Irina Pacurariu: Avantajele vietii

Irina Pacurariu
• In moment de relaxare…

Momentele mele de relaxare sunt clasice: un film, ceva de citit, copiii prin preajma, dar ocupati cu ale lor. Avem o casuta unde evadam de cate ori putem din mecanismul zilnic. Acolo tinem caiacele cu care ne ducem pe lacurile din apropiere si tot acolo asteapta un hamac sa fie ocupat cu voluptate de unul dintre noi.

• Trasatura mea definitorie este…
Recunosc ca mereu sunt in lupta cu timpul care ar trebui sa isi dea orele in avans pentru a nu mai fi eu mereu pe fuga. Intotdeauna fac mai multe lucruri in paralel, acum raspund la intrebari, ma asteapta aspiratorul ca sa termin curatenia in casa, caut in paralel o destinatie de vacanta si din cuptor incep sa miroasa ardeii umpluti. Sunt la Piatra Neamt si diseara voi prezenta un spectacol la
Iasi.

• Un obiect la care tin mult este…
Am o oglinda primita de la Vanda Condurache, prietena de care nu inceteaza sa imi fie dor. Traiesc cu sentimentul ca ma apara de eventualele derapaje de la decenta.

• In ultima vreme am tot ascultat…
In casa la noi se canta de cateva ori pe zi melodia celor de la Vunk& Antonia, „Pleaca“. Cea mica o canta cu patos si am ajuns sa o fredonam toti. M-am intalnit de curand cu Cornel/Vunk si imi spunea ca aude de la multi parinti aceleasi relatari.

• Nu plec niciodata in concedii fara…
Telefon. Nu imi permit sa ma rup de lume niciodata, atat timp cat am privilegiul de a putea suna sau de a astepta un telefon de la ai mei. Oricine se mai poate alinta cu cate un „te sun eu mai tarziu“ catre mama sau tata are nevoie intr-un anume moment si sa apese tastele pe numele celor care conteaza. Cat inca mai are cu adevarat cineva nevoie sa te auda, se cheama ca inca ai rost.

• Lecturile de vacanta sunt…
Orice imi pica in mana, chiar daca de obicei plec de acasa cu setul de carti adunate tot anul. Acum incerc sa termin integrala Saramago.

• O poveste… din biblioteca
In Bucuresti, la Biblioteca Metropolitana, la calculatoarele oferite de Fundatia Bill& Melinda Gates, vin sa primeasca vesti de acasa zeci de refugiati. Asa am crezut si despre un angolez care mi-a spus intr-o engleza precara ca nu vrea sa fie fotografiat, desi nici macar nu era dintre imigrantii clandestini. De fapt, era fotbalist in divizia a IV-a, la o echipa din Giurgiu, si, incet-incet, am ajuns sa comunicam. A uitat si de interdictia pentru fotografii si de sfiala de inceput cand s-a pornit sa imi povesteasca de fetita lui de 4 ani, lasata acasa, in Africa natala. Esenta este ca, indiferent ce culoare de piele avem, suntem cam la fel de vulnerabili!

Mai multe informatii despre proiectul „Cautatorii de povesti“ gasesti pe www.cautatoriidepovesti.ro.

Catalina Ioancea; foto: PR

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati