Intr-o zi, o sa scriu o carte

Fără categorie

De cate ori o emotie puternica nu ne face sa spunem: "Ar merita sa scriu o carte despre asta?". Prea putine dintre noi ajung sa noteze acea traire deosebita intr-un jurnal, daramite intr-un volum. Si totusi, sunt si femei care au trecut de la vorbele spuse, la cele scrise.

Doua dintre cele mai celebre scriitoare ale lumii – Margaret Mitchell si J.K. Rawlings – au recurs la scris nu atat dintr-o nevoie impetuoasa de exprimare, cat pentru a compensa un impas existential. Daca in cazul celei dintai a fost vorba despre a-si umple timpul in convalescenta de dupa un accident, cea de-a doua a recurs la scris pentru a supravietui. Dupa divort, locuia cu fiica ei intr-o garsoniera oferita de Asistenta Publica; trebuia sa faca rost de bani. Primul volum din seria Harry Potter a fost scris intr-o cafenea, pentru ca acasa nu avea loc nici pentru a instala o masa, la care sa poata scrie.

Am vrut sa aflam ce motivatii au cateva dintre impatimitele scrisului, dincolo de aspiratiile literare.

Femei ca tine… cum au inceput

"Am inceput sa scriu ca sa ies din depresie"
Alina Miron – autoarea a doua carti pentru copii -, spune ca a privit scrisul ca pe o evadare si a inceput sa scrie ca sa combata depresia care pusese stapanire pe ea.

"Oficial, n-am o prima carte, ci doua: doua carti pentru copii, care au fost lansate impreuna: Sori-Tuc si Sori-Puc si Casa furnicutelor. Sunt doua povesti, nu prea lungi, nu prea complicate, publicate de Editura Corint Junior, in editii foarte aspectuoase, cu ilustratii exact asa cum le-am visat!"

Si, in fond, o carte pentru copii nu este prea pretentios numita "carte"? Doar povestile astea, de vreo 20 de pagini, le poti compune asa, ar spune unii, cat ai clipi din ochi, in doua ore nici n-ai ce alege… Iar daca le scrii direct pe calculator, poti chiar sa le trimiti la o editura direct prin e-mail. Iar de aici, totul e sa ai noroc de un editor bine dispus… Hm! Stiu si eu?

"Dar, daca n-as fi visat dintotdeaua sa scriu carti, unde-as fi ajuns?", se intreaba Alina. "Daca nu m-ar fi fascinat cititul mai mult decat orice? Sau daca nu mi-ar fi placut atat de mult, in copilarie, cartea Aventurile lui Habarnam? (Pe atunci o imprumutasem doar, si i-am dus dorul ani intregi; cand a fost reeditata, aveam 28 de ani, dar mi-am cumparat-o si am recitit-o pe nerasuflate!) Daca nu as fi renuntat in adolescenta, pe rand, la visul de a scrie un roman SF, apoi la acela de a deveni poeta renumita, apoi la acela de a scrie o carte grea, serioasa, plina de probleme morale, ura, iubire si nostalgii? (Premisele de reusita n-au lipsit, vreo doua premii literare si o facultate de jurnalism imi dadusera suficient curaj.)"

Alina spune ca a scris o carte pentru copii, renuntand la alte visuri de scriitor, tocmai pentru a uita de lucrurile urate care o inconjurau. A scris pentru a evada, imaginandu-si ca se joaca. Apoi, brusc, totul s-a transformat. "Pentru ca am vrut mai mult decat sa ma bucur eu, sa-i bucur si pe altii. M-am trezit devenind pasionata de munca in sine altfel decat de poveste (abia dupa ce Editura Corint Junior a acceptat prima carte a inceput munca efectiva: a fost obositor sa rescriu repede povesti mai vechi, sa corectez de zeci de ori acelasi text, sa-l modific cu alte personaje, sa fac schite peste schite, pentru Eduard, desenatorul, sa pregatesc lansarea din punctul meu de vedere, cu antene de furnicute si discurs – pe care, oricum, nu am fost in stare sa-l reproduc asa cum il scrisesem…). Si e nevoie si de foarte multa ambitie…"

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3 4

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din