Horoscopul săptămânii: Devenim mai creativi!

Această fază de Lună Nouă a marcat, dincolo de începutul unui nou ciclul Lunar, o cale nouă , o etapă nouă şi /sau mijloace noi pentru a valorifica munca proprie, rezultatele dorite sau obţinute deja, mai ales materiale.

Dar această deschidere se lasă descoperită şi folosită în măsura în care facem un efort de responsabilizare interioară.

Trăim din nou un moment de inceput, fie că alegem altceva fie că, realizăm o schimbare de principiu dar şi de atitudine fără de planurile noastre şi faţă de modul în care ne-am propus să le concretizăm.

Avem acum, la acest nou început de ciclu lunar, posibilitatea să ne reformulăm intenţiile şi motivaţiile pentru ceea ce dorim să manifestăm în realitatea noastră fizică.

Pentru că, deja accesăm şi modelăm din ce in ce mai clar şi mai concret, din ce in ce mai mult din întregul nostru potenţial energetic. Urmează să devenim şi conştienţi de acest lucru.

Joi 9 mai, chiar înainte de Luna Nouă, s-a produs şi o schimbare de regim vibraţional. Planeta Venus a intrat în semnul Gemenilor pe care îl va tranzita până pe 3 iunie 2013.

În perioada acestui tranzit cu toţii vom simţi un interes mai mare pentru interacţiunea socială, pentru a ne acorda bucuria şi plăcerea sub diferite forme.

Fiecare dintre noi va fi în căutarea binelui personal, conştient, după cum îl dorim sau, inconştient, după cum simţim imboldul de a face anumite lucruri.

Aceste influenţe astrale ne ajută să devenim mai comunicativi, precum şi mai dornici de experienţe variate, simţim nevoia de mai multă libertate de mişcare, eventual dorinţa de a călători.

Apare interesul crescut pentru activităţile intelectuale, în special pentru domeniul literar şi, pentru viaţa artistică în general.

Artiştii se bucură în această perioadă de o inspiraţie deosebit de bogată precum şi de exprimarea usoară şi extrem de plăcută a capacităţii lor creatoare. Impactul asupra publicului poate fi mult mai puternic şi mai plăcut.

Miercuri, 15 mai, va intra şi planeta Mercur în semnul Gemenilor pe care îl va tranzita până pe 1 iunie.

Acest tranzit ne va stimula să mai depăşim nişte limite mentale şi să ne mai eliberăm din anumite tipare de gândire.

Influenţa energetică a Semnului Gemenilor ne aduce o hiperactivitate mentală, comunicarea poate deveni mai uşoară şi mai precisă, cu percepţii rapide şi cu o adaptabilitate continuă.

Mercur însuşi reprezintă mişcarea – fizică şi mentală – iar amprenta Gemenilor accentuează şi mai mult interesul pentru călătorie şi schimbare.

De asemenea, Mercur semnifică planul mental, care la rândul său, în termenii logicii umane presupune “limitarea”. Inventivitatea pe care ne-o oferă semnul Gemenilor poate să ajute acum gândirea logica să depăşească anumite limite, care ne împiedică să vedem lumea nouă care ne aşteaptă.

Este posibil acum să percepem mai clar şi să procesăm mai uşor şi alte forme ale adevărului deja cunoscut.

Pe fondul acestor influenţe astrale, planeta Mercur formează un aspect oarecum contradictoriu (cuadratura cu planeta Neptun, sâmbătă 18 mai), astfel încât mintea noastră depăşeşte acum un test important privind limitele gândirii.

Planeta Venus construieşte deja aspecte tensionate (cuadraturi) cu planeta Neptun şi cu Chiron – astfel că o anume hipersensibilitate poate conduce la discuţii, eventual la dispute în relaţiile afective.

Este posibil ca această hipersensibilitate, să genereze în acelaşi timp o manifestare egoistă a sentimentelor, o posesivitate mărită.

Astfel, pot să apară decepţii afective, indecizie, şi /sau probleme financiare. Lipsa de manifestare a sentimentelor precum şi posesivitatea pot reflecta latura involutivă (ceea ce ne ţine pe loc) în plan afectiv.

Este importantă iubirea, dar cu detasare sentimentală… fără condiţii, fără asteptări, dar cu exprimarea trăirilor, a sentimentelor, în mod altruist, echilibrat, care să confere siguranţă partenerilor, în fiecare tip de relaţie.

Spre sfârşitul săptămânii, Venus va începe să construiască un aspect de sextil cu Uranus, cu maxim de influenţă tot sâmbătă, când ne provoacă şi Mercur, iar tot atunci se formează şi primul pătrar, cuadratura Soare-Luna pe faza de creştere a Lunii.

Avem nevoie de multă răbdare şi toleranţă într-o astfel de zi. Este posibil ca nevoia de schimbare, de varietate şi de libertate în plan social să se accentueze, şi poate chiar să apară o schimbare bruscă sau o oportunitate neaşteptată în planul sentimental.

Nativii Gemeni primesc din plin influenţa acestor fluxuri astrale, insă, toate acestea se pot manifesta mai mult sau mai puţin, în sectorul de viaţă al fiecăruia dintre noi, care găzduieşte semnul Gemenilor, în funcţie şi de predispoziţiile astrale din harta natală.

Important este să folosim fluxurile astrale, aliniindu-ne la ceea ce ne propun acestea, în fiecare moment.

Lecţiile săptămânii ne cer să armonizăm gândul şi fapta, într-o viziune mai largă a experienţei, să acceptăm şi să înţelegem, să iertăm şi să iubim, indiferent de rezultatul final al “negocierii”.

Astrolog Ana Gabriela Tautu

Astro Mercur – http://astromercur.blogspot.com/

 

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Astromania