Horoscop săptămânal:Să ascultăm mesajele sufletului!

astrologAstrologul Ana Gabriela Tăutu ne prezintă previziunile astrale pentru perioada 2-9 februarie 2014.

Suntem în perioada de creștere a Lunii, după faza de Lună Nouă în semnul Vărsătorului care s-a format joi 30 ianuarie (gradul 11), la ora 23:38.

 Acest moment marchează și începutul noului an chinezesc.

Conform astrologiei chinezești am părăsit anul Șarpelui de Apă și am intrat în anul Calului de Lemn.

Anul Calului se află la jumătatea ciclului celor Douăsprezece Animale, un ciclu de doisprezece ani, care stă la baza astrologiei chinezești și care, împreună cu sistemul celor cinci elemente (lemn, foc, pământ, metal, apa) întregește un alt ciclu, cel de 60 de ani (Ciclul de Viață).

Astfel că, în astrologia chinezească un an al Calului este privit ca pe un moment de cotitură, în funcție și de elementul care însoțește anul respectiv. Iar momentele de cotitură aduc un potențial deosebit, pe care îl putem dezvolta cu mult curaj, depășind acele situații în care percepția noastră descifrează pericole (ar putea să fie doar provocări).

 Anul Calului de Lemn este considerat un an dinamic, de acțiune, dar cu implicare personală, prin alegeri înțelepte, prin disponibilitate, pentru a face schimbările care se vor arăta necesare.

Este important să avem o atitudine constructivă. În același timp ar fi potrivit să avem toleranţă față de capacitatea celorlalți de a ne înțelege alegerile, scopurile și ritmul în care ne îndreptăm spre acestea.  Prea multă energie lipsită de o orientare clară și detașată poate da naștere la conflicte.

Sunt susținuți cei care își lansează intențiile cu fermitate și cu încredere în forțele proprii. Tendința generală a anului conform astrologiei chinezești se îmbină armonios cu viziunea astrologiei occidentale, care arată un an de acțiune susținută, un an al schimbărilor care ne pot conduce către o stare de bine. De asemenea, vom putea aprecia acest bine și îl vom putea înțelege mai abia după ce îl vom atinge.

cal

În cadrul ciclului Lunar curent traversăm săptămâna primului pătrar (cuadratura Soare-Luna) care se formează joi, 6 februarie. Până atunci ar fi potrivit să urmărim mesajele sufletului pentru că avem câteva zile de inspirație, în care putem observa mai ușor îndrumarea interioară.

Zilele de mijloc ale săptămânii este posibil să ne aducă diferite obstacole, o întârziere în apariția confirmărilor de care avem nevoie. De aceea,  este necesar un control al emoțiilor, dar prin analiza lor atentă și conștientă, urmând să le transformăm prin înţelegerea cauzei care le generează. Iar cauza exterioară ne arată de fapt o stare interioară, proprie, care a alunecat într-o extremă.

Acolo putem descifra o nevoie pe care fie n-am observat-o încă, fie am înțeles-o greșit. După înțelegerea și depășirea emotivității situațiile vor arăta altfel.

Dacă v-ați făcut un plan la Luna Nouă, puteți începe să lucrați asupra lui chiar de la începutul săptămânii, dar cu foarte mare atenție, fără gesturi imprudente, născute din ambiții competitive. Finalul de săptămână poate fi foarte constructiv, iar puterea de muncă poate fi foarte mare și bine orientată.

Trebuie doar să depășim mijlocul săptămânii, folosind situațiile fără să ne lăsăm folosiți de evenimente, adaptând din mers modul de lucru.

Intrăm de joi și în perioada de mers aparent retrograd a planetei Mercur, din semnul Peștilor până în semnul Vărsătorului, până pe 28 februarie.

În această perioadă de timp, este potrivit să fim mai atenți la modul de exprimare, la explicațiile celorlalți, să fim mai toleranți față de greșelile și gafele pe care le pot face alții, având mai mare grijă să nu le facem și noi.

Ar putea fi potrivit să reluăm eventuale discuții, care cer lămuriri suplimentare, renegocieri, dar fără să facem o negociere finală, ar fi potrivit să reevaluăm planuri, sau strategii de lucru.

Dacă se poate ar fi potrivit să amânăm semnarea actelor sau, să fim foarte atenți la ceea ce ne solicită acele acte.

În același timp putem descoperi valențe noi ale unor idei, asupra cărora ar fi potrivit să revenim după reluarea mersului direct al planetei Mercur.

Cei care acordă atenție propriei evoluții spirituale, pot realiza în această perioadă o călătorie interioară, prin care să aducă la suprafața înțelesuri aparent ascunse. De asemenea, ar putea să înțeleagă mai bine ființa spirituală și să restabilească sau să perfecționeze contactul cu vocea interioară.

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Astromania