In forma la birou

 

Ia o pauza
Stai intepenita pe scaun, cu privirea fixata pe ecranul monitorului si degetele cramponate de tastatura? Dupa o vreme te simti obosita, iritata, nu te poti concentra. Ia o pauza de zece minute la fiecare ora si foloseste-o pentru a te misca, chiar daca doar pana la toaleta.

Pentru a-ti reimprospata privirea, incearca sa-ti masezi usor zona dintre degetul aratator si cel mijlociu, la imbinarea cu palma, si in sus, pe degete. Daca vorbesti la telefon si n-ai nevoie sa vezi, inchide ochii – suna simplu, dar este eficient!
 

Combate caderile de energie
Somnoroasa dupa pranz? Mananca putin si des si o singura data, la jumatatea zilei. Daca iei un pranz consistent, iesi apoi la o plimbare scurta.
 
Cadere de energie dupa-amiaza? Indreapta-ti spatele – postura incorecta duce la o respiratie asijderea, care afecteaza circulatia sangelui si coboara nivelurile energetice. Mananca o banana. Nu uita! Deshidratarea = oboseala, asa ca bea multa apa!
 
Relaxeaza-ti palmele

  • Pentru a scapa de incordarea din palme (daca folosesti mult tastatura), ridica un brat la nivelul umarului si sprijina-l lejer cu palma opusa. Apoi incearca sa-l tragi usor din aceasta prindere, prin miscari de intindere spre incheietura mainii. Repeta cu celalalt brat.

Relaxeaza ceafa si gatul

  • Stai pe scaun cu spatele drept, umerii relaxati, privirea inainte. Apleaca-ti capul in partea stanga, astfel incat urechea stanga sa se aplece incet catre umarul stang. Pentru a mari forta miscarii, intinde mana dreapta spre podea. Repeta exercitiul pe partea opusa.

Relaxeaza-ti spatele

  • Stai dreapta pe marginea unui scaun, cu mainile la spate si talpa piciorului drept sprijinita pe podea. Intinde piciorul stang si sprijina-l pe un scaunel sau o masuta mai joasa decat scaunul pe care stai. Cu spatele drept, apleaca incet corpul inainte, pe piciorul stang. (Indoirea usoara a genunchiului face exercitiul mai putin dificil.) Revino la pozitia initiala si repeta miscarea cu celalalt picior.

5 minute cu mingea de golf Tine o minge de golf intre degetul mare si aratator, rotind-o de 25-50 de ori. Repeta miscarea, de data asta tinand mingea intre palme. Exercitiul stimuleaza punctele de presopunctura care induc relaxarea.

Text: Mihaela Doina Radulescu; foto: IPC Media/Essentials

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Fitness