Irina Aldea, a doua „micuță Picasso” cu o poveste de viață unică

micuta picasso irina aldea

Are doar 10 ani și mulți o consideră o pictoriță genială. A avut prima expoziție la trei ani şi ceva, a câștigat mari concursuri de pictură europene, iar de curând, a lansat un volum de versuri uimitor de profunde, reușind să uimească lumea.

Irina Maria Aldea, „micuţa Picasso doi”, cum o alintă prietenii, așază pe pânză linii și culori iscate din visuri, din doruri și idei ce țin în spatele lor înțelesuri pe care aparențele vor să le ascundă.

Talentul ei uluitor îmbracă însă o dramă cumplită, pe care o traversează zilnic. Drama unei boli genetice rare și a unui risc mortal împreună cu care trăiește, învață, creează, râde sau lăcrimează, în fiecare minut al vieții sale.

Umăr la umăr cu moartea

De aceea, poate că povestea Irinei ar trebui să fie despre micul miracol care se petrece zilnic cu viața ei. Despre renunţările și lupta unei fetițe de zece ani, doar pentru a putea crea. Despre diferența teribilă dintre talent și costul unei terapii salvatoare, despre umilința lipsurilor și despre lecția de viaţă a unui vis care poate muri, fiindcă prea puțini îi întind o mână de ajutor.

Boala a debutat brusc, pe când Irina era în clasa întâi, cu un accident vascular cerebral, urmat de un diagnostic cu nume groaznic: trombofilie severă, cu trei mutaţii genetice, o afecţiune care nu se declanşează aproape niciodată la copii, Irina fiind singurul pacient-copil din ţară. Practic, micuţa trăieşte cu un fel de sabie a lui Damocles deasupra capului, căci la fiecare pas, la fiecare oboseală ori la o emoţie mai puternică, poate suferi un accident vascular sau un infarct miocardic.

Din ziua în care Irina a aflat că are această boală, viaţa ei s-a schimbat dramatic, măcinată de suferință şi de grijile părinţilor pentru tratamentul costisitor pe care trebuie să îl urmeze. „Au fost internări peste internări, nici nu mai ştiu să le număr, în multe centre medicale din țară, însă terapiile abordate nu au funcţionat.

pictorita irina aldea

O speranță a venit din Italia, unde micuţa merge de câţiva ani, urmând o terapie cu transfuzii sangvine cu factor de coagulare 5 și cu un anicoagulant special, administrat intravenos.

Dar costurile tratamentului, care se face doar acolo, se ridică la peste 9.000 de euro şi trebuie repetat la câteva luni, iar de ceva vreme nu am mai reuşit să facem rost de această sumă sau să găsim soluţii alternative şi nu am mai mers cu ea la terapie”, povesteşte Raluca Aldea, mama micuţei pictoriţe, adăugând că toată familia este foarte îngrijorată şi fac cu toţii eforturi disperate să strângă banii pentru o nouă etapă de tratament care i-ar mai da Irinei o perioadă mai lungă de linişte şi ar mai diminua riscul unui accident fatal.

Pictează de la nici doi ani

Despre uluitorul talent artistic al fetiţei, Raluca povesteşte în vreme ce o priveşte lucrând la un tablou, aşezată pe covor, în camera ei, fiindcă aşa pictează cel mai bine, nu pe şevalet, cu pensule şi culori aruncate de-a valma în jurul ei, pe pat şi pe podea: „Irina a început să picteze la vârsta de un an şi jumătate. Multora li se pare incredibil, dar aşa a fost.

Pictează doar ulei pe pânză

A găsit atunci acuarelele şi pensulele lui Tudor Andrei, fratele ei mai mare, şi, în joacă, a început să picteze forme destul de dificile pentru vârsta ei. Folosea mai cu seamă culorile într-un fel uimitor de armonios, le îmbina, nu desena totul cu aceeaşi culoare, cum ai fi tentat să crezi că ar face la vârsta aceea, nu părea nicidecum o joacă de copil.

irina aldea

Am realizat că acesta poate fi un talent nativ şi am decis să o încurajez şi să-i cultiv pasiunea şi chiar am mers cu ea, ceva mai târziu, la mai mulţi profesori, dar nu au acceptat să lucreze cu un copil atât de mic. La trei ani am încercat s-o duc la Palatul Copiilor din Piteşti, dar nu mi-a primit-o nimeni, au zis că e prea mică. Toţi erau sceptici, nu le venea să creadă că la vârsta aceea putea picta şi mulţi nici nu au vrut să se uite la lucrările ei.

Dar am găsit şi un om care i-a apreciat talentul şi a hotărât să o înveţe din tainele picturii, pe zâna ei bună, cum îi spunem noi, artista Lidia Nica. De la început, Irina a pictat doar ulei pe pânză, aşa îi plăcea ei, i se părea că o reprezintă cel mai bine, că este o formă de exprimare mai puternică şi care poate transmite ceea ce simte. Şi la această tehnică a rămas şi acum, când este elevă la Liceul «Dinu Lipatti» din Piteşti, la clasa profesoarei Anca Giura”.

Ştie, spune mai departe Raluca Aldea, că este greu, aproape imposibil de explicat clar, şcolăreşte, cum s-a ivit darul acesta al Irinei. Nu există reguli stricte pentru talent, este un al şaselea simţ sau o combinaţie de simţuri, ceva ce nu se învaţă la nici o şcoală din lume. Nu ar băga mâna în foc, zice, dar e aproape sigură că asta e ceva cu care te naşti.

La rândul ei, Irina Maria, aveam să constat, gândeşte deja ca un om mare. Povesteşte greu, cu sfioşenie, să nu supere cumva, dar în spatele vorbelor se simte o seriozitate profundă.

La trei ani, prima expoziţie

Pare că se joacă cu pensulele ei, dar ceea ce face nu-i deloc o joacă. Nu ştie, spune ea, de ce lucrările ei sunt aşa de diferite de ale altora. Ea doar simte îndemnul să pună pe pânză lucruri obişnuite, dar într-un fel deosebit. Frumoase, însă deosebite. Nu prea ştie să picteze obişnuit. Îşi închipuie că dacă ar pune toate pânzele ei pe un perete mare, alb, oamenii ar trece pe lângă ele, s-ar opri şi ar veni mai aproape ca să vadă mai bine.

irina aldea-

Şi poate s-ar mira de unde se simte atâta deosebire printre liniile din ele. Pentru ea, pictura pare aşa, un fel de abracadabra, o magie, aşa cum sunt visurile frumoase. Ea pictează simplu, ca şi cum ar respira, şi a pornit să o facă direct, cu uşurinţă, fără nici un efort. Alături de cursurile de gimnastică de la Bucureşti, de cele de dans modern, cu trupa Starfix, unde a şi obţinut locul I la categoria sa de vârstă, sau cele de modelling, fiind model pentru prezentările de haine pentru copii.

Încet-încet însă, talentul ei plastic a izbucnit ca un vulcan, uimindu-i pe toţi. Lucrările se adunau şi, la trei ani şi jumătate, a avut prima expoziţie personală la Biblioteca Judeţeană Argeş, lucru nemaiauzit. Primele ei lucrări au uimit, spun cei care i-au vegheat ascensiunea, erau incredibile pentru vârsta sa: pictate din suflet, redând dintr-un unghi spectaculos trăirile şi sentimentele ei şi ceea ce vedea în jur, totul cu un deosebit simţ al proporţiei şi al culorii, la care se adaugă originalitatea pe care niciun pictor n-o poate învăţa în şcolile de specialitate.

Citește continuarea în pagina următoare

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate