoastra?

„Incepem coborarea” a castigat Premiul Printul Maurice si, ca urmare, mi s-a oferit o vacanta de doua saptamani pentru mine si pentru inca o persoana intr-un hotel luxos din Mauritius. Asta a fost dragut. Dar, la intoarcere, m-am oprit pentru o zi si-o noapte cu prietena mea la Paris, unde locuieste, si am inchiriat biciclete cu care ne-am plimbat in jurul orasului, intr-o dimineata de aprilie. Asta imi ofera mai multa placere decat orice: sa ma plimb pe doua roti intr-o lume insorita, liber si bine, cu o persoana pe care o iubesc si care, si ea, tine la mine. O calatorie intamplatoare, ca viata.

Catalina Ioancea; foto: Caroline Gillet

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati